logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ciclism: "Una dintre cele mai bune zile din viaţa mea", a spus învingătorul Turului Franţei

Imagine din galeria Agerpres

Ciclistul britanic Geraint Thomas, câştigătorul ediţiei 2018 a Turului Franţei, şi-a exprimat satisfacţia după victoria în "Marea Buclă", apreciind că este "una dintre cele mai bune zile din viaţa mea, fără nicio îndoială", informează AFP.

"Eu nu am încă copii, deci este un moment foarte important, la fel de important ca ziua căsătoriei. Este ceva ce încă nu realizez, iar asta îmi va lua zile şi săptămâni. Normal, la sfârşit a fost foarte greu, dar am reuşit. Este o mare bucurie. Sunt cele mai bune senzaţii pe care le-am trăit pe Champs-Elysees. Am profitat şi am avut echipa alături de mine. A fost genial", a declarat Thomas.

Ciclistul britanic Geraint Thomas a câştigat ediţia 2018 a Turului Franţei, la finalul ultimei etape, desfăşurată duminică între Houilles şi Paris (116 km), care s-a încheiat, conform tradiţiei, cu un circuit final pe Champs-Elysees, pe care plutonul l-a parcurs de opt ori.

În vârstă de 32 ani, Thomas este component al echipei Sky din 2010, iar acesta este cel mai important succes din cariera sa. El îi succede în palmares colegului şi compatriotului său Chris Froome, care a câştigat de patru ori până acum cursa din Hexagon (2013, 2015, 2016 şi 2017).

Thomas a fost urmat în clasamentul general final de olandezul Tom Dumoulin (Sunweb), la 1min.51sec., poziţia a treia fiind ocupată de Chris Froome, la 2min.24sec.

Ultima etapă s-a încheiat cu victoria norvegianului Alexander Kristoff (UAE Team Emirates), care s-a impus, la sprint, în 2h 46min. 36sec. Acesta a fost urmat de germanul John Degenkolb (Trek) şi de francezul Arnaud Demare (FDJ).
AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 16-04-2026 19:47

Handbal feminin: România, în grupă cu Norvegia, Elveția și Macedonia de Nord, la EURO 2026

România a fost repartizată în Grupa B, alături de Norvegia, Elveția și Macedonia de Nord, la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2026, la tragerea la sorți desfășurată joi seara, la Katowice (Polonia). Turneul final, cu 24 de echipe, va avea loc în perioada 3-20 decembrie în cinci țări, România (Clu

Sport Extern 16-04-2026 19:31

Tenis: Alexandrer Zverev, în sferturi la Munchen (ATP)

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (3 ATP), principal favorit, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Munchen, dotat cu premii totale de 2.561.110 euro, după ce a trecut lejer în optimi, în două seturi, 6-1, 6-2, de canadianul Gabriel Diallo (37 ATP). Zverev, triplu câștigător al t

Sport Extern 16-04-2026 19:14

Fotbal: Lionel Messi este noul proprietar al clubului spaniol Cornella (divizia a cincea)

Legenda fotbalului Lionel Messi, încă în activitate la Inter Miami în Statele Unite, a devenit proprietarul clubului Cornella, din suburbiile Barcelonei, din divizia a cincea a campionatului Spaniei, a anunțat joi această grupare catalană, citată de AFP. 'Fotbalistul argentinian, de opt câștigător al Balonului de Au

Sport Extern 16-04-2026 19:01

Fotbal: Doar medicii vor decide dacă Musiala poate juca la CM 2026, spune selecționerul Germaniei

Selecționerul naționalei de fotbal a Germaniei, Julian Nagelsmann, a respins ideea ca Jamal Musiala să rateze voluntar Cupa Mondială 2026 și spune că atacantul lui Bayern Munchen rămâne esențial în planurile sale de joc, scrie DPA. Musiala a suferit o fractură la picior și a avut nevoie de timp pentru a se recupera complet, pe fond

Sport Extern 16-04-2026 18:33

Fotbal: Fundașul Alessandro Bastoni 'ar trebui lăudat ca om', a spus antrenorul Cristian Chivu (Inter)

Fundașul Alessandro Bastoni 'ar trebui lăudat ca om', a declarat antrenorul lui Inter Milano, Cristian Chivu, care a menționat că jucătorul său va rata, din cauza unei probleme la gleznă, meciul de vineri cu Cagliari din Serie A, scrie site-ul Football Italia. Chivu a confirmat absența fundașului italian în cadrul unei conferințe

Sport Extern 16-04-2026 18:15

Fotbal: Fostul portar al naționalei Austriei, Alex Manninger, a decedat într-un tragic accident rutier

Fostul portar al naționalei de fotbal a Austriei, Alex Manninger (48 ani), a murit într-un accident rutier, a anunțat joi clubul la care a evoluat pentru prima dată, Red Bull Salzburg, scrie DPA. Echipa austriacă a făcut anunțul pe X. ''Deplângem moartea fostului nostru portar Alexander Manninger, care și-a p

Sport Extern 16-04-2026 17:49

Fotbal - Liga Campionilor: Mai mulți fotografi, răniți după ultimul gol al lui Bayern

Mai mulți fotografi au fost răniți miercuri seară în timpul celebrării golului victoriei marcat de Bayern München împotriva lui Real Madrid (4-3) în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, unul dintre ei pierzându-și cunoștința timp de câteva minute, informează AFP. După victoria din prima manșă

Sport Extern 16-04-2026 17:29

Înot: Comisarul european pentru Sport critică decizia World Aquatics de reintegrare a sportivilor ruși și belaruși

Comisarul european pentru egalitate între generații, tineret, cultură și sport, maltezul Glenn Micallef, a catalogat readmiterea înotătorilor ruși și belaruși de către World Aquatics (Federația Internațională de Înot) drept ''o greșeală gravă'' și a afirmat că Europa nu o va accepta, scrie EFE. ''World

Sport Extern 16-04-2026 17:12

Fotbal: Enzo Fernandez este disponibil pentru meciul lui Chelsea cu Manchester United

Mijlocașul lui Chelsea, Enzo Fernandez, a revenit la antrenamentele complete și este disponibil pentru meciul de sâmbătă din Premier League, pe teren propriu, împotriva lui Manchester United, după ce fusese exclus din motive disciplinare, a declarat joi antrenorul Liam Rosenior, scrie Reuters. Campionul mondial cu naționala Argenti

Sport Extern 16-04-2026 16:42

Antrenoarea lui Union Berlin este conștientă de poziția sa aparte în Bundesliga, dar vrea să se concentreze pe fotbal

Noua antrenoare a lui Union Berlin, Marie-Louise Eta, prima femeie care pregătește o echipă din Bundesliga, este la curent cu discuțiile privind numirea sa de săptămâna trecută, dar a declarat joi că se concentrează doar pe readucerea echipei pe calea victoriei, informează Reuters. Eta a fost numită antrenoare principală interimară s&aci

Sport Extern 16-04-2026 16:19

Fotbal: Cristiano Ronaldo a jucat pentru Al-Nassr deși a acuzat dureri de stomac și o stare de rău

Cristiano Ronaldo a jucat chiar dacă nu s-a simțit deloc bine, în partida în care echipa sa, liderul Al-Nassr, a obținut a 15-a victorie consecutivă în Liga Pro Saudită, cu scorul de 1-0, în fața lui Al-Ettifaq, a declarat antrenorul Jorge Jesus, scrie Reuters. Atacantul în vârstă de 41 de ani, care urmează

Sport Extern 16-04-2026 15:53

Fotbal: Liverpool a confirmat că Ekitike a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile

Atacantul francez al lui Liverpool, Hugo Ekitike, accidentat marți în meciul de Liga Campionilor împotriva lui PSG și indisponibil pentru Cupa Mondială din 2026, a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile la piciorul drept, a confirmat clubul englez într-un comunicat joi, informează AFP. Internaționalul francez în v&aci

Sport Extern 16-04-2026 15:22

Tenis: Premiile pentru ediția din acest an de la Roland Garros, în creștere cu 9,5%

Premiile totale în bani pentru turneul de tenis de la Roland Garros se ridică la 61,7 milioane de euro pentru ediția din 2026, în creștere cu 9,5% față de anul precedent, urmând să fie împărțite între toți participanții, inclusiv 2,8 milioane pentru câștigătorii probelor de simplu masculin și feminin, au anunțat joi organizatorii,

Sport Extern 16-04-2026 14:26

Hochei: NHL - Dallas Stars a încheiat sezonul regulat cu o victorie în deplasare

Echipa Dallas Stars a învins în deplasare, cu scorul de 4-3 după șuturile de departajare, formația Buffalo Sabres, în ultimul său meci din sezonul regulat al Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL). Oaspeții au marcat golul victoriei prin Wyatt Johnston, în cea de-a patra serie a șuturilor de depart

Sport Extern 16-04-2026 12:28

Fotbal: David Beckham regretă plecarea lui Javier Mascherano de la Inter Miami

Fostul star al fotbalului englez David Beckham, coproprietarul clubului Inter Miami, regretă plecarea argentinianului Javier Mascherano de la franciza din Florida, care trebuie să 'lase lucrurile să se liniștească' înainte de a angaja un nou antrenor principal permanent, informează Reuters. Mascherano a demisionat din motive personale, așa cum a