Fotbal - CM 2018: Avancronica finalei Franţa - Croaţia
Finala Cupei Mondiale de fotbal din Rusia opune, duminică, de la ora 18,00 (ora României), pe Stadionul Lujniki din Moscova (TVR 1, TVR HD), echipele Franţei, campioană mondială în 1998, şi Croaţiei, care deja a reuşit cea mai mare perfomanţă din scurta sa istorie.
Franţa, care va juca a treia sa finală, după cea pierdută în 2006, în faţa Italiei, ţinteşte consacrarea actualei generaţii, care a ratat titlul european în urmă cu doi ani, pe teren propriu, după o finală cu Portugalia.
Croaţia, a 13-a echipă care joacă finala Cupei Mondiale, reprezintă o ţară de doar patru milioane de locuitori şi intenţionează să ajungă printre cele doar opt ţări care au cucerit trofeul.
Croaţia are de luat şi o revanşă în faţa Franţei, cea care i-a oprit drumul către finală în urmă cu 20 de ani, învingând-o în penultimul act (1-2), după care ''les Bleus'' au cucerit titlul, iar ''Vatreni'' s-au mulţumit cu medaliile de bronz. După acea performanţă, croaţii nu au mai reuşit să depăşească faza grupelor la niciun turneu final de Cupă Mondială, până în Rusia.
Toate cele trei partide eliminatorii ale Croaţiei la ediţia din acest an a competiţiei s-au au avut prelungiri, iar echipa Franţei le-a terminat pe ale sale în timpul regulamentar şi a beneficiat şi de o zi în plus de odihnă.
Croaţia a reuşit să treacă de cele trei partide eliminatorii după ce a fost condusă de fiecare dată, în timp ce Franţa a fost condusă o singură dată în tot turneul, de Argentina, în optimi.
''Inima'' echipei croate este mijlocaşul Luka Modric, care va bifa în finală selecţia cu numărul 112. Anihilarea jucătorului de la Real Madrid ar putea fi cheia câştigării trofeului, iar omul potrivit pentru acest lucru pare a fi Ngolo Kante (Chelsea), care îndeplineşte rolul pe care actualul selecţioner al Franţei, Didier Deschamps, l-a avut în echipa care cucerea trofeul în 1998.
Şi Franţa are armele sale, una dintre ele fiind tânărul Kylian Mbappe (19 ani), care a impresionat prin viteza şi talentul său la turneul final din Rusia.
Echipa antrenată de Zlatko Dalic are o medie de două goluri pe meci la CM 2018, reuşit să înscrie de 12 ori în şase partide, golgheterii săi fiind Luka Modric, Mario Mandzukic şi Ivan Perisic, cu două reuşite fiecare.
Modric (32 ani) va stabili un nou record pentru Croaţia la meciuri jucate la Cupa Mondială, 12, el fiind şi jucătorul care a alergat cel mai mult în Rusia, cu 63 de km parcurşi, potrivit FIFA.
Antoine Griezmann şi Kylian Mbappe sunt cei mai buni marcatori ai Franţei, cu trei goluri fiecare, selecţionata din Hexagon având 10 goluri marcate în Rusia.
Singurul jucător croat care va rata finala este atacantul Nikola Kalinic, trimis acasă după ce a refuzat să intre pe finalul primei partide de la CM 2018, cu Nigeria.
Cele două echipe s-au confruntate de cinci ori, Croaţia nereuşind nicio victorie, doar două partide de egalitate, printre care şi una la EURO 2004, 2-2. Deschamps s-a aflat pe teren la toate cele trei victorii ale Franţei.
Finala de la Moscova va fi meciul cu numărul 900 din istoria Cupei Mondiale. Franţa a jucat şi primul meci al competiţiei, învingând Mexicul cu 4-1 la ediţia inaugurală, din 1930. De asemenea, va fi a noua finală europeană a competiţiei. Croaţia este a doua echipă care joacă finala după ce a trecut de un baraj de calificare, prima fiind Germania în 2002.
Deschamps poate deveni al treilea om care câştigă Cupa Mondială atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Brazilianul Mario Lobo Zagallo a câştigat, ca jucător, titlul mondial cu Selecao în Suedia 1958 şi Chile 1962, iar apoi a condus naţionala "Canarinha" la victorie în Mexic 1970, având şi o finală pierdută în 1998. Germanul Beckenbauer a participat la două finale ca jucător, în Anglia 1966; pierdută în faţa echipei gazdă, şi Germania 1974, pe care a câştigat-o. Ca selecţioner, el a condus Nationalmannschaft în finalele din Mexic 1986, pierdută în faţa Argentinei lui Maradona, şi Italia 1990, câştigată în faţa aceloraşi adversari.
Echipele probabile pentru meciul de pe Stadionul Lujniki (capacitate 80.000 locuri):
Franţa: Hugo Lloris - Benjamin Pavard, Raphael Varane, Samuel Umtiti, Lucas Hernandez - Paul Pogba, Ngolo Kante - Kylian Mbappe, Antoine Griezmann, Blaise Matuidi - Olivier Giroud. Selecţioner: Didier Deschamps.
Croaţia: Danijel Subasic - Sime Vrsaljko, Dejan Lovren, Domagoj Vida, Ivan Strinic - Ivan Rakitic, Marcelo Brozovic - Ante Rebic, Luka Modric, Ivan Perisic - Mario Mandzukic. Selecţioner: Zlatko Dalic.
Arbitru: Nestor Pitana (Argentina).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Cezar Crețu, calificat în optimi la Hersonissos (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger de la Hersonissos (Creta), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe Pavlos Tsitsipas, fratele mai mic al celebrului Stefanos Tsitsipas, cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-0. Crețu (25 ani, 273 ATP) s-a impus după două or
JOT 2026: Boxerul Ionuț Mădălin Călugăr a pierdut în sferturi la Dakar
Boxerul român Ionuț Mădălin Călugăr a fost învins de columbianul Izzon Jeffrey Galea Arevalo, la puncte, cu 5-0, marți, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, astfel că s-a clasat pe locul 5 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). În concursul de atletism, Delia Ioana Aștefănoaie a ocupat locul 6 î
Tenis: Carlos Alcaraz, confirmat la competiția Laver Cup 2027
Organizatorii Laver Cup au anunțat marți că spaniolul Carlos Alcaraz se numără printre jucătorii confirmați pentru ediția viitoare a turneului de tenis, care va avea loc în 2027, la Los Angeles, scrie EFE. Spaniolul - devenit deja o prezență constantă la acest eveniment - urmează să joace pentru a patra oară, după participările sale din
Tenis: Jannik Sinner este încrezător că va reveni la timp pentru Australian Open, dar nu grăbește recuperarea
Numărul doi în clasamentul mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, este încrezător că va reveni la timp pentru a putea participa la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2027, însă nu se va grăbi cu recuperarea după operația la genunchi care i-a redus acest sezon, a spus, marți, italianul, conform Reuters.
Fotbal: Niclas Fullkrug, pregătit pentru revenirea la naționala Germaniei
Atacantul Niclas Fullkrug este pregătit să revină, după o lungă așteptare, în echipa națională de fotbal a Germaniei, la un an și jumătate de la ultima sa apariție internațională, scrie DPA. ''Ne dorim jucători care vor cu adevărat să evolueze pentru Germania, care simt mândria națională și care sunt dispuși să ofere acel p
Fotbal: Atacantul Marcus Thuram ratează următoarele două meciuri ale Franței din Liga Națiunilor
Atacantul Marcus Thuram va rata următoarele două meciuri ale naționalei Franței din Liga Națiunilor la fotbal, împotriva Italiei, joi la Milano, și a Turciei, duminică la Bordeaux, din cauza unei accidentări la coapsă, a anunțat marți stafful tehnic al ''Les Bleus'', scrie AFP. ''Marcus Thuram a resimțit o tensiun
Fotbal: Conducerea clubului Lens l-a demis pe antrenorul Yannick Cahuzac
Yannick Cahuzac, numit antrenor principal al echipei franceze de fotbal Lens la jumătatea lunii septembrie, a fost demis marți, la mai puțin de o săptămână după o înfrângere istorică în Liga Campionilor, a declarat marți pentru AFP o sursă apropiată clubului, confirmând o informație publicată de cotidianul L'Equipe.
Fotbal: Antrenorul Vincent Kompany a revenit la baza de antrenamente a lui Bayern Munchen
Antrenorul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a revenit la baza de antrenamente a grupării bavareze pentru prima dată, după ce a depășit o perioadă critică din punct de vedere al sănătății, a anunțat marți clubul din Bundesliga, într-un comunicat de presă, scrie DPA. ''Vincent Kompany se recuperează și a revenit l
Foști componenți ai naționalelor de fotbal și baschet ale Greciei, vizați de o anchetă penală pentru fraude fiscale
Doi foști componenți ai echipelor naționale de fotbal și baschet ale Greciei fac obiectul unei anchete privind o presupusă schemă de fraudă care implică peste 2.000 de companii, acuzate că au acumulat datorii de sute de milioane de euro față de statul elen, au anunțat autoritățile marți, scrie AFP. ''Companiile erau înființate și
Ciclism: UAE Team, în frunte cu Pogacar, revine în Spania pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului
Echipa ciclistă UAE Team Emirates-XRG, condusă de rutierul sloven Tadej Pogacar, va alege din nou orașul spaniol Benidorm (Alicante) drept locație pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului 2027, continuând astfel o practică stabilită în ultimii ani, informează AFP. Formația din Emirate a anunțat că își va desfășura cant
Hochei: NHL - San Jose Sharks a pus capăt seriei de cinci înfrângeri consecutive
Echipa San Jose Sharks s-a impus pe propriul patinoar, cu scorul de 3-2 după șuturile de departajare, în fața formației New York Islanders, punând astfel capăt unei serii de cinci înfrângeri consecutive în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Ivan Stenberg a fost autorul golului victoriei,
Fotbal: Endrick nu exclude o plecare de la Real Madrid în luna ianuarie
Atacantul brazilian Endrick a anunțat nu exclude o despărțire de echipa de fotbal Real Madrid în perioada de mercato din această iarnă, pentru a obține mai mult timp de joc, așa cum a procedat și în sezonul trecut, informează AFP. 'Nu știu ce se va petrece în ianuarie. Pur și simplu vreau doar ce este mai bine pentru cariera mea. Vom vede
Fotbal: Istvan Kovacs, delegat la meciul Italia - Franța, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Italiei și Franței, care va avea loc joi, de la ora 21:45 (ora României), pe Stadionul San Siro din Milano, în Grupa A1 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar al patrulea oficial va fi
Fotbal: Mauricio Pochettino, favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick la Manchester United (presă)
Argentinianul Mauricio Pochettino, actualul selecționer al Statelor Unite, este candidatul favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick în postul de antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester United, conform unor surse citate de ESPN. Conducerea lui United, în frunte cu copreședintele Joel Glazer, acționarul minoritar Jim Ratcliffe, dire
Fotbal: Al-Nassr negociază prelungirea contractului portughezului Joao Felix
Clubul saudit de fotbal Al-Nassr, la care evoluează superstarul portughez Cristiano Ronaldo, dorește să-i prelungească contractul compatriotului acestuia Joao Felix, anunță cotidianul sportiv lusitan A Bola. Oficialii grupării din Riad vor să recompenseze randamentul bun al lui Joao Felix cu un nou contract oferit internaționalului portughez, care prevede o cr













