Tenis: Turneul de la Wimbledon - Nadal, bucuros că a "supravieţuit" în faţa lui Del Potro
Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a declarat bucuros că a reuşit să se califice în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, la capătul celui mai disputat meci de la actuala ediţie a competiţiei londoneze, pe care l-a câştigat în cinci seturi, 7-5, 6-7, 4-6, 6-4, 6-4, în faţa argentinianului Juan Martin Del Potro.
"A fost un meci plin de emoţii, cu un tenis de mare calitate, mai ales în cel de-al cincilea set. Îmi pare rău pentru Martin, este un jucător incredibil, un adversar incredibil şi merita, într-un fel, să câştige la rândul său. Este un sentiment minunat să ajungi în semifinale la Wimbledon. Am fost neliniştit, desigur, după ce am pierdut cel de-al doilea set. Conduceam cu 6-3 în tiebreak şi am făcut o mare eroare, cu acea dublă greşeală, iar meciul s-a schimbat. Însă mi-am putut ridica nivelul de joc în seturile 4 şi 5. În ultimul set, Del Potro a fost uriaş, a fost foarte greu de oprit. Sunt fericit că am supravieţuit tuturor acelor puncte importante pe care nu trebuia să le pierd", a declarat Nadal.
Spaniolul îl va înfrunta vineri, în semifinale, pe vechiul său rival Novak Djokovic, sârbul având un uşor avantaj în duelurile directe cu ibericul (26 la 25). "Împotriva lui Djokovic va trebui, desigur, să joc foarte bine. Este cel mai complet jucător pe care l-am văzut vreodată. L-am urmărit şi aici, unde a jucat cu adevărat foarte bine", a precizat el.
În privinţa eliminării surprinzătoare a principalului favorit, elveţianul Roger Federer, care spera să câştige pentru a noua oară trofeul la Wimbledon, Rafael Nadal a supus: "Este o realitate, a fost eliminat. Este imposibil să câştigi tot timpul, chiar şi pentru el. Să pierzi după ce conduci cu 2-0 la seturi şi ai o minge de meci... Este o zi dificilă pentru el, însă astfel de lucruri se întâmplă uneori în tenis şi, mai ales, pe iarbă".
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Americanul Ben Shelton, favorit 2, în semifinale la Munchen (ATP)
Tenismanul american Ben Shelton (6 ATP), favorit 2, s-a calificat vineri în semifinalele turneului ATP 500 pe zgură de la Munchen, dotat cu premii totale de 2.561.110 euro, după ce l-a eliminat pe brazilianul Joao Fonseca (35 ATP) cu 6-3, 3-6, 6-3. În semifinalele de sâmbătă, Shelton, finalistul din 2025, îl va întâlni pe sl
Tenis: Francezul Arthur Fils, semifinalist la Barcelona (ATP)
Jucătorul francez de tenis Arthur Fils, cap de serie 9, s-a calificat vineri în semifinalele turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.950.310 euro, după ce l-a învins pe favoritul 2, italianul Lorenzo Musetti, cu 6-3, 6-4. Adversarul lui Fils (30 ATP) din semifinale va fi spaniolul Rafael Jodar (55 ATP), care l-a întrecu
Tenis: Elena Rîbakina, calificată în semifinale la Stuttgart (WTA)
Elena Rîbakina (Kazahstan), favorita principală a turneului de tenis WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro, s-a calificat vineri în semifinale, după ce a eliminat-o pe canadiana Leylah Fernandez cu 6-7 (5), 6-4, 7-6 (6). În penultimul act de sâmbătă, Rîbakina, câștigătoarea din 2024,
VIDEO Fotbal: Inter Milano a mai făcut un pas spre titlu în Serie A
Inter Milano a mai făcut un pas spre câștigarea titlului în Serie A, după ce echipa antrenată de românul Cristian Chivu a învins-o pe Cagliari cu scorul de 3-0, vineri seara, pe San Siro, într-o partidă din etapa a 33-a a campionatului de fotbal al Italiei. Nerazzurri au marcat toate golurile în repriza secu
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Rouen (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 246.388 de euro, vineri seara, după ce a dispus de maghiara Anna Bondar, cu 7-6 (7/2), 6-2. Cîrstea (36 ani, 26 WTA), a doua favorită, s-a impus după o oră și 39 de minute.
Judo: Lucian Borș Dumitrescu, învins în optimi la Europenele de la Tbilisi
Sportivul român Lucian Borș Dumitrescu s-a oprit în optimile de finală ale cat. 73 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo de la Tbilisi (Georgia). Borș Dumitrescu a intrat direct în turul secund, în care l-a învins pe germanul Kevin Abeltshauser, apoi a pierdut în optimi în fața georgianului Lașa
Baschet: Bickerstaff (Pistons) a fost ales cel mai bun antrenor din NBA
Tehnicianul echipei Detroit Pistons, J.B. Bickerstaff, a fost desemnat vineri antrenorul anului de către NBCA, Asociația antrenorilor din Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. Ajuns în Michigan în vara anului 2025, Bickerstaff, în vârstă de 47 de ani, le-a permis celor de la Pistons, după a
Tenis: Coco Gauff, eliminată în sferturi la Stuttgart (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff (3 WTA), favorită nr. 2, a fost eliminată surprinzător vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro, după ce s-a înclinat în trei seturi, 6-3, 5-7, 6-3, în fața cehoaicei Karolina Muchova (12 WTA, favorită nr. 7).
Tenis: Carlos Alcaraz a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, care a fost nevoit să se retragă miercuri de la turneul de la Barcelona din cauza unei dureri la încheietura mâinii, a anunțat vineri că declară forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, care începe săptămâna viitoare, informează AFP. 'Sunt niște veș
Tenis: Zverev s-a calificat în semifinale la Munchen (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, s-a calificat vineri în semifinalele turneului ATP 500 pe zgură de la Munchen, dotat cu premii totale de 2.561.110 euro, după ce l-a învins în sferturile de finală pe argentinianul Francisco Cerundolo, numărul 19 mondial, 5-7, 6-0, 6-2, în două ore și un sfert, transmite AFP.
Fotbal: Dacă pierdem cu Arsenal, nu mai avem șanse la titlu, spune Guardiola (Manchester City)
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a recunoscut că dacă echipa sa pierde duminică meciul împotriva lui Arsenal, șansele 'cetățenilor' de a câștiga Premier League în acest sezon se termină, scrie EFE. City este cu șase puncte în spatele 'tunarilor', dar are un meci mai puțin disputat, cele dou
Tenis: Novak Djokovic a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid
Legendarul tenisman sârb Novak Djokovic a anunțat vineri că nu este suficient refăcut pentru a participa la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, care începe săptămâna viitoare, informează AFP. 'Madrid, din păcate nu voi putea participa anul acesta. Îmi continui recuperarea cu scopul de a reveni curând',
Fotbal: FC Barcelona intenționeză să-i extindă contractul antrenorului Hansi Flick până în 2028
Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona intenționează să-i prelungească înțelegerea antrenorului german Hansi Flick, a relatat, vineri, cotidianul El Mundo Deportivo, citat de DPA. Conform sursei menționate, FC Barcelona îi va oferi lui Flick un contract valabil până în iunie 2028, cu o opțiunea de prelungire pentru încă un an. Actu
Fotbal: Bundesliga se confruntă cu o subfinanțare de 15 miliarde de euro în decurs de 10 ani
Prima ligă de fotbal din Germania, Bundesliga, se îndepărtează tot mai mult din punct de vedere financiar de Premier League, relatează DPA. Fotbalul german este recunoscut pentru regula 50+1, care previne ca un patron să controleze mai mult de jumătate din acțiuni, model existent la majoritatea cluburilor. Regula are rolul de a proteja int
Fotbal: Fostul medic al lui Maradona se declară nevinovat de moartea starului
Fostul medic personal al lui Diego Maradona, audiat în premieră, joi, în procesul membrilor echipei medicale care îl îngrijea pe legendarul fotbalist, în 2020, la moartea acestuia, a declarat că este nevinovat, transmite AFP. ''Vreau să spun că sunt nevinovat și că regret profund moartea sa'', a declarat neurochiru









