Tenis: Rafael Nadal, calificare dificilă în semifinalele turneului de la Wimbledon
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l greu, în cinci seturi, 7-5, 6-7 (7/9), 4-6, 6-4, 6-4, pe argentinianul Juan Martin Del Potro (locul 4 ATP), miercuri seara, la capătul unui meci extrem de disputat.
Spectatori aflaţi în tribunele terenului central de la All England Club au asistat la cel mai frumos duel la actuala ediţie a competiţiei londoneze, însă au urmărit în paralel, pe telefoanele mobile, derularea semifinalei Cupei Mondiale de fotbal 2018, pierdută după prelungiri de Anglia în faţa Croaţiei (1-2), subliniază AFP.
Nadal, care îl spulberase pe Del Potro luna trecută, în semifinalele de la Roland Garros (6-4, 6-1, 6-2), pe suprafaţa sa favorită, zgura, a avut de această dată mari dificultăţi pe iarbă în faţa sud-americanului, căruia i-au funcţionat mult mai bine serviciul şi loviturile de dreapta.
Campionul iberic, în vârstă de 32 ani, s-a impus în final după 4 ore şi 47 minute de joc, iar în penultimul act va înfrunta o veche cunoştinţă, sârbul Novak Djokovic, fostul număr unu mondial, care a dispus la rândul său în patru seturi, 6-3, 3-6, 6-2, 6-2, de japonezul Kei Nishikori.
Aceasta va fi al 52-lea duel între cele două vedete ale tenisului mondial, Djokovic având o victorie în plus în faţa lui Nadal (26 la 25).
În cealaltă semifinală de la Wimbledon, sud-africanul Kevin Anderson, care a produs surpriza turneului, eliminându-l pe principalul favorit, elveţianul Roger Federer, îl va avea ca adversar pe americanul John Isner, care l-a învins pe canadianul Milos Raonic, finalistul ediţiei 2016 a competiţiei londoneze.
Rezultate - sferturi de finală:
Kevin Anderson (Africa de Sud/N.8) - Roger Federer (Elveţia/N.1) 2-6, 6-7 (5/7), 7-5, 6-4, 13-11
John Isner (SUA/N.9) - Milos Raonic (Canada/N.13) 6-7 (5/7), 7-6 (9/7), 6-4, 6-3
Novak Djokovic (Serbia/N.12) - Kei Nishikori (Japonia/N.24) 6-3, 3-6, 6-2, 6-2
Rafael Nadal (Spania/N.2) - Juan Martin Del Potro (Argentina/N.5) 7-5, 6-7 (7/9), 4-6, 6-4, 6-4
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Marian Buleu și Andrei Găvae, calificați în optimile Campionatelor Europene de la Sofia (GALERIE FOTO)
Pugiliștii români Marian Alexandru Buleu și Andrei Valentin Găvae s-au calificat, vineri, în optimile de finală ale Campionatelor Europene de box de la Sofia. Buleu l-a întrecut la puncte (4-1) pe belarusul Viktor Murașkin în primul tur la cat. 75 kg și va box din nou pe 21 septembrie, contra englezului Callum Makin.
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel au ratat calificarea în finala probei de dublu la Szczecin (challenger)
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel a fost învinsă de cuplul Inigo Cervantes (Spania)/Denis Molceanov (Ucraina), cu 3-6, 6-3, 10-6, vineri, în semifinalele probei de dublu la turneul challenger de la Szczecin (Polonia), dotat cu premii totale de 203.900 de euro. Jecan și Pavel s-au înclinat după o oră și 22 de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea va juca finala turneului de calificare în Liga Campionilor
CSM CSU Raiffeisen Oradea va juca finala turneului de calificare în Liga Campionilor la baschet masculin, după ce a învins formația georgiană BC Batumi 2010 cu scorul de 93-77 (25-21, 30-16, 15-21, 23-19), vineri seara, în semifinalele găzduite de Samokov (Bulgaria). Vicecampioana României a demarat mai greu, fiind cond
Fotbal: Cinci jucători noi convocați la naționala Franței de Zidane pentru meciurile din Liga Națiunilor
Pentru prima sa listă ca selecționer al naționalei de fotbal a Franței, pentru meciurile din septembrie-octombrie contând pentru Liga Națiunilor, Zinedine Zidane a convocat cinci jucători noi: Guillaume Restes, Andy Diouf, Jeremy Jacquet, Lucas Da Cunha și Esteban Lepaul, scrie L'Equipe. Lista a fost așteptată cu nerăbdare, iar Zidane a dezvăluit-o,
Fotbal: UEFA și CONCACAF au solicitat o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, și președintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA, forul fotbalistic mondial, și au propus ca, în perioada 2027-2030, să fie pusă la dispoziția fiecăreia dintre cele 211 asociații membre o sumă de cel puțin 10 milioane de dolari, potrivit unei scrisori consultate vin
Special Olympics Germania avertizează în legătură cu un nou posibil succes al AfD la Berlin și în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară
Special Olympics Germania (SOD), asociația sportivă națională pentru persoanele cu dizabilități, a avertizat împotriva votării partidului Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile regionale de duminică din Berlin și Mecklenburg-Pomerania Inferioară, scrie DPA. Partidul de extremă-dreapta AfD a câștigat în Saxonia-Anhalt la începutu
Fotbal: Antrenorul Michael Carrick a respins speculațiile despre viitorul său la Manchester United
Antrenorul echipei de fotbal Manchester United, Michael Carrick, a respins vineri speculațiile privind poziția sa la club, insistând că se așteaptă să dispună de timpul necesar pentru a redresa situația după un început dificil de sezon, informează Reuters. United a pierdut trei dintre cele șase meciuri disputate în toate competițiile și a suf
Fotbal: Raphinha a dezvăluit că vrea să-și încheie cariera la FC Barcelona
Raphinha, căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, cu evoluții sclipitoare în acest început de sezon, a declarat vineri că dorește să își prelungească înțelegerea cu gruparea catalană și chiar să își încheie cariera aici, informează AFP. 'Da, intenționez să-mi prelungesc contractul. Când l-am prelungit prima dată,
Fotbal: Lamine Yamal, atacantul Barcelonei, a declarat că s-a confruntat cu rasismul 'de o mie de ori'
Lamine Yamal, atacantul spaniol al echipei de fotbal FC Barcelona, a declarat că s-a confruntat cu rasismul 'de o mie de ori', menționând că mulți oameni nu își dau seama că remarcile sau comportamentul lor sunt rasiste, informează Reuters. Jucătorul în vârstă de 19 ani a fost ținta unor abuzuri rasiste în timpul ascensiun
Fotbal: Thomas Tuchel, selecționerul Angliei, a făcut bilanțul Cupei Mondiale 2026, calm și fără regrete
Selecționerul naționalei de fotbal Angliei, Thomas Tuchel, a promis schimbări și i-a întins o mână lui Trent Alexander-Arnold, o vedetă populară pe care a ignorat-o multă vreme, fără a-și exprima însă vreun regret cu privire la modul în care a gestionat campania de la Cupa Mondială 2026, informează AFP. 'Nu prea are sens să ne chinu
Fotbal: 'E dificil de spus ce se poate întâmpla într-un 'Clasic', spune antrenorul Luis Enrique (PSG)
Este 'greu de știut la ce să ne așteptăm' de la meciul de duminică împotriva celor de la Olympique Marseille, deoarece 'mulți jucători au plecat', iar Bruno Genesio a preluat echipa la începutul sezonului, a declarat vineri antrenorul lui PSG, Luis Enrique, scrie AFP. 'Au schimbat antrenorul și mulți jucători au plecat,
Fotbal: Kylian Mbappe renunță la parteneriatul cu Nike în favoarea companiei elvețiene On
Căpitanul naționalei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, a semnat un contract cu brandul de articole sportive On, după ce a colaborat cu compania americană Nike încă de la începutul carierei sale, a anunțat vineri firma elvețiană, scrie AFP. 'Astăzi, brandul elvețian de articole sportive On își anunță intrarea în lumea fotba
Tenis: Rîbakina, numărul 1 mondial, a declarat forfait pentru faza finală a Cupei Billie Jean King
Jucătoarea de tenis Elena Rîbakina, noul lider mondial, nu va participa la faza finală a Cupei Billie Jean King alături de echipa Kazahstanului, campioana de la US Open anunțând acest lucru vineri, ea invocând o lună solicitantă din punct de vedere fizic, transmite Reuters. Weekendul trecut, jucătoarea în vârstă de 27 de a
Fotbal: Cristiano Ronaldo, în lotul Portugaliei pentru meciurile din Liga Națiunilor
Cristiano Ronaldo, care la vârsta de 41 de ani ar putea disputa ultimul sezon al carierei sale, a fost convocat în lotul Portugaliei pentru primele patru etape din Liga Națiunilor, conform listei anunțate vineri de noul selecționer, Jorge Jesus, scrie EFE. Așa cum era de așteptat, numele câștigătorului a cinci Baloane de Aur figurează î
Fotbal: Memphis Depay nu a fost inclus în lotul Olandei pentru meciurile din Liga Națiunilor
Memphis Depay, cel mai bun marcator din istoria naționalei de fotbal a Olandei, a fost lăsat în afara lotului, însă căpitanul Virgil van Dijk își continuă cariera la prima reprezentativă, noul selecționer Xavi Hernandez anunțând vineri prima sa listă de jucători, pentru meciurile din Liga Națiunilor, informează Reuters. Depay a














