Tenis: Elina Svitolina, învinsă în primul tur la Wimbledon; Serena Williams, debut cu dreptul
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, a cincea favorită, a fost învinsă surprinzător de germanca Tatjana Maria, cu 7-6 (7-3), 4-6, 6-1, luni, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
Svitolina (23 ani), care are 12 titluri WTA în palmares, a reuşit anul trecut cea mai bună performanţă a sa la All England Club, atingerea optimilor de finală.
Americanca Serena Williams (36 ani), care a ratat ediţia de anul trecut din cauza faptului că era însărcinată, a învins-o luni, în primul tur, pe olandeza Arantxa Rus (105 WTA) 7-5, 6-3. Fostul lider mondial, ajuns acum pe locul 181 în ierarhia WTA, nu mai jucase din 2 iunie, din turul al treilea la Roland Garros, ea retrăgându-se înaintea partidei din optimi cu germanca Julia Goerges, din cauza unor probleme medicale.
Câştigătoare a 23 de titluri de Mare Şlem, Serena Williams a bifat a 15-a sa victorie consecutivă la Wimbledon şi va juca în turul secund cu Viktoria Tomova (Bulgaria), învingătoarea cehoaicei Tereza Smitkova cu 7-6 (7/3), 6-1.
Au părăsit competiţia şi o serie de capi de serie, precum Sloane Stephens (N.4), CoCo Vandeweghe (N.16), Magdalena Rybarikova (N.19) 7-5, 6-3, Anastasija Sevastova (N.21), Shuai Zhang (N.31), dar şi Svetlana Kuzneţova sau Monica Puig.
Rezultatele înregistrate luni în primul tur la simplu feminin:
Karolina Pliskova (Cehia/N.7) - Harriet Dart (Marea Britanie) 7-6 (7/2), 2-6, 6-1
Victoria Azarenka (Belarus) - Ekaterina Alexandrova (Rusia) 7-6 (7/4), 6-3
Katie Swan (Marea Britanie) - Irina Begu (România) 6-2, 6-2
Kiki Bertens (Olanda/N.20) - Barbora Stefkova (Cehia) 6-3, 6-2
Ana Blinkova (Rusia) - Yafan Wang (China) 6-7 (4/7), 6-4, 6-4
Alexandra Dulgheru (România) - Kristina Pliskova (Cehia) 6-4, 1-6, 6-2
Venus Williams (SUA/N.9) - Johanna Larsson (Suedia) 6-7 (3/7), 6-2, 6-1
Julia Goerges (Germania/N.13) - Monica Puig (Porto Rico) 6-4, 7-6 (9/7)
Lesia Ţurenko (Ucraina) - Timea Babos (Ungaria) 7-5, 6-2
Barbora Strycova (Cehia/N.23) - Svetlana Kuzneţova (Rusia) 7-6 (8/6), 7-5
Andrea Petkovic (Germania) - Shuai Zhang (China/N.31) 6-4, 4-6, 6-2
Yanina Wickmayer (Belgia) - Mona Barthel (Germania) 7-5, 6-4
Rebecca Peterson (Suedia) - Vikoria Kuzmova (Slovacia) 7-6 (7/3), 7-6 (11/9)
Donna Vekic (Croaţia) - Sloane Stephens (SUA/N.4) 6-1, 6-3
Kristina Mladenovic (Franţa) - Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) 5-7, 6-2, 6-2
Viktoriya Tomova (Bulgaria) - Tereza Smitkova (Cehia) 7-6 (7/3), 6-1
Serena Williams (SUA/N.25) - Arantxa Rus (Olanda) 7-5, 6-3
Sorana Cirstea (România) - Magdalena Rybarikova (Slovacia/N.19) 7-5, 6-3
Evghenia Rodina (Rusia) - Antonia Lottner (Germania) 3-6, 7-5, 6-4
Luksika Kumkhum (Thailanda) - Bernarda Pera (SUA) 4-6, 6-2, 6-3
Madison Keys (SUA/N.10) - Ajla Tomljanovic (Australia) 6-4, 6-2
Katerina Siniakova (Cehia) - CoCo Vandeweghe (SUA/N.16) 6-7 (3/7), 6-3, 8-6
Ons Jabeur (Tunisia) - Viktorija Golubic (Elveţia) 2-6, 6-3, 6-3
Madison Brengle (SUA) - Aleksandra Krunic (Serbia) 2-6, 6-3, 6-3
Camila Giorgi (Italia) - Anastasija Sevastova (Letonia/N.21) 6-1, 2-6, 6-4
Lucie Safarova (Cehia) - Katerina Bondarenko (Ucraina) 6-4, 6-4
Ekaterina Makarova (Rusia) - Petra Martic (Croaţia) 7-6 (7/0), 2-6, 6-3
Caroline Wozniacki (Danemarca/N.2) - Varvara Lepchenko (SUA) 6-0, 6-3
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Antrenorul Liam Rosenior a afirmat că este susținut în continuare de proprietarii clubului Chelsea
Antrenorul Liam Rosenior a asigurat că se bucură în continuare de sprijinul proprietarilor clubului englez de fotbal Chelsea, în ciuda seriei de înfrângeri care au îndepărtat considerabil perspectiva participării în Liga Campionilor în sezonul viitor, scrie AFP. Rosenior a ajuns la Londra la începutul lun
Rugby-ul trebuie să mizeze pe Statele Unite, a declarat președintele federației internaționale
Rugby-ul 'nu poate sta pe loc' și trebuie să facă față 'provocării' de a seduce Statele Unite până la Cupa Mondială din 2031, a declarat pentru AFP președintele World Rugby, Brett Robinson. În ciuda dificultăților financiare ale mai multor federații, de la Țara Galilor până la Noua Zeelandă, 'cred că rugby-ul este, î
Fotbal: Cristian Chivu 'a adus mereu o atmosferă pozitivă' la Inter Milano, a spus fundașul Manuel Akanji
Antrenorul român Cristian Chivu 'a adus mereu o atmosferă pozitivă' la Inter Milano, a declarat Manuel Akanji, fundașul elvețian al echipei lombarde, citat de site-ul Football Italia. Akanji este impresionat de munca depusă de Chivu în primul lui sezon la conducerea echipei Inter. Românul a preluat primul său rol de antrenor principal
Fotbal: Michael Olise este 'printre favoriții' la câștigarea Balonului de Aur (Luis Figo)
Extrema franceză Michael Olise, care a strălucit în tricoul echipei Bayern Munchen în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, se numără printre favoriții la câștigarea Balonului de Aur 'încă din acest an', a declarat luni Luis Figo, fosta vedetă a lui Real Madrid, laureat în 2000, informează AFP. 'Este un
Ciclism: Alin Toader a câștigat ultima etapă a Turului Bosniei şi Herțegovinei
Ciclistul Alin Toader, component al echipa României, a câștigat ultima etapă a Turului Bosniei şi Herțegovinei, duminică, pe un traseu de de 118,6 km, între Ljubuski și Neum. Alin Toader s-a impus la sprint cu timpul de 2 h 34 min 38 sec, fiind urmat de Valentino Kamberaj (Albania) și de elvețianul Nicola Schleuniger (Run &am
Tenis: Jannik Sinner și-a consolidat poziția de lider al clasamentului ATP
Tenismanul italian Jannik Sinner și-a consolidat poziția de lider în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce rivalul său spaniol Carlos Alcaraz a abandonat în optimi la Barcelona, transmite AFP. Sinner, care nu a evoluat săptămâna trecută, are acum un avans de 390 de puncte față de iberi
Fotbal: Cristiano Ronaldo (Al Nassr) a marcat al 969-lea său gol din carieră
Cristiano Ronaldo a deschis scorul în victoria echipei saudite de fotbal Al Nassr cu 4-0 contra formației Al Wasl (Emiratele Arabe Unite), duminică, la Dubai, atingând 969 goluri în carieră, la doar 31 distanță de borna de 1.000, după un meci în care echipa sa a ajuns în semifinalele AFC Champions League Two, scrie EFE.
Tenis: Elena Rîbakina a redus din diferența față de liderul clasamentului WTA, Arina Sabalenka
Kazaha Elena Rîbakina a redus din diferența care o separă de liderul ierarhiei mondiale a jucătoarelor profesioniste de tenis, belarusa Arina Sabalenka, după titlul cucerit duminică la Stuttgart. R
Tenis: Marta Kostiuk a cucerit la Rouen al doilea titlu WTA al carierei
Jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostiuk a câștigat turneul WTA 250 de la Rouen (Franța), după ce a învins-o în finala disputată duminică pe compatrioata Veronika Podrez, cu 6-3, 6-4, transmite EFE. Kostiuk și-a trecut în palmares al doilea său titlu WTA, după cel câștigat la Austin (Texas) în 2023.
Tenis: Kazaha Elena Rîbakina, învingătoare în turneul de la Stuttgart (WTA)
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, nr. 2 mondial, a câștigat duminică al doilea său turneu al sezonului, învingând-o pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (locul 12 WTA), cu 7-5, 6-1, în finala competiției WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotată cu premii totale de 1.049.083 de euro, la trei luni după victoria sa la Australian O
Tenis: Americanul Ben Shelton a câștigat turneul de la Munchen (ATP), al doilea titlu din acest sezon
Tenismanul american Ben Shelton (6 ATP) a câștigat duminică, la Munchen, al doilea său titlu al sezonului, învingându-l în finala turneului ATP 500 pe italianul Flavio Cobolli (locul 16), cu 6-2, 7-5, informează AFP. Acesta este al cincilea titlu din cariera sa și al doilea din acest sezon, după victoria de la Dallas pe
Tenis: Francezul Arthur Fils, învingător în turneul de la Barcelona (ATP)
Jucătorul francez de tenis Arthur Fils, clasat pe locul 30 mondial, a câștigat al patrulea titlu din cariera sa cu ocazia turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.950.310 euro, după ce l-a întrecut pe rusul Andrei Rublev (locul 15) cu 6-2, 7-6 (7/2) în finala de duminică, cu o lună înainte de Roland Garros, informează AFP
Fotbal: Bayern Munchen a câștigat al 35-lea său titlu de campioană a Germaniei
Bayern Munchen a cucerit al 35-lea său titlu de campioană a Germaniei la fotbal, și al 13-lea în ultimele 14 sezoane, duminică, după ce a învins-o pe VfB Stuttgart, pe Allianz Arena, în etapa a 30-a a Bundesligii, transmite AFP. Bavarezii au obținut primul lor trofeu dintr-o triplă pe care o pot realiza în acest sezon,
Auto: Simone Tempestini, clasat pe locul 17 în Rally-Sierra Morena (ERC)
Pilotul român Simone Tempestini s-a clasat pe locul 17 în Rally-Sierra Morena, prima etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC), cursă care s-a încheiat duminică în Andaluzia (Spania). Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Skoda Fabia RS) s-a clasat la 3 min 35 sec 8/10 de învingători, spaniolii Juan Antoni
Judo: Darius Dobre, învins în meciul pentru bronz la Campionatele Europene de la Tbilisi
Sportivul român Darius Dobre a fost învins de rusul Valeri Endovițki în meciul pentru bronz la cat. +100 kg, duminică, la Campionatele Europene de judo de la Tbilisi (Georgia), astfel că s-a clasat pe locul al cincilea. Dobre a debutat cu o victorie contra sârbului Igor Vracar, apoi în optimi a profitat de retrage













