Fotbal - CM 2018: 'Mă simt perfect, niciodată nu am fost mai bine', susţine Maradona
Fosta vedetă argentiniană Diego Armando Maradona, victima unui puseu de tensiune în cursul meciului Argentina - Nigeria (2-1), de marţi, de la Cupa Mondială de fotbal 2018, a dat asigurări miercuri seara, pentru postul venezuelean de televiziune Telesur că se simte perfect.
"Mă simt perfect, niciodată nu m-am simţit mai bine", a spus "El Pibe", adăugând că îşi face regulat examene medicale.
"A fost un val de informaţii, telefoane, 'Diego este mort'. Voi aveţi impresia că sunt mort?", a mai spus Maradona în cadrul interviului acordat. "Când eşti un învingător şi eşti invidiat de cei care nu pot să fie, atunci începi să fii răutăcios. Acest lucru m-a agasat pentru că sora mea a sunat la telefon să vadă dacă sunt bine. La fel şi fratele meu din Italia, nepoata din Statele Unite. Veştile proaste circulă mai repede decât cele bune. Dar le-am spus tuturor. Sunt foarte bine, fac analize regulat".
Legendarul fotbalist argentinian, prezent în tribune la meciul pe care naţionala ţării sale l-a câştigat dramatic în faţa reprezentativei Nigeriei (2-1), în Grupa D a Cupei Mondiale 2018, a negat că ar fi fost transportat la spital după încheierea jocului.
"El Pibe d'Oro", în vârstă de 57 ani, a trăit la intensitate maximă partida compatrioţilor săi, însă la un moment dat a început să se simtă rău şi a primit îngrijiri din partea paramedicilor prezenţi la stadion, aşa cum s-a putut vedea din imaginile postate pe reţelele de socializare.
Mai multe publicaţii anunţaseră că Maradona a fost transportat la un spital din Sankt Petersburg după joc, unde a fost diagnosticat cu hipertensiune arterială şi un suflu cardiac. El ar fi fost ulterior externat, plecând către Moscova la bordul unui avion privat.
Marele fotbalist argentinian, campion mondial în Mexic, în 1986, a fost filmat în timp ce dansa cu o suporteră nigeriană, înaintea startului jocului. El a "explodat" apoi la golul lui Messi, din minutul 14, fiind nevoie de intervenţia gărzilor de corp pentru a-l ţine să nu treacă peste balustrada din sticlă a lojii sale. În finalul jocului, după golul eliberator marcat în minutul 86 de Marcos Rojo, Maradona a fost văzut făcând gesturi obscene cu ambele mâini.
După meci, au devenit virale imaginile de pe reţelele de socializare în care fostul căpitan şi selecţioner argentinian poate fi văzut plecând din tribune într-o stare deloc bună, având nevoie de ajutor din partea celor care îl însoţeau.
AGERPERS (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Cezar Crețu, calificat în optimi la Hersonissos (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger de la Hersonissos (Creta), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe Pavlos Tsitsipas, fratele mai mic al celebrului Stefanos Tsitsipas, cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-0. Crețu (25 ani, 273 ATP) s-a impus după două or
JOT 2026: Boxerul Ionuț Mădălin Călugăr a pierdut în sferturi la Dakar
Boxerul român Ionuț Mădălin Călugăr a fost învins de columbianul Izzon Jeffrey Galea Arevalo, la puncte, cu 5-0, marți, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, astfel că s-a clasat pe locul 5 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). În concursul de atletism, Delia Ioana Aștefănoaie a ocupat locul 6 î
Tenis: Carlos Alcaraz, confirmat la competiția Laver Cup 2027
Organizatorii Laver Cup au anunțat marți că spaniolul Carlos Alcaraz se numără printre jucătorii confirmați pentru ediția viitoare a turneului de tenis, care va avea loc în 2027, la Los Angeles, scrie EFE. Spaniolul - devenit deja o prezență constantă la acest eveniment - urmează să joace pentru a patra oară, după participările sale din
Tenis: Jannik Sinner este încrezător că va reveni la timp pentru Australian Open, dar nu grăbește recuperarea
Numărul doi în clasamentul mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, este încrezător că va reveni la timp pentru a putea participa la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2027, însă nu se va grăbi cu recuperarea după operația la genunchi care i-a redus acest sezon, a spus, marți, italianul, conform Reuters.
Fotbal: Niclas Fullkrug, pregătit pentru revenirea la naționala Germaniei
Atacantul Niclas Fullkrug este pregătit să revină, după o lungă așteptare, în echipa națională de fotbal a Germaniei, la un an și jumătate de la ultima sa apariție internațională, scrie DPA. ''Ne dorim jucători care vor cu adevărat să evolueze pentru Germania, care simt mândria națională și care sunt dispuși să ofere acel p
Fotbal: Atacantul Marcus Thuram ratează următoarele două meciuri ale Franței din Liga Națiunilor
Atacantul Marcus Thuram va rata următoarele două meciuri ale naționalei Franței din Liga Națiunilor la fotbal, împotriva Italiei, joi la Milano, și a Turciei, duminică la Bordeaux, din cauza unei accidentări la coapsă, a anunțat marți stafful tehnic al ''Les Bleus'', scrie AFP. ''Marcus Thuram a resimțit o tensiun
Fotbal: Conducerea clubului Lens l-a demis pe antrenorul Yannick Cahuzac
Yannick Cahuzac, numit antrenor principal al echipei franceze de fotbal Lens la jumătatea lunii septembrie, a fost demis marți, la mai puțin de o săptămână după o înfrângere istorică în Liga Campionilor, a declarat marți pentru AFP o sursă apropiată clubului, confirmând o informație publicată de cotidianul L'Equipe.
Fotbal: Antrenorul Vincent Kompany a revenit la baza de antrenamente a lui Bayern Munchen
Antrenorul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a revenit la baza de antrenamente a grupării bavareze pentru prima dată, după ce a depășit o perioadă critică din punct de vedere al sănătății, a anunțat marți clubul din Bundesliga, într-un comunicat de presă, scrie DPA. ''Vincent Kompany se recuperează și a revenit l
Foști componenți ai naționalelor de fotbal și baschet ale Greciei, vizați de o anchetă penală pentru fraude fiscale
Doi foști componenți ai echipelor naționale de fotbal și baschet ale Greciei fac obiectul unei anchete privind o presupusă schemă de fraudă care implică peste 2.000 de companii, acuzate că au acumulat datorii de sute de milioane de euro față de statul elen, au anunțat autoritățile marți, scrie AFP. ''Companiile erau înființate și
Ciclism: UAE Team, în frunte cu Pogacar, revine în Spania pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului
Echipa ciclistă UAE Team Emirates-XRG, condusă de rutierul sloven Tadej Pogacar, va alege din nou orașul spaniol Benidorm (Alicante) drept locație pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului 2027, continuând astfel o practică stabilită în ultimii ani, informează AFP. Formația din Emirate a anunțat că își va desfășura cant
Hochei: NHL - San Jose Sharks a pus capăt seriei de cinci înfrângeri consecutive
Echipa San Jose Sharks s-a impus pe propriul patinoar, cu scorul de 3-2 după șuturile de departajare, în fața formației New York Islanders, punând astfel capăt unei serii de cinci înfrângeri consecutive în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Ivan Stenberg a fost autorul golului victoriei,
Fotbal: Endrick nu exclude o plecare de la Real Madrid în luna ianuarie
Atacantul brazilian Endrick a anunțat nu exclude o despărțire de echipa de fotbal Real Madrid în perioada de mercato din această iarnă, pentru a obține mai mult timp de joc, așa cum a procedat și în sezonul trecut, informează AFP. 'Nu știu ce se va petrece în ianuarie. Pur și simplu vreau doar ce este mai bine pentru cariera mea. Vom vede
Fotbal: Istvan Kovacs, delegat la meciul Italia - Franța, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Italiei și Franței, care va avea loc joi, de la ora 21:45 (ora României), pe Stadionul San Siro din Milano, în Grupa A1 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar al patrulea oficial va fi
Fotbal: Mauricio Pochettino, favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick la Manchester United (presă)
Argentinianul Mauricio Pochettino, actualul selecționer al Statelor Unite, este candidatul favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick în postul de antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester United, conform unor surse citate de ESPN. Conducerea lui United, în frunte cu copreședintele Joel Glazer, acționarul minoritar Jim Ratcliffe, dire
Fotbal: Al-Nassr negociază prelungirea contractului portughezului Joao Felix
Clubul saudit de fotbal Al-Nassr, la care evoluează superstarul portughez Cristiano Ronaldo, dorește să-i prelungească contractul compatriotului acestuia Joao Felix, anunță cotidianul sportiv lusitan A Bola. Oficialii grupării din Riad vor să recompenseze randamentul bun al lui Joao Felix cu un nou contract oferit internaționalului portughez, care prevede o cr













