Tenis: Franţuzoaica Marion Bartoli anunţă că nu va mai reveni în competiţii
Jucătoarea franceză de tenis Marion Bartoli a anunţat că nu va mai reveni în competiţii, după ce s-a accidentat la umăr în timpul unui antrenament.
"Spre dezamăgirea mea trebuie, din nefericire, să mă opresc din drumul spre revenirea în competiţii. Într-adevăr, am crescut frecvenţa antrenamentelor, pentru a putea reveni la un nivel apt de joc, dar acest lucru mi-a provocat deja dureri la umărul drept. Vreau să mulţumesc tuturor celor care m-au însoţit în această aventură umană minunată. Îmi voi lua acum timp să mă gândesc şi să studiez diferite proiecte profesionale disponibile pentru mine. Voi lua în calcul şi cariera de antrenor'', a spus Bartoli.
Bartoli, în vârstă de 33 de ani, a părăsit circuitul profesionist în august 2013, la o lună după ce a câştigat turneul la Wimbledon. Reconvertită în comentator sportiv, Bartoli, fostă numărul 7 mondial, a trecut prin grave probleme de sănătate în 2016 după ce a contractat un virus, în urma căruia a pierdut o importantă masă corporală şi a fost spitalizată timp de patru luni.
Ea îşi anunţase în luna decembrie 2017 intenţia de a reveni în circuitul profesionist. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Nick Kyrgios a făcut trimitere la o posibilă retragere după înfrângerea de la Australian Open
Tenismanul australian Nick Kyrgios a declarat că se așteaptă ca înfrângerea sa în fața britanicului Jacob Fearnley, luni, la Melbourne, să fie ultimul său meci la individual la Australian Open, conform DPA/PA Media. Australianul a jucat la Melbourne Park pentru prima dată în ultimii trei ani ca urmare a intervențiilor la genunchi și la
Tenis: Colaborarea cu Andy Murray i-a adus lui Djokovic motivația suplimentară pe care o căuta
Colaborarea cu fostul său adversar Andy Murray i-a adus lui Novak Djokovic motivația suplimentară pe care o căuta, a declarat luni tenismanul sârb după calificarea în turul al doilea al Openului Australiei, scrie site-ul eurosport.fr. Novak Djokovic a fost conștient că nu totul a fost perfect î
Fotbal: Consiliul de administrație al clubului Genoa a aprobat numirea lui Dan Șucu în funcția de președinte al grupării
Consiliul de administrație al clubului italian de fotbal Genoa CFC a aprobat luni numirea lui Dan Șucu în funcția de președinte al grupării, informează un comunicat. Dan Șucu a declarat, potrivit comunicatului: 'Este o onoare să fiu președintele celui mai vechi club din Italia. Este o funcție care necesită o mare responsabilitate și intenționez
Fotbal: Fundașul danez Simon Kjaer a anunțat că se retrage din activitate
Fotbalistul danez Simon Kjaer a dezvăluit, luni, decizia sa de a se retrage din activitate, potrivit unui interviu, după ce a adunat 132 de apariții în echipa națională, conform Xinhua. Provenit de la FC Midjylland, Kjaer a trecut pe la echipe precum Palermo, AS Roma, Sevilla FC, înainte de a se alătura clubului AC Milan în 2020 și i-a ajutat
Moto: Victoria în etapa a opta a Raliului Dakar 2025, acordată lui Luciano Benavides; Gyenes, clasat pe 21
Organizatorii Raliului raid Dakar 2025 i-au acordat argentinianului Luciano Benavides (KTM) victoria în etapa a opta, la secțiunea moto, în Arabia Saudită, după ce inițial aceasta fusese obținută de spaniolul Tosha Schareina. Numele câștigătorului a fost incert timp de câteva ore, după ce Luciano Benavides și francezul Adrien Van Bevere
Tenis: Novak Djokovic s-a calificat în turul al doilea la Australian Open
Tenismanul sârb Novak Djokovic, locul 7 mondial, de zece ori câștigător al Openului Australiei, s-a calificat luni în turul al doilea al primului turneu de Mare Șlem al anului, după o victorie în patru seturi în fața tânărului american Nishesh Basavareddy, locul 107 mondial, informează AFP. Djokovic, care vizează al 25-lea t
Handbal feminin: Clubul norvegian Vipers Kristiansand a intrat în faliment
Clubul de handbal feminin Vipers Kristiansand, care a câștigat Liga Campionilor în 2021, 2022 și 2023, dar și șapte titluri naționale în Norvegiei, și-a încetat activitatea din cauza problemelor financiare insolubile, scrie AFP. La Vipers evoluează vedete internaționale precum portărițele norvegiene Katrine Lunde și Silje Solberg-Osthas
Moto: Spaniolul Tosha Schareina, învingător în etapa a opta a Raliului Dakar 2025; Emanuel Gyenes, clasat pe 20
Pilotul spaniol Tosha Schareina (Honda) a câștigat etapa a opta a Raliului raid Dakar 2025, la secțiunea moto, luni, în Arabia Saudită, în timp ce românul Emanuel Gyenes (KTM) a încheiat pe locul 20, cea mai bună clasare a sa la actuala ediție a cursei. Schareina a fost s-a impus în 4 h 53 min 00 sec pe cei 485 kilometri de
Tenis: Clasamentul ATP - Nicio modificare în top 10
Primele zece locuri ale clasamentului mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), publicat luni, sunt nemodificate față de săptămâna trecută. Italianul Jannik Sinner este lider detașat, cu paste 4.000 de puncte față de următorul clasat, germanul Alexander Zverev, în timp ce pe locul al treilea se află spaniolul Carlos Alca
Tenis: Podium neschimbat în clasamentul WTA
Podiumul clasamentului circuitului profesionist feminin de tenis, publicat luni, este neschimbat față de săptămâna trecută, cu belarusa Arina Sabalenka, urmată de poloneza Iga Swiatek și de Coco Gauff (SUA). Americanca Jessica Pegula, finalistă la Adelaide, a urcat un loc și se află pe 6. Cehoaica Barbora Krejcikova a urcat și ea o poziț
Tenis: Victorie dificilă pentru Jaqueline Cristian, în primul tur la Australian Open
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a obținut o victorie dificilă, 6-2, 4-6, 7-6 (10/7) cu croata Petra Martic, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului. Jaqueline Cristian (26 ani, 82 WTA) a avut nevoie de două ore și 35 de minute pentru a trece de Martic (33 ani, 131
Tenis: Stefanos Tsitsipas, învins de americanul Alex Michelsen, în primul tur la Australian Open
Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas este primul nume important care părăsește tabloul masculin de simplu la Australian Open, după cea fost învins, luni, la Melbourne, în primul tur, de americanul Alex Michelsen, cu 5-7, 3-6, 6-2, 4-6. Tsitsipas, cap de serie numărul 11, nu reușește să treacă de primul tur pentru prima oară din 2018.
Fotbal: Atletico Madrid, lider în La Liga, cu un nou record de victorii consecutive
Atletico Madrid a stabilit duminică cea mai lungă serie de victorii din istoria sa, cu ocazia meciului câștigat la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața formației Osasuna Pamplona, în cadrul etapei 19-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Atacantul argentinian Julian Alvarez a marcat în repriza secundă (5
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Australian Open
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina cu 6-4, 6-4, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului. Svitolina (30 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 28, a avut nevoie de o oră și 31 de minute pentru a obține victoria. Cî
Fotbal: FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei, după 5-2 în finala cu Real Madrid
FC Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid cu scorul de 5-2 (4-1), duminică seara, în finala desfășurată în Arabia Saudită, la Jeddah. Real Madrid, campioana Spaniei și deținătoarea Supercupei, a deschis scorul în acest Clasico, prin francezul Kylian Mbappe (5), dar catalani