Tenis: Nadal - Credeam că la vârsta asta voi fi deja retras din activitate
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a câştigat duminică, pentru a 11-a oară, turneul de la Roland Garros, a afirmat că nu şi-a imaginat că va continua să joace până la 32 de ani şi, cu atât mai puţin, să cucerească un trofeu de Mare Şlem la această vârstă, informează Reuters.
"Credeam că la vârsta asta voi fi deja retras din activitate şi voi avea o familie", a declarat campionul iberic într-un interviu acordat cotidianului sportiv Marca.
Nadal, care şi-a păstrat poziţia de lider al clasamentului ATP după triumful de la Paris, este surprins, de asemenea, de faptul că reuşeşte să domine în continuare circuitul masculin, împreună cu marele său rival, elveţianul Roger Federer (36 ani).
Carierele celor doi jucători păreau aproape încheiate după accidentările care i-au scos din competiţie pentru lungi perioade de timp, în 2016, însă în ultimul an şi jumătate Federer şi Nadal au câştigat, împreună, toate cele şase turnee de Grand Slam la care au participat.
Când Federer l-a învins pe Nadal în finala Openului Australiei ediţia 2017, elveţianul a pus capăt unei perioade de cinci ani fără niciun titlu de Mare Şlem. Spaniolul a crezut, la rândul său, că zilele sale de glorie s-au încheiat, după sezoane (2015 şi 2016) fără niciun trofeu major.
"Este surprinzător, deoarece în 2017 veneam după doi ani fără niciun turneu de Mare Şlem câştigat şi cred că el (Federer) nu mai cucerise niciunul din 2012", a spus Nadal.
"Desigur că a fost o surpriză, pentru că avem o vârstă avansată, iar atunci când trece atât de mult timp fără să câştigi, nu poţi şti dacă o vei mai face din nou vreodată", a adăugat el.
După victoria de duminică, obţinută după o finală câştigată în faţa austriacului Dominic Thiem, Rafael Nadal şi-a trecut în palmares al 17-lea titlu de Mare Şlem din cariera sa, apropiindu-se la trei succese de recordul deţinut de Roger Federer (20).
"Mi-ar face plăcere, bineînţeles, că am 20 de titluri ca şi el, sau chiar mai multe, însă acest lucru nu mă preocupă în acest moment. 17 este un număr incredibil şi vreau să mă bucur de acest moment. Nu poţi să o iei razna dacă cineva are mai multe titluri, mai mulţi bani sau mai multe case", a mai adăugat jucătorul iberic.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Jannik Sinner vrea să fie 'în cea mai bună formă posibilă' la Roland Garros
Înscris la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, unde poate câștiga al cincilea titlu consecutiv la această categorie, tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a reamintit marți că principalul său obiectiv este să fie în 'cea mai bună formă posibilă' la Roland Garros, peste o lună, relatează AFP. Italian
Tenis: 'Sper să fiu pregătit măcar pentru Roland Garros', a declarat Djokovic
Prezent luni la Gala Premiilor Laureus de la Madrid, tenismanul sârb Novak Djokovic, accidentat în prezent, a declarat pentru Eurosport că 'speră' să fie pregătit pentru turneul de la Roland Garros. Accidentat la umărul drept, Novak Djokovic, care nu a mai jucat de la eliminarea sa în optimile de finală ale turneului
Fotbal: Manchester City nu trebuie 'să se relaxeze', a avertizat Guardiola
'Să nu ne relaxăm': acesta este mesajul pe care Pep Guardiola l-a transmis fotbaliștilor săi după victoria împotriva lui Arsenal, a declarat marți antrenorul lui Manchester City, echipă aflată în continuare pe locul doi după 'tunari', cu o lună înainte de finalul sezonului din Premier League, scrie AFP. City se află ac
Tenis: Irina Begu, învinsă în primul tur la Madrid (WTA), la revenirea după o pauză de nouă luni
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, care și-a făcut revenirea în circuitul profesionist după o pauză de nouă luni, din cauza unei accidentări, a fost învinsă de germanca Laura Siegemund, cu 6-4, 6-0, marți, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari. Begu (35 ani, 182 WTA) s-a &ic
Fotbal: Antrenorul Luis Enrique 'așteaptă mult mai mult de la toți jucătorii' lui PSG
Antrenorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a afirmat marți că așteaptă 'mult mai mult de la toți jucătorii' și că 'fiecare minut jucat la PSG' ar trebui 'să fie special', în ajunul meciului cu Nantes din Ligue 1, informează AFP. Când a fost întrebat despre omiterea lui Ibrahim Mbaye din lotul pentr
Baschet masculin: Pedro Martinez (Valencia), ales cel mai bun antrenor al sezonului din Euroligă
Antrenorul echipei Valencia Basket, Pedro Martínez, a câștigat Trofeul Alexander Gomelski, care este acordat celui mai bun tehnician al sezonului 2025-2026 al Euroligii de baschet masculin, după votul antrenorilor din competiție, scrie EFE. Antrenorul catalan, așa cum a anunțat Euroliga, marți, a ocupat primul loc în anchetă, înaintea
Hochei: NHL - Carolina Hurricanes, la a doua victorie în duelul cu Ottawa Senators
Echipa Carolina Hurricanes a învins pe propriul patinoar, cu scorul de 3-2, după două reprize de prelungiri, formația Ottawa Senators, într-un meci din play-off-ul Cupei Stanley, disputat luni seara în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Gazdele s-au impus prin golul marcat de Jordan Martinook în minutul 13:53 d
Fotbal: Edmond Tapsoba speră că fanii lui Leverkusen vor propulsa echipa în finala Cupei Germaniei
Fundașul Edmond Tapsoba consideră că echipa Bayer Leverkusen poate profita de avantajul terenului propriu împotriva lui Bayern Munchen, în semifinala Cupei Germaniei la fotbal de miercuri, și crede că toată presiunea este pe umerii bavarezilor, care au câștigat deja matematic Bundesliga, scrie DPA. Bayern a devenit virtual campioană, duminică
Fotbal: Kompany anticipează o bătălie totală cu Leverkusen în Cupa Germaniei
Antrenorul Vincent Kompany (Bayern Munchen) anticipează o bătălie totală în meciul cu Bayer Leverkusen, miercuri, în semifinalele Cupei Germaniei, în ciuda unui declin de formă a rivalilor din ultima vreme, scrie dpa. Meciul cu o singură manșă va avea loc la Leverkusen, bavarezii atingând această fază a semifinalelor pe
Fotbal: Manchester United, interesată de mijlocașul Aurelien Tchouameni (Real Madrid)
Echipa engleză de fotbal Manchester United este interesată de serviciile internaționalului francez Aurelien Tchouameni, mijlocașul echipei Real Madrid, pe care îl consideră capabil să-l înlocuiască cu succes pe brazilianul Casemiro, aflat la final de contract cu gruparea de pe Old Trafford, informează mass-media britanică. Oficiali
Box: Andrei Găvae și Florin Ioniță au debutat cu victorii la Cupa Mondială din Brazilia
Boxerii români Andrei Găvae și Florin Ioniță au debutat cu victorii, luni, la Cupa Mondială de seniori de la Fox do Iguacu (Brazilia). Andrei Găvae l-a învins la puncte (4-1) pe tadjicul Damir Muibalihonov, iar în optimile de finală va lupta cu japonezul Shunsuke Kitamoto. La cat. +90 kg,
Auto - F1: Regulamentul tehnic, reajustat după criticile piloților
Principalii actori din Formula 1, printre care directorii de echipe și producătorii de motoare, au ajuns la un acord pentru a aduce modificări minore regulamentului tehnic intrat în vigoare în acest sezon, a anunțat, luni, Federația Internațională de Automobilism (FIA), citată de AFP. Comunicatul FIA a enumerat peste o duzină de mo
Fotbal: Real Madrid a câștigat UEFA Youth League 2025-2026
Echipa spaniolă de fotbal Real Madrid a câștigat ediția 2025-2026 a competiției UEFA Youth League, intrând astfel în posesia titlului de campioană a Europei la categoria sub 19 ani, după ce a învins cu 4-2 la loviturile de departajare formației belgiană FC Bruges, luni, pe stadionul Tuiliere din Lausanne (Elveția). La f
#AnulNadia Nadia Comăneci a primit Premiul Laureus pentru întreaga carieră (FOTO/VIDEO)
Fosta mare gimnastă română Nadia Comăneci a fost onorată cu Premiul Laureus pentru întreaga carieră, la gala Premiilor Laureus, Oscarurile sportului, desfășurată luni seara la Madrid. Acest omagiu vine la 50 de ani de când Nadia primea, la Montreal, prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice.
Baschet: NBA - Victor Wembanyama, cel mai bun apărător al sezonului
Pivotul francez al echipei San Antonio Spurs, Victor Wembanyama, a câștigat, luni, trofeul pentru cel mai bun apărător al sezonului din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), devenind la 22 de ani cel mai tânăr jucător care a câștigat vreodată acest premiu, el fiind și în cursa pentru titlul MVP (cel mai bun jucător) al sezonului













