Fotbal: Mancini vrea să-l recheme pe Balotelli la echipa naţională a Italiei

Noul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Italiei, Roberto Mancini, a anunţat, marţi, că are în vedere convocarea atacantului formaţiei Nice, Mario Balotelli (27 de ani), pentru prima oară după Cupa Mondială din 2014.
"Să pregătesc naţionala Italiei este o mare mândrie pentru mine şi cred că pentru oricine. Este un moment deosebit de important, deşi suntem într-o perioadă dificilă şi avem foarte multe de făcut. Vreau să fiu un bun antrenor, să readuc Italia în vârful topului mondial. Voi vorbi cu Balotelli pentru a reveni. Este un jucător cu multe calităţi'', a spus Mancini.
Balotelli, care evoluează la Nice din 2016, a mai jucat sub ''bagheta'' lui Mancini la echipele Internazionale Milano şi Manchester United. El are 33 de selecţii pentru squadra azzurra, dar nu a mai jucat de când Italia a fost eliminată în faza grupelor la CM 2014.
Roberto Mancini a fost numit oficial în postul de selecţioner al Italiei, a anunţat, marţi, Federaţia de fotbal din această ţară (FIGC).
"Squadra Azzurra" a rămas fără selecţioner din luna noiembrie 2017, după ratarea calificării la Cupa Mondială 2018, în urma barajului cu Suedia.
Mancini, în vârstă de 53 ani, a antrenat ultima oară echipa Zenit Sankt Petersburg, unde l-a înlocuit anul trecut pe românul Mircea Lucescu. El şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu clubul rus pentru a putea prelua reprezentativa Italiei.
Noul selecţioner a semnat o înţelegere pe doi ani cu FIGC, având ca principal obiectiv calificarea primei reprezentative a Italiei la turneul final al Campionatului European din 2020. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Handbal masculin: România s-a calificat dramatic la EURO 2026
Naționala masculină de handbal a României s-a calificat dramatic la turneul final al Campionatului European - EHF EURO 2026, deși a fost învinsă de Polonia cu scorul de 30-29 (15-14), duminică seara, la Gorzow Wielkopolski, în ultimul meci din Grupa 8-a a preliminariilor. Finalul a fost unul pe muchie de cuțit, tricolorii pie
Ciclism: Danezul Mads Pedersen (Lidl-Trek) a câștigat etapa a 3-a a Turului Italiei
Ciclistul danez Mads Pedersen (Lidl-Trek) a câștigat duminică, la sprint, etapa a treia a Turului Italiei, care a avut loc pe distanța de 160 km, cu plecare și sosire în orașul albanez Vlora. Pedersen a fost cronometrat în 3:49:47, fiind urmat, cu același timp, de australianul Corbin Strong (Israel - Premier Tech) și de colum
Tenis: Emma Răducanu și Bianca Andreescu, în optimi la Roma (WTA)
Jucătoarele de tenis Emma Răducanu (Marea Britanie) și Bianca Andreescu (Canada), ambele de origine română, s-au calificat duminică în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro. Răducanu, câștigătoarea US Open 2021, în prezent pe locul 49 WTA, a trecut în tr
Atletism: Echipa masculină a Africii de Sud, câștigătoare la 4x100 metri, la Mondialele de ștafetă din China
Echipa masculină de ștafetă a Africii de Sud, condusă de sprinterul Akani Simbine, a câștigat duminică proba de 4x100 metri la Mondialele de ștafetă de la Guangzhou, China, calificându-se pentru Campionatele Mondiale din 2025, cu un timp de 37,61 secunde, scrie AFP. Bayanda Walaza, Sinesipho Dambile, Bradley Nkoana și Akani Simbine
Fotbal: Newcastle United a învins-o pe Chelsea, în Premier League
Newcastle United a învins-o duminică, acasă, pe Chelsea cu 2-0, în etapa a 36-a, antepenultima, din Premier League, și a urcat pe ultima treaptă a podiumului în locul lui Manchester City. Pe St. James'Park, golurile gazdelor au fost reușite de Sandro Tonali (2) și Bruno Guimaraes (90). Chelsea a încheiat partida cu
MotoGP: Francezul Johann Zarco (Honda-LCR) a câștigat Marele Premiu al Franței
Francezul Johann Zarco (Honda-LCR) a câștigat duminică Mare Premiu al Franței la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, pe legendarul circuit Bugatti de la Le Mans, în fața a mii de fani care l-au ovaționat îndelung, scrie AFP. A fost pentru prima dată din 1954, de la victoria lui Pierre Monneret la Reims, când
Fotbal: Florin Andone a înscris pentru Atletico Baleares în barajul pentru promovare
Atacantul român Florin Andone a marcat golul echipei Atletico Baleares, care a terminat la egalitate cu Teruel, 1-1, duminică, în deplasare, în prima manșă a barajului pentru promovarea în liga a treia spaniolă de fotbal. Andone a deschis scorul în min. 53, dar Teruel a egalat prin Jose Val (67). In
Tenis: Gabriela Ruse și Marta Kostiuk s-au retras din proba de dublu la Roma (WTA)
Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a s-a retras din proba de dublu a turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, au anunțat, duminică, organizatorii, pe site-ul WTA. Ruse și Kostiuk trebuiau să joace duminică împotriva perechii Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Eri Hozumi (Jap
Tenis: Sabalenka, principala favorită, în optimi la Roma (WTA)
Belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial al tenisului feminin, s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după ce a trecut în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-3, de americanca Sofia Kenin (31 WTA). Sabalenka, învinsă în finală anul trecut de
Fotbal: Inter Miami, echipa lui Messi, înfrângere drastică în MLS
Echipa lui Lionel Messi, Inter Miami, a suferit sâmbătă cea mai grea înfrângere în MLS, fiind învinsă cu 4-1 de Minnesota United, în ciuda unui gol marcat de vedeta argentiniană, scrie AFP. Messi, care a marcat în repriza secundă, nu a putut face nimic însă pentru a opri spirala descendentă care
Box: Francezul Souleymane Cissokho țintește centura mondială la categoria welter, versiunea WBC
Boxerul francez Souleymane Cissokho l-a învins, prin decizie a juriului, sâmbătă seara pe lituanianul Egidijus Kavaliauskas în semifinala categoriei welter, versiunea WBC, la Malabo, capitala Guineei Ecuatoriale, într-un meci amânat din luna decembrie a anului trecut din cauza accidentării pugilistului francez, scrie AFP.
Baschet - NBA: Victorii pentru Boston Celtics și Minnesota Timberwolves, în play-off
Echipele Boston Celtics și Minnesota Timberwolves au obținut victorii în partidele disputate sâmbătă seara, în seria meciurilor din play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). În Conferința Est, Boston Celtics, campioana en-titre, a redus din diferență în seria partidelor cu New York Knicks, c
Tenis: Americanca Jessica Pegula, a treia favorită, eliminată la Roma (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula (4 WTA, favorită nr. 3) a fost eliminată sâmbătă seara în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după ce s-a înclina surprinzător, în două seturi, 5-7, 1-6, în fața belgiencei Elise Mertens (24 WTA, cap de serie nr. 25).
Fotbal: Atletico Madrid a învins cu 4-0 pe Real Sociedad, în La Liga
Atletico Madrid a învins cu un categoric 4-0, sâmbătă seara, pe teren propriu pe Real Sociedad, într-un meci din etapa a 35-a din La Liga, iar în cazul în care Real Madrid va pierde duminică seara în El Clasico, cu FC Barcelona, gruparea 'colchonero' poate spera, teoretic, chiar la treapta a doua a podiumului.
Fotbal: Aston Villa, victorie cu Bournemouth, în Premier League
Aston Villa a învins la limită, 1-0, sâmbătă seara, în deplasare pe Bournemouth, în etapa a 36-a, antepenultima, din Premier League, și s-a apropiat la doar două puncte de podiumul clasamentului. Singurul gol al partidei de pe Vitality Stadium a fost reușit de Ollie Watkins (45+6). Villa a terminat însă partida cu