Fotbal - Liga Campionilor: Jupp Heynckes (Bayern) - Le-am făcut cadouri celor de la Real Madrid
Antrenorul lui Bayern Munchen, Jupp Heynckes, consideră că elevii său au făcut ''cadouri'' rivalilor de la Real Madrid, în faţa cărora s-au înclinat miercuri seara, pe teren propriu (scor 1-2), în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal.
"Le-am făcut cadouri celor de la Real Madrid şi nu am fost în stare să profităm de ocaziile noastre. Primul gol era total evitabil, la fel ca şi cel de-al doilea. De altfel, rar am mai văzut, într-o semifinală de Liga Campionilor, să avem atât de multe ocazii pe care să nu le fructificăm", a declarat Heynckes după meci.
"În retur, avem datoria să ne creăm noi ocazii şi să marcăm goluri. În Liga Campionilor există două meciuri şi abia la finalul celui de-al doilea joc facem socotelile. Evident, Real are un mare avantaj, însă cred că nu meritam să pierdem în această seară, ci ar fi trebuit să câştigăm, iar acest lucru mă face optimist pentru retur. În acest sezon, am văzut rezultate atipice, în sferturi sau în semifinale, iar meciul din această seară a arătat că Real este vulnerabilă în defensivă. O orice caz, nu trebuie să ridicăm niciodată braţele, trebuie să încercăm mereu", a conchis antrenorul lui Bayern Munchen.
Meciul de pe Allianz Arena a început bine pentru bavarezi, care au deschis scorul prin fundaşul Kimmich (29), însă Real a restabilit egalitatea prin brazilianul Marcelo (44), iar apoi au înscris golul victoriei în repriza secundă, prin Marco Asensio (57). Partida retur va avea loc în capitala Spaniei, în data de 1 mai. AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FC Barcelona, învingătoare în meciul cu Celta Vigo (1-0), tot mai aproape de titlul de campioană a Spaniei
Echipa FC Barcelona a mai făcut un pas către titlul de campioană a Spaniei la fotbal, reușind să învingă la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Celta Vigo, miercuri seara, într-un meci din etapa a 33-a a sezonului. Portarul român Ionuț Radu a fost integralist la Celta Vigo și a încasat singurul gol al &i
Fotbal: Clubul Olympique Lyon, condamnat în Brazilia să-i plătească 20,8 milioane de euro lui Botafogo
Justiția braziliană a obligat clubul de fotbal Olympique Lyon să plătească 20,8 milioane de euro pentru datorii neachitate către Botafogo, grupare deținută de omul de afaceri american John Textor, fost proprietar al clubului din Hexagon, potrivit unui director al clubului din Rio de Janeiro, relatează AFP. Pe 4 aprilie, Botafogo a confirmat că
Fotbal: Lazio Roma, adversara echipei Inter Milano în finala Cupei Italiei
Echipa Lazio Roma s-a calificat în finala Cupei Italiei la fotbal, după ce a învins în deplasare, cu 2-1 la loviturile de departajare formația Atalanta Bergamo, miercuri seara, în manșa secundă a semifinalelor acestei competiții. La finalul timpului regulamentar de joc și al prelungirilor, scorul a fost egal, 1-1. Lazio
Tenis: Cezar Crețu, calificat în sferturile turneului challenger de la Roma
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Roma, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins pe francezul Pierre-Hugues Herbert, cu 6-3, 6-2. Crețu (24 ani, 378 ATP), venit din calificări, s-a impus după o oră și 11 minute în fața lui Her
Fotbal: FC Pafos, cu Vlad Dragomir pe lista marcatorilor, calificată în finala Cupei Ciprului
Mijlocașul român Vlad Dragomir a marcat un gol pentru FC Pafos, care s-a calificat în finala Cupei Ciprului la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe AEL Limassol cu scorul de 3-1, pe teren propriu, în manșa secundă a semifinalelor. După 2-1 în tur, FC Pafos a fost condusă prin golul lui Ivan Milosavljevic
Fotbal: Cătălin Itu a marcat pentru Lokomotiv Plovdiv, care e cu un pas în finala Cupei Bulgariei
Lokomotiv Plovdiv a făcut un pas mare spre finala Cupei Bulgariei la fotbal, după ce a învins-o pe Arda Kârdjali cu 4-0, miercuri seara, în deplasare, în prima manșă a semifinalei, în care unul dintre marcatori a fost mijlocașul român Cătălin Itu. Itu a deschis scorul după pauză (52), fiind schimbat în
Haltere: Tiberiu Donose, medaliat cu bronz la Europenele de la Batumi
Sportivul român Tiberiu Ionuț Donose a cucerit medalia de bronz la cat. 79 kg, la stilul smuls, miercuri, la Campionatele Europene de haltere de la Batumi (Georgia). Donose a obținut bronzul cu 154 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 157 kg. La aruncat, Donose s-a clasat pe locul 6, cu 181 kg, după ce a ratat ultima tentativă, la 185 k
Lupte: Andreea Ana și Alexandra Anghel, calificate în finalele pentru aur la Europene
Sportivele române Andreea Beatrice Ana și Alexandra Nicoleta Anghel s-au calificat în finalele pentru aur, miercuri, la Campionatele Europene de lupte de la Tirana (Albania), în timp ce Emilia Alina Grigore Vuc și Kateryna Zelenykh se vor bate pentru medaliile de bronz. La cat. 55 kg, Andreea Ana o va înfrunta, joi, în finală pe u
Fotbal: Chelsea l-a concediat pe antrenorul Liam Rosenior
Clubul de fotbal Chelsea a anunțat miercuri demiterea antrenorului Liam Rosenior, la mai puțin de patru luni de la numirea fostului tehnician al lui Strasbourg, care nu a rezistat unei serii catastrofale de șapte înfrângeri în ultimele opt meciuri ale echipei londoneze, informează AFP. Englezul în vârstă de 41 de ani, care i-a suc
Fotbal: Tottenham, amenințată de retrogradare, vrea să aducă un psiholog
Tottenham Hotspur, echipa fotbalistului român Radu Drăgușin, amenințată de retrogradarea din Premier League, intenționează să aducă un psiholog, după ce antrenorul Roberto De Zerbi a declarat că trebuie 'schimbată mentalitatea', informează BBC. Spurs a ajuns pe locul 18 în Premier League, primul retrogradabil, după 15 meciuri fără victorie.
Fotbal: Nicolae Stanciu a marcat golul victoriei pentru Dalian Yingbo în China
Mijlocașul român Nicolae Stanciu a marcat golul prin care Dalian Yingbo a învins-o pe Liaoning Tieren cu scorul de 1-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a șaptea a Super Ligii chineze de fotbal (CSL). Stanciu a marcat unicul gol al partidei în min. 84 și a fost înlocuit în min. 90+6. Pentru
Fotbal: Neymar, achitat în procesul legat de transferul său la FC Barcelona
Curtea Supremă spaniolă a confirmat în apel achitarea fotbalistului Neymar și a foștilor conducători ai clubului FC Barcelona, care erau urmăriți penal pentru corupție și fraudă în legătură cu transferul starului brazilian la Barca în 2013, relatează AFP. În 2022, tribunalul provincial din Barcelona i-a achitat pe internaționalul brazil
Fotbal: Înfrângerea politică a lui Viktor Orban ar putea afecta ambițiile planurilor sportive ale Ungariei
Eșecul electoral recent al premierului Viktor Orban, mare suporter al fotbalului, face ca acesta să nu mai fie implicat în evenimentele organizate de Budapesta, precum finala Ligii Campionilor din luna mai, când în fruntea guvernului Ungariei se va afla Peter Magyar, relatează Associated Press. Odată cu înfrângerea în aleger
Fotbal: Calificarea în Liga Campionilor 'nu este standardul' pentru Liverpool (van Dijk)
Șansele lui Liverpool de a juca în Liga Campionilor la fotbal au crescut după rezultatele din weekend, dar căpitanul Virgil van Dijk spune că acesta nu este un standard după care clubul ar trebui evaluat, relatează DPA. Revenirea în cea mai importantă competiție europeană intercluburi este obligatorie nu doar pentru jucători, ci și pentru conducere
Fotbal: Paolo Dybala (AS Roma) este aproape de revenirea pe gazon după o absență de trei luni
Paulo Dybala urmează să revină în lotul echipei AS Roma pentru meciul de sâmbătă de la Bologna, din Serie A, atacantul argentinian efectuând marți o sesiune completă de antrenament cu coechipierii săi, la exact 90 de zile după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul stâng, scrie Football Italia. Fostul jucător al lui








