logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Schi fond: Norvegianca Therese Johaug speră din nou la podium după ce a ispăşit o suspendare de 18 luni

Image

Schioarea norvegiană Therese Johaug, care a fost suspendată 18 luni pentru dopaj, spune că s-a gândit să se retragă din activitate în perioada în care nu a mai participat la competiţiile sportive, însă în final a renunţat la idee.

"Sunt mândră că am reuşit să depăşesc această perioadă. Lunile care au trecut au fost extrem de dificile pentru mine, am plâns de multe ori. Ştiu că a fost vina mea şi mi-am asumat-o. Mi-am ispăşit pedeapsa'', a spus Johaug, la o zi după ce i-a expirat interdicţia.

Ea a adăugat că acum este motivată şi speră din nou la cucerirea de medalii în întrecerile la care va participa.

Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) de la Lausanne a mărit, în august 2017, la 18 luni suspendarea dictată împotriva Theresei Johaug, pentru încălcarea regulamentului antidoping, decizie în urma căreia multipla campioana mondială de schi fond a ratat Jocurile Olimpice de iarnă ediţia 2018 de la PyeongChang (Coreea de Sud).

În luna februarie a anului trecut, instanţa norvegiană pentru arbitraj sportiv pronunţase o suspendare de 13 luni împotriva sportivei în vârstă de 29 ani, depistată pozitiv la un steroid, rezultat pe care Johaug l-a pus pe seama unui balsam de buze, însă Federaţia Internaţională de Schi (FIS), a făcut apel împotriva acestei sancţiuni, considerând-o prea blândă.

Therese Johaug, campioană olimpică în 2010, la ştafetă 4x5 km, a fost testată pozitiv la costebol, un steroid anabolizant interzis de către Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), cu ocazia unui control inopinat efectuat pe 16 septembrie 2016.

Schioarea s-a apărat susţinând că a absorbit substanţa respectivă dintr-o cremă pentru buze, Trofodermin, furnizată de medicul echipe naţionale pentru a-şi trata arsurile suferite în cursul unui antrenament la altitudine, în Italia, la finele lunii august.

TAS a explicat, într-un comunicat de presă, că Johaug nu şi-a îndeplinit obligaţiile prin neverificarea ambalajului cremei, pe care era ştampilat un simbol care avertiza foarte clar în legătură cu riscul de dopaj. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Teodora Oprea, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Therese Johaug / Facebook

Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 21-09-2026 23:12

VIDEO Box: Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în sferturi la Europenele de la Sofia

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei 57 kg, luni, la Campionatele Europene de box de la Sofia, după ce a învins-o la puncte pe sârboaica Nikolina Cacic, la puncte (5-0). În sferturi, pe 23 septembrie, Perijoc o va înfrunta pe turcoaica Esra Yildiz Kahraman

Sport Extern 21-09-2026 20:17

Tenis: Poloneza Magda Linette, eliminată în primul tur la Seul (WTA)

Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette (74 WTA), favorită nr. 7, a fost eliminată luni, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Seul (Coreea de Sud), după ce a fost învinsă surprinzător, în trei seturi, 3-6, 6-1, 7-6 (7/2), de rusoaica Daria Astahova (203 WTA). Rusoaica s-a impus după o partidă de aproape trei ore în fața polonezei

Sport Extern 21-09-2026 18:53

Fotbal: Legendarul jucător italian Sandro Mazzola, condus de sute de fani pe ultimul drum

Legendarul jucător italian Sandro Mazzola, un simbol al clubului Inter Milano și care a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 83 de ani, a fost condus pe ultimul drum luni, în cadrul unei ceremonii funerare desfășurate la Milano, la care au participat sute de fani, foști colegi de echipă și personalități din lumea fotbalului, scrie EFE.

Sport Extern 21-09-2026 16:50

Fotbal: 'Nu am o relație tensionată cu Ousmane Dembele', spune Kylian Mbappe

'Nu există nicio tensiune' în relația mea cu Ousmane Dembele, a insistat căpitanul naționalei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, într-un interviu acordat publicației 'L'Équipe', luni, în urma unui scurt schimb de replici prin intermediul presei cu privire la Balonul de Aur, scrie AFP. 'Am discutat deja cu el de

Sport Extern 21-09-2026 15:20

Fotbal: Selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, și-a prelungit contractul până în 2032

Selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, a semnat prelungirea contractului pentru banca tehnică a naționalei cu șase ani, urmând să rămână în funcție până la finalul Campionatului European din 2032, după ce a condus naționala spaniolă la câștigarea Campionatului European din 2024 și a Cupei Mondiale din 2026, transmite Reuters. F

Sport Extern 21-09-2026 14:40

Fotbal: Selecționerul Olandei, Xavi Hernandez, le cere jucătorilor săi să joace cu intensitate în Liga Națiunilor

Xavi Hernandez, noul selecționerul al naționalei de fotbal a Olandei, vrea mai multă intensitate de la echipa sa și să aibă inițiativa în meciurile din această lună în Liga Națiunilor, a spus luni spaniolul, relatează Reuters. Fostul campion mondial, care a fost antrenor al Barcelonei, va debuta pe banca tehnică a naționalei Olandei, care va primi

Sport Extern 21-09-2026 14:01

Fotbal: Elveția, fără căpitanul Granit Xhaka pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor

Căpitanul echipei naționale de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, va rata următoarele patru meciuri din Liga Națiunilor, după ce a recunoscut luni că a folosit anterior un certificat de vaccinare Covid-19 fals, scrie AFP. ''La momentul respectiv, problema vaccinării Covid-19 mi-a provocat o mare îngrijorare și rezerve serioase. Am simțit o neî

Sport Extern 21-09-2026 13:39

Înot: Triplul campion olimpic Mike Burton a murit la vârsta de 79 de ani

Triplul campion olimpic la înot Mike Burton, primul american care a obținut aurul în proba de 1.500 de metri liber la ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunțat fiul acestuia, citat de Associated Press. ''Tatăl meu, Mike Burton, a murit după o grea luptă cu Alzheimerul și deme

Sport Extern 21-09-2026 13:30

Tenis: Gabriela Ruse, calificată în sferturile probei de dublu la Seul (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, alături de australianca Maya Joint, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce au învins cuplul maghiar Anna Bondar/Fanny Stollar, cu 6-1, 7-6 (7/2). Favoritele numărul doi s-a

Sport Extern 21-09-2026 12:55

Tenis: Clasamentul ATP - Fără schimbări în top 10 mondial, după săptămâna dedicată Cupei Davis

Nicio schimbare nu s-a produs în primele zece poziții ale ierarhiei mondiale a jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), publicată luni, după o săptămână fără turnee importante din cauza meciurilor programate în Cupa Davis, transmite AFP. Italianul Jannik Sinner rămâne lider, cu un avans de aproape 2.000 de puncte față

Sport Extern 21-09-2026 12:33

Fotbal: Căpitanul lui Real Madrid, Federico Valverde, indisponibil pentru câteva săptămâni

Uruguayanul Fede Valverde, căpitanul echipei de fotbal Real Madrid, a suferit o accidentare gravă la glezna stângă în timpul derby-ului cu Atletico Madrid (1-2), de duminică, după ce a fost lovit în prima repriză de sud-coreeanul Kang-in Lee, conform unui comunicat al clubului din Santiago Bernabeu, scrie EFE. După meci, Real

Sport Extern 21-09-2026 12:16

Tenis: Nicio modificare în top 10 în clasamentul WTA; Iva Jovic a urcat pe locul 13

Nicio schimbare nu s-a produs, față de săptămâna trecută, în primele zece locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni. Americanca Iva Jovic (18 ani) a urcat trei poziții, după ce și-a apărat cu succes titlul la Guadalajara, fiind acum pe locul 13, cea mai bună clasare din carieră.

Sport Extern 21-09-2026 11:48

Fotbal: Luis Enrique, antrenorul lui PSG, mulțumit de cele trei puncte din deplasare cu Marseille

Antrenorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a recunoscut că formația sa a avut o primă repriză dificilă, duminică, înainte de a o învinge în deplasare pe Olympique Marseille (2-1) și de a-și atinge obiectivul său, cele trei puncte puse în joc, scrie AFP. ''Nu a fost nimic diferit față de meci

Sport Extern 21-09-2026 11:10

Fotbal: Lionel Messi a marcat pentru Inter Miami, în egalul obținut cu San Diego FC (MLS)

Lionel Messi a marcat cel de-al 20-lea gol al său în acest sezon pentru echipa Inter Miami, însă nu a fost suficient pentru ca formația din Major League Soccer să obțină cele trei puncte în meciul disputat pe teren propriu, încheiat la egalitate 2-2, cu San Diego FC, transmite DPA. Anders Dreyer a adus un punct pentru e

Sport Extern 21-09-2026 11:02

Ciclism: Van der Poel a câștigat ultima etapă a Turului Luxemburgului, după o evadare de 175 km

Olandezul Mathieu van der Poel, a realizat o performanță monumentală duminică, după ce a câștigat a cincea și ultima etapă a Turului Luxemburgului, după o evadare solitară de 175 de kilometri, cu o săptămână înainte de cursa de fond a Campionatelor Mondiale de ciclism pe șosea de la Montreal, în care este unul dintre favoriți, scrie AFP.