INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, vineri
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă în cursul acestei zile pe râuri din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj. Potrivit sursei citate, până la
Libia: Numărul morţilor în urma inundaţiilor ar putea ajunge la 20.000 la Derna (primar)
Bilanţul deceselor cauzate de inundaţiile devastatoare care au lovit estul Libiei ar putea ajunge la 20.000 doar la Derna, a declarat primarul oraşului, transmite joi agenţia DPA. "Ne aşteptăm la un număr foarte mare de victime. Se poate a
Grecia: Anchetă în legătură cu inundaţiile mortale
Un procuror al Curţii Supreme a Greciei a ordonat o anchetă în legătură cu cauzele şi gestionarea inundaţiilor declanşate de o furtună ce a ucis cel puţin 15 persoane, a inundat case şi distrus infrastructura în Grecia săptămâna trecu
Libia: Peste 3.800 de morţi în urma inundaţiilor la Derna (minister)
Peste 3.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile devastatoare care au lovit oraşul Derna din Libia, a precizat miercuri pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al guvernului din estul ţării. Potrivit purtăto
Inundaţii în Libia/ UE anunţă trimiterea de ajutoare din România, Germania şi Finlanda
Comisia Europeană a anunţat miercuri trimiterea de ajutoare din România, Germania şi Finlanda spre oraşul libian Derna, afectat de inundaţii devastatoare, informează AFP. 'Mecanismul de protecţie civilă al UE a fost activat. Ajutorul ofe
Peste 30.000 de persoane au rămas fără locuinţe în urma inundaţiilor din Libia
În urma inundaţiilor devastatoare din Libia peste 30.000 de persoane au rămas fără locuinţe, a afirmat miercuri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), potrivit DPA. Acest bilanţ se referă doar la oraşul-port Derna, a preci
Curtea de Conturi: Managementul riscului la inundaţii se confruntă cu lipsa de personal specializat
Capacitatea infrastructurii de protecţie împotriva inundaţiilor în România este afectată semnificativ, atât în ceea ce priveşte prevenirea riscului de inundaţii, cât şi în perspectiva limitării efectelor produse de acestea pe teritoriu
China: Zeci de crocodili au scăpat dintr-o crescătorie în urma inundaţiilor
Un oraş chinez a lansat o operaţiune de căutare a zeci de crocodili care au scăpat dintr-o crescătorie în urma inundaţiilor din ultimele zile, au anunţat marţi surse oficiale, informează AFP. Precipitaţiile puternice aduse de un taifun
Libia: Peste 2.300 de morţi în urma inundaţiilor la Derna (serviciile de urgenţă)
Inundaţiile care au devastat oraşul Derna, situat în estul Libiei, au lăsat în urmă peste 2.300 de morţi, a afirmat marţi pentru AFP purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din cadrul guvernului de la Tripoli, recunoscut internaţ
Libia: Un număr ''enorm'' de morţi şi 10.000 de dispăruţi în inundaţii (Crucea Roşie)
Inundaţiile din Libia s-au soldat cu un număr "enorm" de morţi, posibil de ordinul miilor, şi 10.000 de dispăruţi, a declarat marţi un oficial al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC), citat
Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Grecia a urcat la 14 morţi
Bilanţul inundaţiilor devastatoare care au lovit regiunea Tesalia, din centrul Greciei, a crescut duminică, ajungând la 14 morţi, au anunţat pompierii, relatează AFP. Cadavrul unui bărbat de 65 de ani şi cel al mamei sale în vârstă d
MAE: Aproximativ 200 de cetăţeni români sunt în zonele afectate de ciclonul din Grecia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că aproximativ 200 de cetăţeni români se află în zonele afectate de ciclonul "Daniel" din Grecia, infrastructura rutieră fiind afectată în continuare în mai multe zone din Peninsula Pelion. "
Turcia/ Cel puţin cinci morţi în urma inundaţiilor
Cel puţin cinci persoane au murit în urma inundaţiilor provocate de ploi torenţiale în nord-vestul Turciei, au anunţat miercuri autorităţile, potrivit AFP. Două dintre victime şi-au pierdut viaţa marţi seară la Istanbul, oraşul din
Grecia: Autorităţile au impus o interdicţie de călătorie în zonele afectate de precipitaţii fără precedent
Autorităţile din Grecia au impus o interdicţie de călătorie în multe zone din centrul ţării ca răspuns la furtunile puternice care s-au abătut asupra teritoriului grecesc, aducând precipitaţii fără precedent, informează DPA. Agenţ
Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului ''Bagdasar Arseni'' şi-a reluat activitatea
Activitatea în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului "Bagdasar Arseni" a fost reluată, iar pacienţii pot fi primiţi în limita a două treimi din capacitatea unităţii, au afirmat reprezentanţii spitalului. Potrivit sursei citate, locur
Cod portocaliu de viituri până vineri dimineaţa, în cinci judeţe; Cod galben în 29 de judeţe
Institutul NaÅ£ional de Hidrologie ÅŸi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat Codul portocaliu de inundaÅ£ii, fiind vizate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice Putna, Siret, Bârlad, ÅŸi Prut, în judeÅ£ele Vrancea, Bacău, GalaÅ
IGSU: Pagube materiale în 35 de localităţi din 19 judeţe şi în Bucureşti, în urma ploilor şi vântului puternic
Pompierii au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru îndepărtarea efectelor vremii nefavorabile care a produs pagube în 35 de localităţi din 19 judeţe şi în Municipiul Bucureşti. "Cu eforturi susţinute, pompierii au acţionat în spri
SUA: Inundaţii pe arii extinse în statul Florida în urma uraganului Idalia
Statul american Florida s-a confruntat miercuri cu inundaţii pe arii extinse după trecerea uraganului Idalia, în prezent furtună tropicală, care a dezrădăcinat copaci, a rupt linii de înaltă tensiune şi a măturat statul Georgia, transmite
Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului 'Bagdasar Arseni' a fost inundată
Spaţiul dedicat Urgenţelor Minore, precum şi cel al Izolatorului din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului "Bagdasar Arseni" au fost inundate, au informat, joi, reprezentanţii unităţii medicale. Potrivit sursei citate, pentru s
Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Vrancea şi Buzău
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o avertizare Cod roşu de inundaţii valabilă până la ora 23:00 pe râuri din judeţele Vrancea şi Buzău. Sunt afectate râurile din bazinele hidrografice










