Mureș: Aproape 20 de persoane aflate într-o sală de sport, evacuate în urma izbucnirii unui incendiu
Aproximativ 20 de persoane care se aflau într-o sală de sport, într-un fost centru comercial din Târgu Mureș, au fost evacuate, luni seara, după ce un incendiu a izbucnit la etajul trei al clădirii, nefiind înregistrate victime. ''Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au fost
Hunedoara: Cinci persoane, între care o fetiță de 12 ani, rănite într-un accident pe DN 76 Deva-Brad
Cinci persoane, între care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc, luni seara, pe drumul național DN 76 Deva - Brad, în localitatea Vălișoara, victimele fiind transportate la spitalul județean din Deva pentru îngrijiri medicale. În accident au fost implicate două autoturisme, a informat
Cluj: O femeie a decedat în accidentul de pe DN 1 în care a fost implicată o ambulanță
O femeie în vârstă de 70 de ani a murit, iar șase persoane au fost rănite în accidentul rutier care a avut loc luni seara pe drumul național DN 1, între localitățile Huedin și Șaula și în care a fost implicată și o ambulanță. 'Din păcate, femeia de aproximativ 70 de ani, aflată în stop cardio-respirator, a fost declarată
IGSU - recomandări pentru populație în contextul vremii nefavorabile
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis luni o serie de recomandări pentru populație, având în vedere vremea nefavorabilă care se anunță în aceste zile. ANM anunță ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1.700 m și vreme rece. Aceste f
Sibiu: Peste 40 de cm la Vârful Omu - cel mai mare strat de zăpadă măsurat de meteorologi în zona montană
Cel mai mare strat de zăpadă măsurat de meteorologi în zona de munte este de 41 de centimetri la Vârful Omu, urmat de 23 centimetri la Vârfu Țarcu și 15 centimetri la Bâlea-Lac, informează Buletinul nivometeorologic transmis luni de către Centrul Regional Transilvania Sud de la Sibiu. Potrivit sursei citate, sunt posibi
Ialomița: Accident cu trei victime pe DN 2A, între Misleanu și Andrășești; trafic blocat pe ambele sensuri
Trei persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier care s-a produs pe drumul național DN 2A, în județul Ialomița, traficul în zonă fiind blocat pe ambele sensuri de mers. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, evenimentul rutier a avut loc pe DN 2A Slobozia - Urziceni, &icir
Olt: Seceta a afectat calitatea măceșelor; primul an în care silvicultorii nu le mai recoltează
Seceta a afectat și calitatea măceșelor, iar anul acesta va fi primul în care silvicultorii nu le mai recoltează, în contextul în care niciun potențial cumpărător nu a oferit prețul minim solicitat de Direcția Silvică Olt, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituției, George Vîle, care a menționat că pentru plant
Echipele ANAR sunt pregătite să intervină rapid în zonele aflate sub avertizări hidrologice de viituri
Echipele Apelor Române din Administrațiile Bazinale de Apă aflate sub incidența codurilor hidrologice, respectiv ABA (Apele Române) Buzău-Ialomița, Dobrogea - Litoral, Siret, Prut-Bârlad, Argeș-Vedea, Olt și Jiu, sunt pregătite să intervină rapid, cu utilaje și personal specializat, în zonele vulnerabile, informează Administrația Națională 'Apele
Senat - comisii: Raport de admitere pentru majoratul online; accesul - doar cu acord parental până la 16 ani
Comisia de apărare a Senatului a acordat, luni, raport favorabil cu amendamente propunerii legislative privind majoratul online, potrivit căreia minorul, până la împlinirea vârstei de 16 ani, accesează servicii online și creează conturi personale, în nume propriu, numai în baza acordului parental verificabil. '
Camera Deputaților/ Pupitru destinat persoanelor cu autism - amplasat la Parlament în perioada 17-21 noiembrie
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Comisiei pentru sănătate și familie prin care înaintează solicitarea Asociației Help Autism privind alocarea unui pupitru în interiorul Palatului Parlamentului în perioada 17 - 21 noiembrie, câte patru ore pe zi. În scrisoarea adresată
Pop (MMAP): Urmează trei zile în care trebuie o atenție sporită; cantitățile de apă pot ajunge la 120 l/mp
Precipitațiile vor fi însemnate cantitativ, în următoarele trei zile, și pot ajunge chiar la 110 - 120 l/mp, în sud-estul tării, astfel că trebuie o atenție sporită, a atenționat secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Raul Pop. 'Urmează trei zile în care trebuie să avem o atenție sporită, deoarece pr
REPORTAJ/Tulcea: O parte din județ poate obține statutul de geoparc UNESCO
Județul Tulcea ar putea avea un geoparc UNESCO, ca urmare a eforturilor făcute de asociația Dobrogea Chimerică, în parteneriat cu instituții de cercetare, Universitatea București, autorități județene și locale, însă în ciuda atuurilor zonei și a beneficiilor pe care le-ar putea aduce, proiectul pare unul fără final, deocamdată.
Cod roșu de viituri pe râurile din județul Constanța, marți și miercuri; alerte de inundații pe mai multe râuri
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod roșu de viituri și depășiri ale Cotelor de apărare, valabilă marți și miercuri pe râurile din județul Constanța. Potrivit hidrologilor, alerta va fi în vigoare în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 - 8 octombrie, ora 00:00 și vizează scurge
Meteorologii anunță o încălzire a vremii către finalul săptămânii
Vremea se va încălzi către finalul acestei săptămâni, iar temperaturile maxime vor urca până la 18 - 20 de grade în majoritatea regiunilor, în timp ce probabilitatea de ploi este ridicată mai ales în primele zile, potrivit prognozei pentru perioada 6 - 19 octombrie, publicate de Administrația Națională de Meteorologie. &Icir
INCDM Constanța, după un an de cercetare: Păstrăvul curcubeu poate fi crescut în ferme din Marea Neagră
Specialiștii Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare Marină (INCDM) 'Grigore Antipa' din Constanța au anunțat, după aproape un an de cercetare, posibilitatea creșterii păstrăvului curcubeu în ferme marine, puietul pe care aceștia l-au transferat experimental din apă dulce în apă sărată adaptându-se noilor condiții.







