Meteorologii anunță o încălzire a vremii către finalul săptămânii
Vremea se va încălzi către finalul acestei săptămâni, iar temperaturile maxime vor urca până la 18 - 20 de grade în majoritatea regiunilor, în timp ce probabilitatea de ploi este ridicată mai ales în primele zile, potrivit prognozei pentru perioada 6 - 19 octombrie, publicate de Administrația Națională de Meteorologie.
În Banat, valorile termice diurne vor crește de la o zi la alta, astfel că media acestora va porni de la 14 grade, în ziua de 6 octombrie, și va atinge 20 de grade, în 10 octombrie. După aceasta se poate remarca o scădere a mediei temperaturilor maxime, până spre 16 grade, valoare ce se va menține începând cu data de 13 octombrie și până la sfârșitul perioadei de referință.
Dacă se face raportare la temperaturile nocturne, acestea nu vor avea variații semnificative în prima săptămână, iar media acestora va fi cuprinsă între 6 și 8 grade. La debutul celei de-a doua săptămâni se observă scăderea mediei temperaturilor minime, până spre aproximativ 5 grade.
Temporar va ploua, mai însemnat cantitativ în primele două zile analizate. După aceasta, probabilitatea de ploaie va crește în perioada 10-12 octombrie și, din nou, spre sfârșitul intervalului de referință.
În Crișana, temperaturile din timpul zilei vor crește treptat, astfel că media acestora va porni de la aproximativ 14 grade, la debutul primei săptămâni, și va atinge 18 grade, în zilele de 8 și 10 octombrie. Ulterior se poate identifica o scădere a mediei maximelor termice, până spre 15 grade, valoare ce se va menține până aproape de sfârșitul celei de-a doua săptămâni.
În ceea ce privește media temperaturilor minime, aceasta va avea variații ușoare în prima parte a intervalului de anticipație, fiind cuprinsă între 5 și 8 grade. Începând cu data de 13 octombrie se remarcă scăderea minimelor termice, astfel încât, mediat, se vor înregistra 4...5 grade.
Temporar va ploua, moderat cantitativ la debutul primei săptămâni de prognoză. După aceasta, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 10-12 octombrie și, din nou, spre finalul perioadei analizate.
În Transilvania, media temperaturilor diurne va crește de la o zi la alta, pornind de la valoarea de 11 grade, în 6 octombrie, și va atinge 17 grade, în data de 10 octombrie, când va fi cea mai caldă zi. Ulterior se poate evidenția o scădere a temperaturilor maxime, astfel că, mediat, se vor înregistra 14 grade, începând cu ziua de 12 octombrie și până spre finalul perioadei analizate.
În privința mediei temperaturilor din timpul nopții, aceasta nu va avea variații semnificative în prima săptămână de anticipație, fiind de 6...7 grade. Pe de altă parte, în a doua jumătate a intervalului analizat media minimelor termice va scădea, având valori cuprinse între 2 și 4 grade.
Temporar va ploua, cu precădere în prima săptămână de prognoză. Cantitățile de apă vor fi însemnate în perioada 6-7 octombrie.
În Maramureș, valorile termice diurne vor fi creștere în primele trei zile, de la aproximativ 13 grade, până spre o medie de 16 grade (în zilele de 8, 9 și 10 octombrie). După aceasta se observă scăderea temperaturilor maxime, astfel încât, în data de 12 octombrie, mediat, se vor înregistra 14 grade, iar această valoare se va menține până aproape de sfârșitul intervalului de anticipație.
Media minimelor termice va avea variații în primele zile, fiind cuprinsă între 5 și 8 grade, însă din data de 12 octombrie temperaturile nocturne vor scădea semnificativ, atingând o medie de 3 grade, între 15 și 19 octombrie.
Va ploua în ambele săptămâni analizate, iar cantități de apă mai însemnate se vor înregistra în prima dintre acestea, respectiv în perioada 6-7 octombrie și în intervalul 10-12 octombrie.
În Moldova, în perioada 6-8 octombrie vremea va fi mult mai rece decât în mod obișnuit, cu o medie a temperaturilor maxime de 11...13 grade, dar în 9 și 10 octombrie acestea vor crește treptat spre medii de 16...19 grade, valori apropiate de cele normale. În restul intervalului, deși vor fi mici oscilații ale temperaturilor diurne, regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media va fi cuprinsă între 14 și 16 grade.
În prima săptămână, temperaturile minime vor avea o medie de 7...9 grade, apoi vor avea o tendință de scădere spre medii de 4...5 grade.
În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea și se vor acumula cantități de apă însemnate, apoi doar trecător vor mai fi ploi slabe cu precădere în nordul zonei.
În Dobrogea, vremea va fi normală termic, în primele două zile cu maxime medii de 18...20 de grade, dar în ziua de 8 octombrie se va răci, iar temperaturile diurne vor scădea spre o medie de 15...16 grade. Apoi va urma o încălzire, astfel că în 10 și 11 octombrie media maximelor se va situa în jurul valorii de 21 de grade.
În cea de-a doua săptămână, regimul termic nu se va modifica semnificativ temperaturile urmând să oscileze la medii cuprinse între 16 și 18 grade.
Până în jurul datei de 12 octombrie temperaturile minime vor avea o medie de 10...12 grade, apoi vor avea o tendință de scădere spre medii de 8 grade.
În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea și se vor acumula cantități de apă însemnate, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
În Muntenia, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în perioada 6-8 octombrie, când media temperaturilor maxime va fi de 14...16 grade, dar în intervalul 9-11 octombrie acestea vor crește treptat spre medii în jurul a 20 de grade, valori apropiate de cele normale. În restul intervalului regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media temperaturilor diurne va fi cuprinsă între 16 și 18 grade.
Temperaturile minime vor avea o medie de 7...9 grade, dar în cea de-a doua săptămână vor scădea ușor spre medii de 5...6 grade.
În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea și se vor acumula cantități de apă însemnate, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
În Oltenia, în perioada 6-8 octombrie vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit, cu o medie a temperaturilor maxime de 14...16 grade, dar în intervalul 9-11 octombrie acestea vor crește treptat spre medii de 20...21 de grade, valori apropiate de cele normale. În restul intervalului regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media temperaturilor diurne va fi cuprinsă între 16 și 18 grade.
Temperaturile minime vor avea o medie de 8...9 grade, dar în cea de-a doua săptămână vor scădea ușor spre medii în jurul a 6 grade.
În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea și se vor acumula cantități de apă însemnate, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
La munte, în primele două zile vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime de 4...5 grade, iar la altitudini de peste 2000 m, în jurul a 0 grade. În perioada 8-10 octombrie acestea vor crește treptat spre medii de 7...9 grade, mai scăzute spre 2...4 grade, la altitudini mari. În restul intervalului regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media temperaturilor diurne va fi cuprinsă între 4 și 7 grade.
Temperaturile minime vor avea o medie de 1...2 grade, dar în cea de-a doua săptămână vor scădea ușor spre medii de -2...0 grade.
În intervalul 7-9 octombrie, pe arii relativ extinse vor fi precipitații sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1800 m îndeosebi în Carpații Meridionali vor predomina ninsorile și local se vor acumula cantități de apă însemnate. Ulterior, doar trecător vor mai fi precipitații slabe,
predominant sub formă de ploaie. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiecte pentru amenajarea Căii Griviței și a Bulevardului Ion Mihalache, pe ordinea de zi a Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată miercuri două proiecte de hotărâre care vizează amenajarea Bulevardului Ion Mihalache și a Căii Griviței, pe tronsonul cuprins între Strada Buzești și Bulevardul Ion Mihalache. Cele două proiecte prevăd aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general. Amenajarea
Mureș: Mădălina Florea este în top, cu 872 de puncte, înainte de marea finală GTWS
Atleta sighișoreană Mădălina Florea conduce, înainte de Marea Finală, în clasamentul general al Golden Trail World Series (GTWS), circuitul mondial de alergare montană, cu 872 de puncte, având un avans de 66 de puncte în fața celei de-a doua clasate, kenyana Caroline Kimutai, a informat luni organizația. 'Cele șapte etape ale Golden
Informare de vânt în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de vânt în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea, valabilă până miercuri seara. Astfel, în intervalul 28 septembrie, ora 10:00 - 30 septembrie, ora 20:00, vântul va avea intensificări, temporar, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și cea mai mare p
Cod galben de vânt puternic în 10 județe, pe parcursul zilei de luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de vânt puternic valabilă pe parcursul zilei de luni în 10 județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea. Astfel, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în județele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța, vântul va a
Giurgiu: Trecerea cu bacul spre Nikopol, suspendată din cauza unor defecțiuni tehnice
Trecerea cu bacul la Turnu Măgurele spre Nikopol, Bulgaria, a fost suspendată luni dimineață din cauza unor defecțiuni tehnice, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu. 'Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că, în data de 28 septembrie, în intervalul orar 09:00 - 16:00, feribot
Buzău: Toate cele 5.700 de suine afectate de PPA au fost sacrificate; au început operațiunile de dezinfecție
Toate cele 5.700 de animale din exploatația comercială aflată pe raza localității buzoiene Stâlpu, afectată de focarul de pestă porcină, (PPA) au fost sacrificate, în prezent fiind desfășurată o procedură de dezinfecție, ca etapă obligatorie în procesul de neutralizare și control al focarului. Potrivit Instituției Prefectului
CNSAS - date privind emigrarea în R.F. Germania: La 1 septembrie 1989 erau 88.939 de cereri în curs de soluționare
Între 1987 și 1989, zeci de mii de cetățeni, în special etnici germani, dar și români sau maghiari, au forțat prin orice mijloace ieșirea din Republica Socialistă România cu destinația Republica Federală Germania, arată datele făcute publice luni de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. ''To
Gorj: Au început lucrările la pasajul subteran de pe bulevardul Unirii din Târgu Jiu; restricții de circulație în zonă
Lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii din municipiul Târgu Jiu, din fața Colegiului Național 'Tudor Vladimirescu', au început luni dimineața, iar pentru a face posibilă execuția circulația în zonă se va desfășura, în următoarele luni, pe o singură bandă pe sens.
Buzău: Director de școală în timpul săptămânii, comerciant de legume la Piața Centrală în weekend
Cadru didactic cu o carieră de 29 de ani, director al unei școli gimnaziale din județul Buzău, comercializează în piață legume, la tarabă, tot de 29 de ani, meserii la care spune că nu ar renunța niciodată, în ciuda dificultăților pe care le întâmpină atât în agricultură, cât și în învățământ.
Toamna Horticolă Bucureșteană: Peste 100 de expozanți și 30 de workshopuri, la USAMV
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară va găzdui, în perioada 1 - 4 octombrie, evenimentul Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, la care vor fi prezenți peste 100 de expozanți. 'Timp de patru zile, campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară se transform
Tulcea: Persoane îngrijorate de zgomotele avioanelor din Poliția Aeriană
Trei persoane au sunat, în noaptea de duminică spre luni, la numărul unic de urgență 112 pentru a cere lămuriri cu privire la zgomotele care s-au auzit în timpul alertei extreme de incursiune de drone, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta. De altfel, și pe rețelele sociale, unele persoane au semnalat zgomotul puternic al m
Cutremur cu magnitudinea 3,3 în județul Vrancea, luni dimineața
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,3 s-a produs luni dimineața, la ora locală 6:48, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 80,7 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor or
Ministerul Apărării: Dronă intrată în spațiul aerian național; o echipă a MApN se deplasează în Tulcea pentru cercetări
O echipă specializată a MApN se va deplasa luni dimineață în Tulcea, după ce radarele au detectat seara trecută o dronă care a intrat în spațiul aerian al României prin zona Ceatalchioi și a evoluat de-a lungul graniței, semnalul acesteia dispărând după aproximativ 10 minute în proximitatea localității Somova. Pot
Maramureș: Doi motocicliști, accidentați pe DN 18, în Pasul Gutâi; ambii au fost spitalizați pentru îngrijiri medicale
Doi motocicliști care s-au acroșat pe DN 18, în Pasul montan Gutâi (900 de metri altitudine) au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din municipiul Baia Mare cu multiple leziuni, a informat, duminică seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean. Accidentul s-a produs la ieșirea din orașul Baia S
ISU Vâlcea: Incendiul de la Băile Olănești nu este localizat; suprafața afectată - 27 de hectare (FOTO-VIDEO)
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au anunțat că, începând cu ora 19:00, la incendiul de la Băile Olănești a început retragerea forțelor de intervenție, urmând ca duminică dimineață să fie reluate operațiunile de stingere a focarelor, suprafața afectată fiind de 27 de hectare.











