Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate, în weekend, la Caravana SofistiCAT
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate care își caută o familie vor participa la Caravana SofistiCAT, eveniment dedicat fascinației pentru feline și promovării adopțiilor responsabile, sâmbătă și duminică, la Centrul Comercial Auchan Titan din București.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, publicul va putea admira pisicile care au reprezentat România în marile competiții internaționale, va putea discuta cu crescătorii și va descoperi poveștile din spatele performanțelor lor.
'Evenimentul reunește două lumi aparent diferite, dar unite de aceeași pasiune: pisicile de rasă care cuceresc podiumurile internaționale și pisicile salvate care așteaptă să cucerească inimile unor viitori adoptatori. Promovarea adopțiilor responsabile reprezintă unul dintre obiectivele centrale ale manifestării, alături de educarea publicului cu privire la bunăstarea felinelor și prezentarea performanțelor crescătorilor români', precizează organizatorii.
De la impresionanții Maine Coon și Norvegiene de Pădure, eleganța pisicilor siameze, până la exoticele Bengal, Persanele aristocratice și British Shorthair cu blană de catifea, evenimentul oferă ocazia de a cunoaște îndeaproape diversitatea extraordinară a lumii feline.
În competițiile organizate sub egida Federației Internaționale Feline (FIFe) există o clasă specială dedicată pisicilor de casă, în care acestea pot concura, pot fi premiate și pot obține titluri internaționale, independent de existența unui pedigree.
Această recunoaștere transmite un mesaj important: valoarea unei pisici nu este determinată de originea sa, iar o pisică adoptată poate deveni la fel de admirată ca un campion de rasă.
'Ne dorim ca oamenii să descopere frumusețea și diversitatea raselor feline, dar și să înțeleagă că fiecare pisică merită șansa de a avea o familie. Tocmai de aceea, în competițiile noastre există și o clasă dedicată pisicilor de casă. Pentru că nu pedigree-ul face o pisică demnă de admirație, iar uneori drumul de la adăpost la podium poate fi mai scurt decât ne imaginăm', declară Adrian Dragotă, președintele FELIS România.
Evenimentul propune și o incursiune în istoria fascinantă a relației dintre oameni și pisici, o legătură ale cărei rădăcini se întind cu mult înaintea domesticirii.
Adrian Dragotă, care este și arbitru internațional FIFe, va prezenta publicului principalele etape ale acestei istorii, de la reprezentările felinelor în arta preistorică și venerarea pisicilor în Egiptul Antic până la răspândirea lor în Europa și transformarea lor în membri ai familiilor moderne.
'De milenii, pisicile ne fascinează și ne însoțesc în călătoria noastră prin istorie. Strămoșii noștri ne-au lăsat, prin mărturiile arheologice ale acestei legături, mai mult decât dovezi ale unei conviețuiri: ne-au transmis un legământ. Un legământ al respectului, al grijii și al responsabilității față de aceste ființe extraordinare, pe care avem datoria să îl ducem mai departe. Iar astăzi, poate cel mai frumos mod de a-l onora este să oferim o familie unei pisici care nu are încă una', a mai spus Adrian Dragotă.
Pe parcursul celor două zile, publicul va putea participa la prezentări susținute de reprezentanți ai organizațiilor implicate în protecția și bunăstarea animalelor.
Discuțiile vor aborda responsabilitățile care însoțesc adopția, importanța sterilizării, nevoile comportamentale ale pisicilor, creșterea responsabilă și rolul comunității în protejarea animalelor.
Parada raselor, programată la ora 13:00, va aduce în fața publicului caracteristicile, temperamentul și particularitățile acestor pisici, într-o prezentare accesibilă întregii familii.
Eveniment va fi deschis pentru public sâmbătă și duminică, între orele 10:00 - 16:00. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Remus Borza: STB e o societate de familie; 4.876 dintre angajați sunt rude
Administratorul judiciar Remus Borza a declarat vineri că Societatea de Transport București (STB) este o 'societate de familie', în condițiile în care 4.876 de angajați sunt rude. 'STB este o societate de familie. Nu aș vrea să spun o societate a clanurilor, pentru că iar o să fiu interpretat. 4.876 sunt rude, dintre ca
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Griviței
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, pe Calea Griviței nr. 224, a anunțat Primăria Sectorului 1. Programul este vineri până la ora 20:00, iar sâmbătă și duminică în intervalul orar 09:00 - 20:00, a informat administrația locală pe Facebook. Cei interesați pot cumpăra fructe și legume de sezon, br&acir
Harghita: Un parc cu 50 de machete ale pavilioanelor izvoarelor de apă minerală din Europa, în pregătire la Borsec
Un parc tematic în care vor fi expuse, într-o primă etapă, aproximativ 50 de machete ale unor pavilioane de izvoare minerale din Europa va fi amenajat în stațiunea Borsec, în cadrul unui proiect european de regenerare urbană care include și reconstruirea pieței centrale, investiția fiind finanțată din fonduri europene. Primarul orașului
Sector 2: Lucrările la structura de rezistență și elementele metalice ale Patinoarului Flamaropol se reiau pe 23 noiembrie
Lucrările la structura de rezistență și elementele metalice ale Patinoarului Flamaropol se reiau pe 23 noiembrie, a anunțat vineri primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă. 'Arena Flamaropol va fi construită! După aproape 10 ani de așteptare, Bucureștiul merită mai mult decât un șantier abandonat. (...) Am finalizat procesul de predare-primire a Patinoar
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB, doar după restructurare; administratorul judiciar propune 5 lei
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, vineri, că va fi de acord cu o creștere a tarifului STB, doar după ce va începe o restructurare semnificativă a societății.
Cod portocaliu și Cod galben de inundații pe râuri din 13 județe
Hidrologii au emis, vineri, un Cod portocaliu și un Cod galben de viituri pentru râuri din 13 județe, valabile până sâmbătă la prânz. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), începând de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, ora 06:00, va fi Cod portocaliu de viitu
ACOR Mureș: Comasarea comunelor, doar prin referendum, cetățenii să aleagă dacă se face sau nu
Președintele Asociației Comunelor din România (ACOR) - filiala Mureș, Ciprian Belean, a anunțat, vineri, că primarii din județ nu se opun reformei prin comasarea comunelor, însă aceasta trebuie făcută prin referendum, iar cetățenii să decidă asupra oportunității demersului. 'O spunem răspicat! Primarii comunelor din cadrul ACOR Mureș susțin ref
Temperatura maximă la București scade de la 25 grade vineri, la 8 sâmbătă
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată în București, pe parcursul zilei de vineri, astfel că temperatura maximă va fi de 25-27 de grade, iar sâmbătă vremea se va răci accentuat iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 13 -
Neamț: Proiect de 33,4 de milioane de lei pentru conservarea speciilor și a habitatelor din Parcul Național Ceahlău
Consiliul Județean (CJ) Neamț vrea să implementeze un proiect, estimat la 33,4 de milioane de lei, pentru conservarea speciilor și a habitatelor din Parcul Național Ceahlău. Proiectul a fost depus spre finanțare prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a declarat, pentru AGERPRES
Buzău: Reorganizarea teritorială va conduce la accelerarea depopulării satului românesc, arată primarul unei comune de munte
Reorganizarea teritorială va conduce la accelerarea depopulării satului românesc, a precizat Sorin Valentin Zaman, primarul comunei Chiliile, din zona munte a județului Buzău, care ar putea face obiectul reformei administrative, conducerea Instituției Prefectului subliniind că există, momentan, o reticență din partea conducerilor celor 16 unități administrativ-teritori
Prahova: Infrastructura de distribuție a electricității și rețelele de telecomunicații, avariate la Azuga după prăbușirea unui panou publicitar
Infrastructura de distribuție a energiei electrice și rețelele de telecomunicații din Azuga au fost afectate, vineri, după ce un panou publicitar s-a prăbușit peste un stâlp de electricitate. Potrivit Primăriei Azuga, din cauza acestei situații, traficul a fost temporar blocat pe DN 1, astfel încât autoritățile să intervină pentru &ic
Cod galben de ploi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă la ora 11:00
Cea mai mare parte a Munteniei se va afla sub atenționare Cod galben de ploi până sâmbătă la ora 11:00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Sursa: ANM Astfel, în intervalul 14 noiembrie, ora 1:00 - 14 noiembrie,
Neamț: Doar 4 dintre cei 22 de elevi aduși la CPU Roman au rămas internați peste noapte în spital
Doar 4 dintre cei 22 de elevi ai Liceului 'Vasile Alecsandri' din Săbăoani, care au fost aduși cu ambulanțele la Compartimentul de Primiri Urgențe Roman, au rămas internați peste noapte în spital, restul fiind externați, a informat Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț. 'Din cei 22 de elevi prezentați la Compartimentul de Primire U
ANM: Vânt puternic la munte și în alte regiuni ale țării, vineri; de sâmbătă, temperaturile scad semnificativ
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, care va sufla cu viteze de 90...120 km/h, și pot ajunge la 140 km/h în zonele înalte, valabilă vineri. Sursa: ANM


