Cluj: Șase răniți într-un accident rutier în Viișoara; a intervenit elicopterul SMURD
Șase persoane au fost rănite, printre care doi minori, într-un accident rutier care a avut loc, luni, în localitatea Viișoara.
'Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această seară la un grav accident rutier petrecut la intrare în localitatea Viișoara. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, șase echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, precum și un elicopter SMURD', se arată într-o informare a ISU Cluj.
Salvatorii au găsit două autoturisme avariate, fără persoane încarcerate în acestea.

'Șase persoane au primit asistență medicală de urgență la locul accidentului, dintre care doi minori. O femeie, în vârstă de aproximativ 30 de ani, se afla în stare de inconștiență, prezenta multiple traumatisme și instabilă hemodinamic. Aceasta a primit asistență medicală de urgență la locul accidentului, iar ulterior a fost transportată cu elicopterul SMURD la UPU Târgu Mureș. Doi minori, în vârstă de 4 și 14 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări, aceștia erau conștienți și cooperanți', precizează ISU Cluj.
Alți trei adulți, doi bărbați și o femeie, au fost transportați la spital. Potrivit primelor evaluări, erau conștienți și cooperanți. AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) ISU Cluj
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Oradea, la Târgul de Turism al României 2026; premiu pentru includerea în top 10 destinații din țară
Visit Oradea participă, în perioada 12-15 februarie, la unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei turismului național - Târgul de Turism al României, desfășurat în București. Potrivit unui comunicat de presă trimis de Visit Oradea, prezența municipiului la acest târg reprezintă o oportunitate
Primarul Capitalei - invitat să facă parte dintr-o structură care îi va include pe principalii edili din Europa
Primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, i s-a propus să facă parte dintr-o nouă structură, care ar urma să îi includă pe principalii edili din Europa. Invitația a venit din partea secretarului general al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Mathieu Mori, prezent în cursul acestei săptămâni la Buc
Buzău: Apele Române fac demersuri pentru reautorizarea barajului Siriu; autorizația de funcționare expiră în iulie
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomița a demarat procedura de întocmire a documentației de expertiză pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajului Siriu, pentru reautorizare, în situația în care autorizația de funcționare va expira la sfârșitul lunii iulie 2026. Potrivit ABA Buzău-Ialo
Salvamont: 56 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore
Un număr de 56 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, a informat vineri dimineața Dispeceratul Național Salvamont. Conform sursei citate, dintre acestea, 20 de persoane au fost transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar altele au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor.
Cod galben de ceață densă în localități din 24 de județe, inclusiv în București, vineri dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceață densă, valabile în localități din 24 de județe, inclusiv în București. Potrivit meteorologilor, până la ora 11:00, va fi ceață și vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri,
VIDEO Hunedoara: Bărbat care amenința că își pune capăt zilelor, pe Cetatea Deva, salvat de autorități
Un bărbat de 47 de ani, care se afla, joi după-amiază, pe Cetatea Deva și amenința că își va pune capăt zilelor, a fost salvat de autorități, la finalul unei acțiuni de negociere la care au luat parte polițiști, jandarmi și pompieri militari, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Robert Negoiță: Am crezut permanent în nevinovăția mea; sunt la treabă, să rezolv problemele comunității
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat că a crezut permanent în nevinovăția lui și că și-a reluat activitatea la autoritatea locală, pentru a rezolva problemele comunității, după ce Tribunalul București a dispus revocarea măsurii controlului judiciar în dosarul legat de construirea fără avize legale a unor străzi peste conducte de gaze.
MAI: Cooperarea româno-canadiană în domeniul Afacerilor interne, pe agenda discuțiilor ministrului Predoiu cu ambasadorul Buchan
Perspectivele cooperării româno-canadiene în domeniul Afacerilor interne și necesitatea coordonării pentru identificarea celor mai bune soluții la diferitele forme de manifestare a criminalității organizate transnaționale au fost printre temele discuției avute joi, în cadrul unei întâlniri de lucru, de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predo
Mureș: Protest în fața Primăriei Sântana de Mureș față de creșterea impozitelor și taxelor locale
Aproximativ 30 persoane, în majoritate pensionari, au protestat, joi, în fața Primăriei comunei Sântana de Mureș, pe fondul creșterii impozitelor și taxelor locale cu circa 200%. 'Ne-am adunat în fața primăriei Sântana de Mureș o mână de oameni nemulțumiți. Se pare că ceilalți sunt mulțumiți de taxele care s-au impus, ca
Covasna: Joia Gurmanzilor la Sfântu Gheorghe - o tradiție prin care se încearcă readucerea oamenilor în restaurante
Cultura meselor la restaurant s-a modificat semnificativ în ultimii ani, pe fondul schimbării obiceiurilor de consum ale populației, iar marea provocare a lucrătorilor din domeniul HoReCa este de a găsi noi soluții pentru a recâștiga clienți, afirmă președintele Asociației Unităților Hoteliere și de Alimentație Publică din Sfântu Gheorghe (SVESZ), Kovacs Is
Mureș: Website pentru popularizarea Programului de Tranziție Justă, lansat de Consiliul Județean
Consiliul Județean (CJ) Mureș a lansat, joi, o pagină web dedicată special Programului de Tranziție Justă (PTJ), astfel încât să poată fi găsite la un loc toate informațiile legate de oportunitățile de finanțare, apelurile de proiecte, ghidurile și pașii de accesare a finanțărilor. 'Dorim să aducem la cunoștința publicului larg faptul că are la
Ciprian Ciucu va împărți biroul de la Primăria Capitalei cu o pisică operată în urma unui accident
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că va împărți biroul cu o pisică operată recent, căreia i-a fost reconstituit șoldul, în urma unui accident de mașină. 'Ea este Cathy și de astăzi vom împărți biroul meu pentru că și așa este prea mare. A fost 'chimie' între noi la prima vedere, după câteva minute mi
Sălaj: Valentine's Day, marcată printr-o întrecere între roboți
Clubul de robotică CNapSys, de la Colegiul Național Silvania (CNS) Zalău, a ținut să marcheze, în acest an, într-un mod inedit tradiționala sărbătoare de Valentine's Day, organizând sâmbătă, 14 februarie, 'Valentech 2', un eveniment dedicat pasionaților de robotică și tehnologie. Potrivit precizărilor făcute pentru A
Garda de Coastă, despre drona de pe plajă: Resturi metalice ce par a aparține unui aparat de zbor fără pilot
Garda de Coastă a informat că polițiștii de frontieră din cadrul instituției au identificat, pe plaja din zona localității Tuzla, resturi metalice ce par a aparține unui aparat de zbor fără pilot, fără inscripții vizibile. 'În ziua de 12 februarie 2026, în urma unui apel 112, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat pe
Prahova/ Protest AUR la Ploiești; Simion: România reală nu mai suportă noile biruri
Circa 300 de persoane au participat, joi, la protestul AUR care a avut loc în fața Primăriei Ploiești, președintele partidului, George Simion, spunându-le celor prezenți că astfel de manifestări au loc în 500 de locuri din țară pentru că 'România reală nu mai suportă noile biruri'.










