Argeș: Patru răniți, între care trei copii, în autoturismul care a lovit un autocar pe DN 7
Patru persoane, un adult și trei copii, au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocar pe DN 7, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
'La sosirea pompierilor, în autoturism se afla o persoană conștientă (copil), încarcerată. De urgență, colegii noștri au extras victima dintre fiarele contorsionate ale vehiculului și au predat-o unuia dintre echipajele medicale. (...) La momentul producerii evenimentului, în autoturism se aflau patru ocupanți, conștienți (un adult și trei copii), care au fost preluați și transportați la spital de către echipajele medicale', se precizează într-o informare transmisă de ISU Argeș.
Conform aceleiași surse, din informațiile de la fața locului reiese că în autocar se aflau 52 de persoane - 46 de copii și șase adulți - care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un autoturism care a evitat un copac căzut pe carosabil a lovit un autocar în care se aflau și copii, a anunțat, anterior, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
Accidentul s-a produs pe DN 7, în zona localității Cotmeana.
'Din primele verificări, se pare că șoferul autoturismului ar fi încercat să evite un copac căzut pe carosabil, moment în care a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autocar în care se aflau mai multe persoane, inclusiv minori. Potrivit informațiilor preliminare, nicio persoană din autocar nu a fost rănită', au transmis reprezentanții IPJ Argeș. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciprian Ciucu: Operatorii de salubrizare de la sectoare ar fi raportat mai multe utilaje în teren decât au fost în realitate
Operatorii de salubrizare de la sectoare se pare că au raportat mai multe utilaje în teren și mai mulți oameni decât au fost în realitate, Poliția Locală a Municipiului București continuă cercetările și dacă se confirmă, vor trebui să fie amendați, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'Primări
Brăila: 13 localități fără energie electrică din cauza condițiilor meteo
În județul Brăila erau, la ora 16:00, un număr de 13 localități fără alimentare cu energie electrică, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Potrivit sursei citate, sunt afectate localitățile Plăsoiu, Câineni-Băi, Zamfirești, Drogu, Șuțești, Râmnicelu, Berteștii de Jos, Galbenu, Bărăganul, Gemenele,
Ialomița: DN 21A și DJ 213, închise circulației; restricții pentru autovehicule de peste 3,5 tone pe DN 2C
Circulația rutieră a fost închisă, începând cu ora 17:00, pe DN 21A Țăndărei - limită județul Brăila și pe DJ 213 Chirana - limită cu județul Brăila, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, infomează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ialomița. Potrivit sursei citate, la aceeași oră a fost instituită restricție
Infotrafic: Nu mai sunt tronsoane de autostrăzi cu circulația oprită; rămân închise segmente de drumuri naționale
Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române anunță că nu mai sunt tronsoane de autostrăzi cu circulația oprită din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, cu depuneri de zăpadă pe partea carosabilă, pe autostrăzile A1 între București și Pitești, A2 între Bucure
Primăriile de sector responsabile cu deszăpezirea au intervenit cu aproape 300 de utilaje
Primăriile de sector responsabile cu deszăpezirea din București au avut în teren, în total, 298 de utilaje și 1.750 de muncitori, folosind 8.400 de tone de material antiderapant. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Municipalitate, în Sectorul 1 (Romprest) s-a intervenit cu 42 de utilaje, 230 de operatori și 90 de ton
Prahova: Un tânăr de 16 ani a fost accidentat mortal de un tren, la Comarnic
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost accidentat mortal de un tren, miercuri, în orașul Comarnic, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. La locul accidentului au intervenit de urgență o autospecială de pompieri, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. &
Galați: 31 de autoturisme blocate în zăpadă; circulație restricționată pe 14 sectoare de drum județean
Un număr de 31 de autoturisme sunt blocate pe drumuri naționale și județene din Galați, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, potrivit raportului operativ de la ora 15:00 transmis de ISU. Astfel, zece autoturisme sunt blocate pe DN 24D, între localitățile Cuca și Tulucesti, unde se acționează cu două utilaje ale Drumurilor Naționale.
Hunedoara: Oprirea lucrărilor la Acumularea Mihăileni este o greșeală, spune președintele CJ
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greșeală, în condițiile în care barajul de acolo era prevăzut să preia viiturile de pe râul Crișul Alb și să asigure alimentarea cu apă a municipiului Brad și a localităților din aval, până la granița cu județul Arad, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Județ
Proiectul privind administrația: Lista de elemente considerate secret fiscal devine mai restrictivă
Lista elementelor considerate secret fiscal devine mai restrictivă, potrivit proiectului de OUG privind administrația publică, în forma agreată de coaliția de guvernare și publicată miercuri în consultare publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Proiectul propune măsuri de modificar
Teleorman: Patru localități fără curent și mai mulți copaci căzuți pe carosabil sau pe mașini
Patru localități au rămas fără alimentare cu energie electrică, șapte copaci au căzut pe carosabil sau peste mașini și mai multe autovehicule au derapat din cauza condițiilor meteo, informează, miercuri, ISU Teleorman. 'În intervalul 17 februarie, ora 20.00 - 18 februarie, ora 12:00, pe durata avertizării meteorologice emise de Admin
Bistrița-Năsăud: Ateliere de psihologie și cultură interioară la Muzeu, în perioada martie-iunie
Colegiul psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, în perioada martie-iunie, 12 ateliere de psihologie și cultură interioară, la care sunt invitați să participe bistrițeni de toate vârstele, în funcție de temele abordate. Atelierele vor fi găzduite de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, iar accesul este gratuit.
Ialomița: Trafic închis pe DN 21, DN 21A și DJ 213; restricții pentru autovehiculele de mare tonaj
Circulația rutieră este închisă, începând cu ora 14:00, pe DN 21 Slobozia - limita cu județul Brăila, DN 21A Țăndărei - limita cu județul Brăila și pe DJ 213 Chirana - limita cu județul Brăila, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, informează, miercuri, IPJ Ialomița. Potrivit sursei citate, tot începân
Galați: Circulație restricționată pe 14 sectoare de drumuri județene din cauza vremii nefavorabile
Circulația rutieră este restricționată, miercuri, începând cu ora 14:00, pe 14 sectoare de drumuri județene din Galați, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, informează IPJ Galați. Potrivit sursei citate, restricțiile vizează următoarele segmente de drum: • DJ 242D, între Suceveni și intersecți
Tulcea: Restricții de circulație pentru două categorii de autovehicule
Două categorii de autovehicule, cele cu masa mai mare de 3,5 tone, respectiv cele cu masa de peste 7,5 tone, au restricții de circulație pe drumurile din județul Tulcea, iar cele două bretele de acces la podul peste Dunăre dintre județele Tulcea și Brăila sunt închise traficului auto, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.
Infotrafic: Autostrada A7 rămâne închisă; circulație reluată pe A1 și A3, mai multe drumuri naționale închise
Autostrada A7 rămâne complet închisă între Ploiești și Adjud, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului, a anunțat, miercuri, Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Conform sursei citate, s-a reluat circulația pe tronsonul București - Pitești al autostrăzii A1, sensul spre Capital














