Harghita: La Praid au fost repuse în funcțiune motopompele de mare capacitate, în urma creșterii debitului pârâului Corund
Echipele de intervenție de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita și Apele Române Mureș au repus în funcțiune, sâmbătă, motopompele de mare capacitate, aflate în dispozitiv la Salina Praid, în urma creșterii debitului pârâului Corund.
'În urma precipitațiilor și a creșterii debitului de apă pe cursul pârâului Corund, se vor porni cele șase motopompe de mare capacitate, aflate în dispozitiv, la Salina Praid și Ocna de Jos', a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.
Aceasta a precizat, pentru AGERPRES, că la fața locului se află două echipaje de pompieri din Gheorgheni și Odorheiu Secuiesc și specialiști de la Apele Române Mureș.
Motopompele de mare capacitate, amplasate în amonte de zona de infiltrații la Salina Praid și în localitatea Ocna de Jos, au fost scoase din funcțiune acum două zile, având în vedere debitul redus al pârâului Corund. Șase dintre ele au fost menținute în dispozitiv, iar celelalte două au fost retrase și sunt ținute în rezervă la Detașamentul de Pompieri Odorheiu Secuiesc.
Județul Harghita se află sunt incidența unei informări meteo, până în data de 20 mai, fiind prognozate precipitații de până la 40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, lapoviță, la munte și ninsori.
Problemele la Salina Praid au apărut pe 5 mai, în contextul precipitațiilor abundente care au determinat creșterea nivelului pârâului Corund și infiltrarea apei în salină.
Accesul turiștilor a fost suspendat preventiv și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a declarat stare de alertă în localitate, pe o perioadă de 15 zile, între 8 și 22 mai. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului de pe Podul Bucium
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce o femeie aflată la volanul unei mașini nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers, moment în care autoturismul său a fost acroșat de autocamion și a căzut de pe Podul Bucium din municipiul Iași, impactul fiindu-i fatal. 'Din verificări a rezultat fa
Vrancea: Populația de urși, aproape dublă față de nivelul optim; peste 160 de apeluri la 112 într-un an
Județul Vrancea se confruntă cu o creștere semnificativă a interacțiunilor dintre oameni și urși, în contextul unei populații estimate la peste 360 de exemplare, aproape dublu față de nivelul considerat optim, în condițiile în care numărul intervențiilor autorităților a crescut constant în ultimul an. Potrivit datelor f
Gorj: 'Liliecii din defilee: povești nocturne în arii naturale protejate', proiect lansat în Defilul Jiului
Liliecii din ariile naturale protejate Defileul Jiului și Porțile de Fier sunt 'vedetele' unui proiect menit să crească nivelul de cunoaștere privind importanța micilor viețuitoare pentru ecosisteme, combaterea percepțiilor eronate despre aceste specii și implicarea comunităților locale în conservarea biodiversității. Proiectul &
East European Comic Con - de vineri până duminică, la Romexpo
Ediția de primăvară a East European Comic Con va avea loc, de vineri până duminică, la Romexpo, pavilioanele B1, B2 și B3, informează organizatorii într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Line-up-ul actorilor de la Hollywood care vor participa la eveniment îi include pe Crystal Reed, Vincent Regan, Seth Gilliam, Dominiq
Botoșani: Dezbatere pe tema jocurilor de noroc în municipiu; primarul propune menținerea sălilor de jocuri
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, consideră că interzicerea jocurilor de noroc în localități nu este o soluție și că în cazul în care sălile vor dispărea fizic, jucătorii vor migra în online. El propune ca sălile de jocuri să fie menținute, iar administrația locală să încaseze o sumă de 2.000 de lei/m
Sibiu: Peste 90% dintre participanții la un sondaj al Primăriei susțin interzicerea jocurilor de noroc în oraș
Peste 90% dintre participanții la un sondaj susțin interzicerea jocurilor de noroc în oraș, aproximativ 11.300 de sibieni exprimându-și online această opțiune, a anunțat, vineri, Primăria Sibiu. 'Rezultatele sondajului de opinie privind gestionarea activității localurilor cu jocuri de noroc în Municipiul Sibiu. (...) Rezu
Scripcaru, despre bugetului Brașovului pentru 2026: Este un buget echilibrat, trebuie să răspundă tuturor necesităților
Primarul municipiului Brașov, Nicolae Scripcaru, a declarat, vineri, după prezentarea publică a proiectului de buget pentru 2026, că este unul echilibrat, care trebuie să răspundă tuturor necesităților pe care le are orașul. 'Un buget nu se construiește așa de simplu, mai ales pentru că pornim cu un minus de bani care trebuiau să fie intra
Tulcea: Sturioni eliberați în Marea Neagră de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră tulceni și constănțeni ai Gărzii de Coastă au eliberat, săptămâna aceasta patru exemplare de sturion prinse în plase de pescuit în Marea Neagră, lungimea totală a plaselor monofilament ridicate în vederea confiscării în ultima săptămână fiind de peste 1,5 kilometri. Potrivit unui comu
Un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium din Iași
Un autoturism implicat într-o coliziune cu un autocamion a căzut de pe pasarela Bucium din municipiul Iași, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, la locul solicitării se deplasează forțe din cadrul Inspectoratului, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecial
Argeș: Conductă de gaze avariată în timpul unor lucrări, la Rucăr; peste 100 de persoane - evacuate preventiv
O conductă a rețelei de gaze din comuna Rucăr a fost avariată, vineri, în timpul unor lucrări efectuate în zonă, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. 'La locul incidentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Punctului de Lucru Rucăr. Forțele ISU ajunse la eveniment au constatat că sunt pierder
ANM: Cod galben de vânt puternic în zone din 21 de județe, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 21 de județe. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 10:00 - 21:00, în nordul, estul și sud-estul Transilvaniei, nord-estul Moldovei și vestul Olteniei
Iași: Cântărețul Tudor Gheorghe, transportat la spital după ce i s-ar fi făcut rău într-un hotel (surse)
Cântărețul și compozitorul Tudor Gheorghe a fost transportat la un spital din Iași după ce, în cursul serii de joi, i s-ar fi făcut rău în incinta unui hotel din municipiu, au declarat surse judiciare. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, cel care a anunțat incidentul este fiul artistului. &
Arad: Sute de tone de deșeuri din construcții, descoperite cu drona; o firmă a fost amendată cu 70.000 de lei
Sute de tone de deșeuri din beton au fost descoperite de Garda de Mediu, cu ajutorul unei drone, pe terenul unei cariere de piatră din județul Arad și s-a constatat că acestea fuseseră mutate de o firmă care executase lucrări în comuna Șilindia și inițial le-a lăsat pe marginea drumului. Șefa Gărzii de Mediu Arad, Viorica Graur, a declar
Ziua Distinșilor Vizitatori la Eastern Phoenix 2026 în Poligonul Capu Midia
Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul Eastern Phoenix 2026 (EAPH26) va avea loc vineri, începând cu ora 10:00, în Poligonul Capu Midia din județul Constanța. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, în cadrul evenimentului se vor desfășura secvențe demonstrative ale proceselor de detecție, urmărire și ang
Custodele Coroanei a primit Ordinul Național Legiunea de Onoare, în grad de Ofițer, din partea Franței
Custodele Coroanei, Margareta, a găzduit, joi, în Sala Regilor, Seara Palatului Elisabeta dedicată Republicii Franceze, prilej cu care Majestății Sale i-a fost conferit Ordinul Național Legiunea de Onoare, în grad de Ofițer. În cuvântul său, ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, a elogiat 'mun












