Reprezentanța CE la București: UE evacuează victime ale incendiului din Macedonia de Nord; România a transportat patru victime
State din Uniunea Europeană evacuează victimele care au suferit arsuri în urma incendiului mortal dintr-un club de noapte din Macedonia de Nord, printre aceste țări numărându-se și România, informează Reprezentanța Comisiei Europene de la București.
Sursa citată arată că, imediat după producerea incendiului, Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE a contactat autoritățile de protecție civilă din Macedonia de Nord pentru a oferi solidaritate și sprijin.
Macedonia de Nord a activat mecanismul de protecție civilă al UE, solicitând asistență pentru evacuarea a 15 pacienți cu arsuri grave. Nouă țări europene au reacționat rapid - Croația, Grecia, România, Slovenia, Suedia, Lituania, Ungaria, Luxemburg și Norvegia - făcând imediat oferte de asistență prin intermediul mecanismului.
Mai mulți pacienți au fost deja evacuați de Luxemburg în Ungaria, iar România transportă pacienți spre Lituania. UE coordonează acum transportul și pentru alți pacienți către țările care au oferit tratament. UE rămâne în strânsă legătură cu autoritățile naționale din Macedonia de Nord și este pregătită să mobilizeze o asistență sporită, dacă este necesar.
''Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiilor victimelor și tuturor celor care au avut de suferit. UE este solidară cu poporul Macedoniei de Nord în această perioadă dificilă. Le mulțumesc țărilor europene pentru că au oferit rapid tratament și asistență victimelor prin intermediul mecanismului nostru de protecție civilă'', a transmis comisara pentru egalitate și pentru pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib.
Luni, MApN a informat că o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat de la Otopeni pentru a executa o misiune umanitară pentru transportul a patru pacienți diagnosticați cu arsuri de la Skopje, Macedonia de Nord, la un spital din Vilnius, Lituania.
În primele ore ale zilei de duminică, într-un club de noapte din Kocani, Macedonia de Nord, a izbucnit un incendiu care a ucis 59 de persoane și a rănit peste 155. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* UE evacuează către spitale comunitare oameni răniți în urma incendiului din Macedonia de Nord
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu mașina pe centura municipiului Rădăuți
Un bărbat de 32 de ani a decedat miercuri dimineață, după ce s-a răsturnat cu mașina pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Potrivit ISU Suceava, evenimentul a fost anunțat la 112 la ora 02:48. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, împreună cu două echipaje SAJ.
MApN: Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, startul celei de-a XIII-a ediții a Ștafetei Veteranilor Invictus, care se va desfășura între între 1 și 25 octombrie. 'Joi, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum pentru cea de-a XIII-a ediție. Inițiat în anul 2014 de voluntarii Invictus România, proiectul a
REPORTAJ/Dolj: Proprietar în acte, dar nu fermier la câmp; cum s-a schimbat satul în ultimii 20 de ani
În urmă cu două decenii, întrebarea 'cine lucrează pământul?' avea, în satul românesc, un răspuns mult mai simplu: de cele mai multe ori, proprietarul. Astăzi, răspunsul poate fi diferit. Pământul poate aparține unei familii, poate fi moștenit de copii plecați din sat, poate fi dat în arendă, iar agricultura de pe acea parcel
MApN: Dronă detectată în proximitatea frontierei fluviale cu România, la Est de Izmail
București, 30 sep /Agerpres/ - Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de marți spre miercuri, o țintă aeriană ce evolua la Est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea frontierei fluviale cu România, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Po
Ședință CGMB: Reglementări privind închirierea trotinetelor electrice, dar și investiții în infrastructură, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 12.00 și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează investiții în infrastructura rutieră, consolidarea imobilelor, dar și reglementări privind activitatea de curierat, închirierea trotinetelor electrice sau circulația vehiculelor de mare tonaj.
Sector 1: Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, în weekend, în Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei pentru spațiile verzi și proiecte care pot schimba în bine locurile din apropierea
Hunedoara: Focare noi de incendiu în zona Cheile Buții din Retezat
Noi focare de incendiu au fost observate, marți, în zona Cheile Buții, din masivul Retezat, la câteva zile după ce pompierii militari au intervenit la fața locului și au lichidat un alt incendiu de vegetație uscată, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. ''În zona Cheile Buții, ca urmare
MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, din evaluările tehnice realizate la fața locului s-a constatat
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre
Olt: Clădirea Școlii Nr. 2 din Caracal, veche de peste 150 de ani, va fi reabilitată cu fonduri europene
Clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Caracal, ridicată în urmă cu aproximativ 170 de ani și în care învață peste 900 de elevi, va fi reabilitată și modernizată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 19,2 milioane de lei, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a anunțat marți, viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu
Hunedoara: Misiune a pompierilor militari în Caraș-Severin pentru stingerea incendiului din Parcul Național Domogled
Un echipaj format din 18 pompieri militari din județul Hunedoara a plecat, marți, spre Băile Herculane, unde, alături de colegii lor din Caraș-Severin, va acționa pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată produs în fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgen
Galați: Depou de tramvaie, vechi de peste 50 de ani, modernizat printr-un proiect european
Cel mai mare depou de tramvaie din municipiul Galați, construit în urmă cu peste 50 de ani, este în plin proces de modernizare, lucrările vizând refacerea căii de rulare, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații și a stației de spălare, a anunțat, marți, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. I
REPORTAJ Tulcea: Tabăra din Sulina s-a închis cu Maratonul Delta Dunării, cu un număr record de participanți
Tabăra din Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, s-a închis la finele săptămânii trecute, după ce a găzduit Maratonul Delta Dunării, organizat de Asociația Județeană de Atletism și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), eveniment ajuns la XV-a ediție și care a reunit pentru prima oară la start peste 100 de persoane, printre care circa 40 de
Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ''Why Mureș'' la EXPO REAL München
Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și cel universitar vor participa, în premieră, sub o identitate comună, denumită ''Why Mureș'', la expoziția internațională EXPO REAL München 2026, care va avea loc în perioada 5-7 octombrie, scopul fiind promovarea integrată a oportunităților de investiții ale regiunii &ici
Intravilanul municipiului Arad a crescut cu 44% la actualizarea PUG după 30 de ani
Suprafața intravilană a municipiului Arad a crescut cu aproximativ 44%, la peste 11.000 de hectare, în urma actualizării Planului Urbanistic General (PUG), după 30 de ani de la ultima procedură de acest fel, perioadă în care s-au dezvoltat cartiere rezidențiale sau zone de afaceri pe foste terenuri agricole. Noul PUG a fost aprobat













