Bihor: Campanie de donare de sânge pentru studenţi şi profesionişti în Drept

Aproape 70 de studenţi ai Facultăţii de Drept din Oradea s-au înscris să doneze sânge în cea de a doua campanie de donare "Blood (in) Law(s)", iniţiată şi organizată, în al doilea an, de studenta Ela Ardelean.
"Spre surprinderea mea, anul acesta s-au înscris, până ieri, marţi, termenul final, 66 de studenţi şi o avocată; anul trecut am avut doar 40 de participanţi. Mai vin domnul decan al Baroului Bihor, av. Adrian Stancu şi domnul decan al Facultăţii de Drept, conf. univ. dr. av. Cristian Miheş. Am anunţat iniţial evenimentul pentru ziua de joi, 7 noiembrie, dar având în vedere numărul mare de donatori am decis să ne organizăm în trei zile, joi, vineri şi luni, de la 8 la 9.30, cum este programul", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, studenta în anul III la Drept, Ela Ardelean, preşedinta Asociaţiei Academia Excelenţei.
Campania de donare de sânge "Blood (in) Law(s)" a pornit anul trecut după ce, anterior, Ela a susţinut mediatic proiectul "Donează sânge! Fii erou", al Asociaţiei Studenţilor Medicinişti din Oradea (ASMO), care desfăşoară asemenea campanii de Crăciun şi de Paşti.
"I-am ajutat pe partea de promovare, dar am preluat ideea şi am zis să fac propria campanie în Facultatea de Drept, dacă tot sunt studentă aici şi văd că a ieşit. Dorinţa colegilor mei, din diferiţi ani de studii, de a se implica mă bucură foarte mult," a mai declarat, pentru AGERPRES, Ela Ardelean.
Tânăra, care împlineşte pe 15 noiembrie, 21 de ani, este şi scriitoare cu trei cărţi lansate, conduce Asociaţia Academia Excelenţei şi este membru al Clubului Studenţilor Liberali (CSL) Bihor.
Invitaţia de a participa la campanie a fost lansată, la mijlocul lunii octombrie şi adresată tuturor membrilor comunităţii academice a Facultăţii de Drept din Oradea, dar şi avocaţilor din cadrul Baroului Bihor, pentru a se alătura acestui gest nobil şi salvator.
Acţiunea este organizată de Asociaţia Academia Excelenţei în colaborare cu Facultatea de Drept din Oradea, ELSA Oradea (European Law Student's Association) şi Baroul Bihor.
"Noi am luat decizia de a ne implica pentru a răspunde nevoii uriaşe de sânge, o nevoie care face deseori diferenţa dintre viaţă şi moarte. Acesta a fost răspunsul nostru la problema gravă: un gest atât de mărunt, dar care pentru unii înseamnă totul. Încercăm nu doar să fim prezenţi ci şi să încurajăm donarea de sânge, să subliniem importanţa şi necesitatea acesteia, fiind un gest de umanitate şi normalitate, motiv pentru care chiar lansăm provocarea şi altora. Donarea de sânge este un act de solidaritate, umanitate, moralitate şi normalitate ce salvează vieţi. Lipsa de sânge este o importantă problemă cu care se confruntă sistemul medical din România, întrucât nu există substitut pentru sânge, iar nevoia este uriaşă," au transmis organizatorii. AGERPRES/(A,AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Ediția a XII-a a Sărbătorii Rabarbărului de la Saschiz redeschide și Cetatea Țărănească de secol XIV
Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Centrul de Voluntariat din localitate și GAL Dealurile Târnavelor organizează, sâmbătă, la Saschiz, a XII-a ediție a Sărbătorii Rabarbărului, destinată promovării gastronomiei locale, iar cu această ocazie va fi redeschisă publicului și Cetatea Țărănească de secol XIV, după lucrările de reabilitare.
TPBI: Linia 102 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul spre terminalul 'Complex Pantelimon', de la 1 mai
Linia 102 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul spre terminalul 'Complex Pantelimon', începând cu 1 mai, pentru creșterea capacității de transport pe Bd. Basarabia, având în vedere suspendarea circulației tramvaielor liniei 40 pe acest tronson, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov
MAE/ Atenționare de călătorie: Iran - alertă de emisie de substanțe toxice în zona Portului Bandar Abbas
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care s-ar putea afla în Republica Islamică Iran cu privire la emiterea din partea autorităților locale a unei alerte de emisie de substanțe
Satu Mare: Noul pod peste Someș va fi inaugurat în luna mai; se fac testele de rezistență (GALERIE FOTO)
Noul pod peste Someș din municipiul Satu Mare, cea mai mare investiție din ultimii 40 de ani, va fi dat în folosință până la finalul lunii mai, fiind efectuate testele de rezistență, a anunțat luni reprezentantul companiei constructoare, Răzvan Voinea, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila,
Ziua Veteranilor de Război - marcată marți prin ceremonii militare
Ministerul Apărării Naționale (MApN) organizează marți, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, ceremonii militare și religioase în București și în garnizoanele din țară, la monumente ale eroilor și opere comemorative care omagiază sacrificiul veteranilor de război, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. În Capitală, cer
Marius Lăcătuș a devenit Cetățean de onoare al orașului său natal, Brașov
Fostul fotbalist de la FC Brașov și FC Steaua, Marius Lăcătuș, a devenit, luni, Cetățean de onoare al municipiului Brașov, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens. Inițiativa acordării acestui titlu fostului jucător al echipei naționale a României din perioada de glorie a fotbalului românesc aparține
Daniel Băluță: Un contractor al Termoenergetica semnalează riscul de prăbușire a carosabilului pe Bulevardul Dimitrie Cantemir
Un contractor al Termoenergetica semnalează riscul de prăbușire al unor porțiuni din carosabil din zona bulevardului Dimitrie Cantemir, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, context în care a făcut apel la edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, să emită documentele necesare pentru a putea demara lucrările la Planșeul Unirii.
Bacău: Conducerea CJ cere măsuri excepționale de securitate la Maternitatea SJU, după ce o femeie a plecat cu un nou-născut
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Bacău a cerut, luni, instituirea de măsuri excepționale de securitate la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU). Solicitarea vine după ce o femeie a intrat, duminică, în secție și a fugit cu un nou-născut. ''Dispariția unui nou-născut din incinta Mate
Prezidențiale2025/ Sondaj Flashdata: George Simion - 29%, Crin Antonescu - 26%, Nicușor Dan - 23%
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 29% dintre români ar vota cu liderul AUR, George Simion, 26% cu Crin Antonescu, susținut de PSD, PNL și UDMR, iar 23% cu candidatul independent Nicușor Dan, relevă un sondaj Flashdata, realizat în perioada 24-26 aprilie la nivel național. Potrivit cercetării, pe următoarele
Harghita: Adolescenta înecată în lacul Frumoasa s-ar fi speriat de un urs și s-a dezechilibrat, căzând în apă
Adolescenta care s-a înecat, vineri după-amiaza, în lacul de acumulare Frumoasa, s-ar fi speriat de un urs, a fugit și în alergare s-a dezechilibrat și a căzut în apă, de la înălțime, se arată într-o inf
Tulcea: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării
Unii operatorii turistici din Delta Dunării sunt pesimiști în ceea ce privește sezonul estival din acest an și speră în revenirea vizitatorilor străini, în ciuda gradului de rezervare pe care l-au avut de sărbătorile pascale, de 75%, și al celui pentru minivacanța de 1 mai, care se anunță a fi unul similar. Reprezentantul unui hotel d
Timiș: Retroparada Primăverii, cu modele ale 'automobilelor astronauților americani'
Piața Unirii din Timișoara a devenit, la sfârșitul săptămânii, un adevărat muzeu al eleganței pe patru roți, în cadrul primei ediții a Retroparadei Primăverii organizate în oraș. În Piața Unirii au poposit peste 150 de autovehicule de epocă, printre atracții numărându-se și modele ale 'automobilelor astronauților america
Primăria Capitalei anunță licitație pentru șapte microbuze electrice
Primăria Capitalei anunță pe SEAP licitație pentru achiziționarea a șapte microbuze electrice. Acestea vor fi folosite pentru transportul public metropolitan București - Ilfov. Mai exact, cinci microbuze pentru Municipiul București și două pentru comuna Snagov, informează PMB, luni, pe Facebook. De asemenea, vor fi achiziționate și stațiile de &
Maramureș: Două hectare de pădure și vegetație, distruse de incendiu la periferia comunei Suciu de Sus
Peste două hectare de pădure și vegetație uscată din zona Breaza, în vecinătatea comunei Suciu de Sus, au fost distruse de un incendiu în noaptea de duminică spre luni, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta. 'După efectuarea recunoașterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 2 h
Buzău: Barajul Siriu își reface rezerva de apă după ce în 2024 nivelul a scăzut cu 11 m pe fondul secetei
Lacul de acumulare Siriu, cea mai importantă rezervă de apă dulce a județului Buzău, își reface volumul, după ce în anul 2024 pe fondul secetei nivelul scăzuse cu 11 metri, coeficientul de umplere în luna martie fiind de 98%. Potrivit Administrației Bazinale de Apă (ABA) Buzău-Ialomița, în județul Buzău în ultimii șapte ani au fos