Opt din zece români care primesc notificări Ro-Alert se simt mai în siguranţă în viaţa de zi cu zi (sondaj)

Notificările Ro-Alert îi fac pe opt din zece români (80%) să se simtă mai în siguranţă, iar cele mai frecvente reacţii emoţionale în urma primirii unui astfel de mesaj sunt atenţia, prudenţa şi teama, arată rezultatele unui sondaj, dat publicităţii marţi.
Potrivit Reveal Marketing Research, 92% dintre români au notificările Ro-Alert activate, ponderea fiind mai ridicată în rândul celor care au copii (95%), comparativ cu 87% în cazul celor fără copii.
În ceea ce priveşte tipurile de alerte primite, cele mai frecvent menţionate sunt cele legate de condiţii meteorologice extreme (81%), dezastre naturale precum inundaţii sau cutremure (49%), alerte privind animale periculoase (41%) şi incendii (32%).
La nivel general, 80% dintre românii care primesc notificări Ro-Alert consideră că acestea contribuie semnificativ la sporirea siguranţei personale.
În acelaşi timp, cele mai frecvente reacţii emoţionale ale românilor la primirea mesajelor de acest tip sunt: atenţia (40%), prudenţa (34%) şi teama (33%).
O analiză mai detaliată arată că persoanele cu vârste între 45 şi 55 ani (44%) şi cele de peste 55 de ani (50%) se simt în mai mare măsură atente, în timp ce tinerii cu vârste între 18 şi 34 ani manifestă un nivel mai ridicat de teamă (38%), comparativ cu media totală a eşantionului. Starea de prudenţă este mai accentuată în rândul celor care au copii (38%), faţă de cei fără copii (26%).
Totodată, tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani se diferenţiază ca fiind cei mai afectaţi de anxietate în urma primirii unor astfel de alerte (24% faţă de 16% total eşantion).
"Referitor la reacţiile şi comportamentele românilor când primesc mesaje RO-ALERT, 48% declară că sunt foarte atenţi şi urmează instrucţiunile, acest comportament fiind mai frecvent întâlnit în cazul celor peste 35 de ani. În schimb, 43% preferă să filtreze mesajele în funcţie de importanţă, atitudine mai frecvent întâlnită la tinerii între 18-34 de ani, iar 9% aleg, de obicei, să le ignore", se menţionează în concluziile studiului.
La capitolul îmbunătăţiri ale sistemului Ro-Alert, 40% dintre respondenţi au indicat ajustarea volumului şi a tonului notificărilor, 27% au sugerat introducerea unei opţiuni de "Doar vizual", fără sunet, în timp ce 23% au invocat eliminarea alertelor pentru situaţii percepute ca "mai puţin urgente".
Mai mult, persoanele de peste 55 de ani îşi doresc într-o măsură mai mare să aibă posibilitatea de a selecta tipurile de alerte pe care le primesc (28% faţă de 16% din totalul eşantionului).
Pe de altă parte, tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani (22%) şi părinţii (19%, faţă de 13% în cazul celor fără copii) manifestă un interes mai ridicat decât media eşantionului (15%) pentru opţiunea de a seta intervale de timp pentru primirea alertelor, cum ar fi blocarea notificărilor pe timpul nopţii.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, în perioada 27 septembrie - 2 octombrie 2024, pe un eşantion 1.003 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alba: Incendiu la o casă de rugăciune; persoanele aflate în interior s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit duminică la acoperișul unei case de rugăciune din Răhău - Sebeș, persoanele prezente în incintă autoevacuându-se până la sosirea pompierilor militari. 'Detașamentul de Pompieri Sebeș intervine, în cooperare cu SVSU Sebeș, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de rugăciune în lo
REPORTAJ/Timiș: Degustarea cârnaților bănățeni de la Jimbolia, prilej de reîntâlnire a șvabilor plecați în Germania
Johann Janzer, Heinrich Tommi, Karl Meitrth și Jurgen Metzger sunt patru prieteni, șvabi din localitatea Sânandrei care au plecat în noua lor patrie, Germania, cu mulți ani în urmă, dar au păstrat legătura între ei și în țara landurilor, iar recent au revenit împreună la Jimbolia, unde au participat la ediția din acest an a festivalului in
Vaslui: Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier produs la intarea în orașul Negrești
Un bărbat a decedat, duminică dimineață, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme, produs la intrarea în orașul Negrești, dinspre suburbia Parpanița, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui. La locul producerii accidentului au intervenit cu o autospecială de stingere c
Aproape 130 de apeluri la Dispeceratul Național Salvamont, în ultimele 24 ore; 136 persoane salvate
Un număr de 128 de apeluri au fost primite, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Potrivit informațiilor publicate duminică pe pagina de socializare a Salvamont România, cele mai multe apeluri au fost primite de Salvamont municipiul Brașov (22), Salvamont Lupeni (
ANPDCA: Verificări în urma imaginilor cu părinți care țin în zăpadă copii îmbrăcați sumar
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a anunțat, sâmbătă, că va cere verificări în urma imaginilor din mediul online cu părinți care țin în zăpadă copii îmbrăcați sumar sau chiar dezbrăcați. 'Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție își
Olt: Un transportor militar blindat, condus de o tânără portugheză, a lovit un stâlp de beton pe DN 64, în Găneasa
Polițiștii din Olt fac cercetări după ce, sâmbătă, un transportor militat blindat condus de către o tânără de 21 de ani, cetățean portughez, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de beton de pe marginea părții carosabile pe DN 64, în localitatea Găneasa. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, &ici
Jandarmeria București: Două persoane implicate în șicanarea reporterului unui post de televiziune, conduse la secția de poliție
Două persoane implicate în șicanarea reporterului unui post de televiziune, pe timpul desfășurării adunării publice din Piața Constituției, au fost conduse la secția de poliție, informează, s&
Brigada Rutieră: Accident pe Șoseaua București-Măgurele; doi pietoni în vârstă de 14 ani - răniți
Doi pietoni, ambii în vârstă de 14 ani, au fost răniți, sâmbătă, în jurul orei 12:40, în urma producerii unui accident de circulație pe Șoseaua București-Măgurele, informează Brigada Rutieră București. Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, din primele date, conducătoarea unui autovehicul, în vârstă de 51 de ani,
Cluj: O femeie a murit și trei tineri au fost răniți într-un accident rutier la Câmpia Turzii
O femeie în vârstă de 29 de ani a murit, iar alți trei tineri, cu vârste de 17, 19 și 21 de ani, au fost răniți în urma unui accident rutier care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Câmpia Turzii, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj. 'La data de 21 februarie a.c.,
UPDATE Jandarmerie: Persoană cu un spray iritant-lacrimogen, depistată la adunarea din Piața Constituției
Jandarmii au depistat o persoană care avea asupra sa un spray iritant-lacrimogen la adunarea publică din Piața Constituției, fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală. 'Pe timpul afluirii participanților la adunarea publică din Piața Constituției, în jurul orei 11:30, jandarmii au depistat o persoană care avea asupra sa
IGPR dezminte informațiile potrivit cărora Poliția nu ar permite deplasarea către Capitală a autocarelor cu protestatari
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a dezmințit, sâmbătă, informațiile vehiculate în spațiul public, la un post de televiziune, potrivit cărora Poliția ar face filtre și nu permite deplasarea către Capitală a autocarelor în care se află protestatari, calificându-le drept false. 'Având în vedere informaț
Jandarmeria Română: Informația potrivit căreia jandarmii legitimează protestatarii pentru intimidare - falsă
Jandarmeria Română a infirmat, sâmbătă, informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că jandarmii legitimează persoanele care doresc să participe la protestul din Piața Constituției, cu scopul de a le intimida, calificându-le drept false. 'În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, referitoar
UPDATE Iași: Cauza accidentului de la Cârlig - șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași transmit că, din primele cercetări privind accidentul rutier produs noaptea trecută în care a murit un adolescent de 14 ani, a rezultat că șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod aflat pe sensul opus de mers. Purtătorul de cuvânt al IPJ Iași,
Jandarmeria și Poliția din București fac apel la respectarea ordinii publice la manifestațiile de sâmbătă
Reprezentanții Jandarmeriei Capitalei și Poliției Municipiului București făcut un apel, sâmbătă, în contextul anunțatelor manifestații din cursul acestei zile, la respectarea de către organizatori și participanți a locurilor de desfășurare și a traseelor de deplasare asumate în cadrul comisiei de avizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei Municipiulu
REPORTAJ/Mureș: Ultimul 'verșuitor' din Deleni a plecat fără vers
Ultimul 'verșuitor' din satul Deleni, comuna Băgaciu, cantorul Victor Bogdan, cel care a scris sute de versuri pentru localnicii decedați timp de 50 de ani, prin care provoca hohote de plâns și lacrimi mai amare decât cele stoarse de bocitoare atunci când își recita și cânta propria creație la înmormântări, a plecat fără ca c