Ziua Jandarmeriei - Predoiu: Am fost mândru să constat cum ați știut să gestionați cu înțelepciune momente tensionate
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și-a exprimat aprecierea, joi, față de activitatea Jandarmeriei și modul în care au fost gestionate acțiunile desfășurate pentru păstrarea ordinii publice.
El a participat la aniversarea a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
'Am fost mândru să constat cum ați știut să gestionați cu înțelepciune momente tensionate, unele au fost chiar recent desfășurate, cum ați știut să vă controlați forța de intervenție pe care o puteați dezlănțui oricând și rezolva legal, dar într-o manieră mai dură un incident sau altul. Dar, s-a dovedit că nu sunteți doar o forță, sunteți o forță înțeleaptă, sunteți o forță matură, sunteți o forță responsabilă, care știe să și dialogheze, să și negocieze, să și medieze, să și tempereze, astfel încât cei care, într-un moment sau altul, sunt mai înfierbântați, mai impulsionați și pierd controlul rațiunii să aibă timpul necesar să-și revină și să se comporte așa cum trebuie să ne comportăm cu toții în astfel de momente', a subliniat Predoiu.
Potrivit acestuia, Jandarmeria Română reprezintă o instituție fundamentală a Ministerului Afacerilor Interne, a statului român, o instituție cheie pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor și pentru liniștea publică.
'Aniversăm împreună 175 de ani de istorie. Sunt 175 de ani de provocări, 175 de ani de muncă plină de sacrificiu în slujba cetățenilor, a patriei și a tricolorului. Sunt 175 de ani de istorie densă, încărcată, încărcată de jertfe, încărcată de încercări, de perfecționare, de reformă, de pași înapoi și pași înainte, de momente tensionate și momente fericite. Sunt 175 de ani care și-au pus amprenta asupra Jandarmeriei', a completat ministrul de Interne.
Cătălin Predoiu a adăugat că an de an apar zeci de mii de provocări, adunări publice mai mici, mai mari, de la câteva sute de persoane până la zeci de mii, festivaluri, manifestări sportive, manifestări politice, evenimente în care oamenii se adună să sărbătorească sau se adună să protesteze, se adună bucuroși sau se adună supărați.
'În fiecare din aceste împrejurări, dumneavoastră sunteți un reper. Sunteți un reper de calm, de siguranță, de stăpânire de sine, sunteți legea și un exemplu pentru toți cei care vor să rămână în marginile legii. (...) Am fost mândru să constat că anul trecut nu ați avut niciun fel de incident care să nu poată fi gestionat. Cetățenii au venit și au plecat de la aceste adunări pe care le evoc, zeci de mii, așa cum s-au deplasat la ele, fără să fie vătămați, fără să fie răniți, întorcându-se întotdeauna acasă, în mijlocul familiei și putând să-și reia mai departe cursul vieții a doua zi', a transmis Cătălin Predoiu. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
Argeș: Unui copil i-a fost secționat un deget într-un bazin de înot; polițiștii anchetează incidentul
Polițiștii au deschis o anchetă după ce unui copil de 10 ani i-a fost secționat un deget în timp ce se afla într-un bazin de înot, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Incidentul, sesizat la 112, s-a produs marți seară, în incinta unui complex sportiv din orașul Ștefănești. 'La fața locu
IGI: 1.369 de cereri de azil, înregistrate în primele 9 luni; creștere de 48,5% față de anul trecut
Peste 1.300 de cereri de azil au fost depuse în primele nouă luni ale acestui an, cu 48,5% mai multe solicitări față de perioada similară a anului trecut, cele mai multe fiind înregistrate pentru cetățeni proveniți din Ucraina, Siria, Sudan sau Afganistan, anunță miercuri Inspectoratul General pentru Imigrări. Potrivit IGI, în primele
Populația României, în funcție de domiciliu, era de 21,558 milioane de persoane, la 1 iulie 2026, în scădere cu 0,5%
Populația României, calculată în funcție de domiciliu, a ajuns la 21,558 milioane de persoane la 1 iulie 2026, în scădere cu 0,5% față de aceeași dată a anului precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri. Statistica oficială relevă faptul că, în mediul urban, populația a fost de
Covasna: Nouă din cei 86 de urși alocați prin cota de prevenție au fost recoltați
Nouă dintre cei 86 de urși alocați județului Covasna prin cota de prevenție au fost împușcați până în prezent, iar prefectul Raduly Istvan speră ca și restul exemplarelor să fie recoltate până la finele acestui an, în ciuda timpului scurt rămas la dispoziție. 'Din totalul de 86 exemplare, câte avem noi l
CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca
Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina
Tulcea, 27 oct /Agerpres/ - Primăria comunei Chilia Veche deține fonduri pentru asigurarea intervențiilor de stingere a incendiilor cauzate de dronele folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care cad în apropierea unității administrativ-teritoriale tulcene doar până la începutul lunii viitoare, iar autoritățile județene vor solicita res
Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac
CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C
VIDEO Custodele Coroanei și Principele Radu - la Statul Major al Forțelor Terestre; securitatea națională și regională - pe agenda discuțiilor
Majestatea Sa Custodele Coroanei, Margareta, și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Statul Major al Forțelor Terestre, unde s-au întâlnit cu generalul-locotenent Ciprian Marin, șeful SMFT, și cu generali și ofițeri superiori din conducerea Forțelor Terestre Române. Programul a debutat cu vizitarea sediului instituției
CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al
MApN cumpără patru radare mobile de dirijare la apropiere și aterizare
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că marți, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat contractul pentru achiziția a patru sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare (RDAAM). Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, contractul în valoare de aproximativ 326,5 milioane de lei, fără TVA a fost
Mureș: Aplicație mobilă de calcul cost-beneficii pentru obținerea de profit din practici agricole ecologice
Fermierii vor avea la dispoziție o aplicație mobilă concepută sub forma unui calculator de cost-beneficii, prin care vor putea evalua dacă practicile agricole prietenoase cu mediul le aduc și profit economic, a declarat, marți, Ben Mehedin, responsabilul cu implementarea proiectului la nivel național din partea Fundației ADEPT Transilvania. In
Teleorman: Un bărbat a murit după ce a căzut într-un siloz cu rapiță
Un bărbat a murit, marți, după ce a căzut într-un siloz cu rapiță din localitatea Olteni, extragerea lui fiind îngreunată de adâncimea silozului și de cantitatea mare de cereale din interior, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. 'Persoană căzută într-un siloz, în localitatea Olt
Bistrița-Năsăud: Licean agresat de un coleg, la școală; a fost emis ordin de protecție provizoriu
Un adolescent de 15 ani a fost agresat de un coleg de clasă, în incinta unui liceu din Bistrița, iar tatăl său a sesizat autoritățile, obținând un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Faptele ar fi fost comise în perioada 21-23 octombrie











