Familia Regală - întâlnire cu românii din oraşul finlandez Tampere: Sacrificiul de a pleca departe de casă e mare

Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Florin Zafiu, transmite: Sacrificiul de a pleca departe de casă este mare, a declarat miercuri principele Radu, care, împreună cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, s-a întâlnit, în contextul vizitei în Finlanda, cu românii din oraşul Tampere.
Cu această ocazie, el a făcut referire şi la Republica Moldova, precizând că ''suntem mereu cu inima alături de cei din Basarabia, pentru că ei sunt mai vulnerabili decât noi''.
Familia Regală a României a vizitat, miercuri, Muzeul Milavida din Tampere, ulterior având o întâlnire cu membri ai Asociaţiei România - Finlanda şi ai Asociaţiei de Prietenie Finlanda - România - Moldova din Tampere.
"Noi suntem foarte des în comunităţile româneşti. Aici, la Helsinki, am venit din nou pentru că Finlanda şi România sunt unite nu numai prin dumneavoastră, ci şi prin evenimente triste care se petrec în partea noastră de lume, este un război devastator care ucide în fiecare zi fără rost. Suntem mereu cu inima alături de cei din Basarabia, pentru că ei sunt mai vulnerabili decât noi şi aşa cum le-am spus tuturor pe unde am mers - pe copilul care s-a născut la Soroca, Chişinău sau la Bălţi nu l-a întrebat nimeni dacă prefera să se nască la Bucureşti sau la Timişoara. Noi suntem obligaţi să facem în aşa fel încât toţi copiii români să aibă aceleaşi şanse pentru viitor, dacă vrem să plecăm de pe această lume cu datoria împlinită. Sacrificiul de a pleca departe de casă este mare, dar este făcut şi cu un scop care depăşeşte destinul nostru, aţi făcut şi faceţi foarte mult bine României (...). Suntem în continuare îngrijoraţi în legătură cu Moldova, dacă se întâmplă ceva acolo acest lucru ne loveşte pe noi în primul rând. A avea grijă de Basarabia înseamnă a avea grijă de noi şi sperăm ca toate guvernele şi societăţile pe care le vizităm să înţeleagă acest lucru şi să ajute ca barierele dintre noi să scadă până la dispariţie", a precizat principele Radu, în timpul întâlnirii cu comunitatea românilor din Tampere.
La rândul său, Custodele Coroanei române, Majestatea Sa Margareta, a reiterat îngrijorările cu privire la situaţia din Republica Moldova, precizând, în acelaşi timp, că Familia Regală va face eforturi în sensul implementării unor proiecte care să vizeze comunitatea românilor din Finlanda.
"Ne bucurăm foarte mult că putem să vă întâlnim, este pentru prima oară pentru mine să fiu în Finlanda, dar pentru soţul meu este a treia oară. Este o ocazie bună pentru noi să vă cunoaştem, să vă felicităm pentru tot ce faceţi aici, am văzut mult talent. Înseamnă foarte mult pentru noi să fim aici în Finlanda, sperăm să ne întoarcem posibil cu misiuni economice şi educaţionale", a transmis Custodele Coroanei românilor din Tampere.
Din delegaţia oficială au mai făcut parte ambasadorul României în Finlanda, Maria Ligor, directorul Adrian Ligor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, general de brigadă Iulian Daniliuc de la Statul Major al Apărării şi Traian Sârcă, cancelarul Casei Regale.
"Pentru echipa Ambasadei este onorant să realizăm această întâlnire cu asociaţia. (...) Este o mare plăcere şi un mare privilegiu să ne întâlnim cu această ocazie cu adevărat unică, aş îndrăzni să spun chiar istorică", a menţionat ambasadorul României în Finlanda, Maria Ligor.
Comunitatea românilor din Tampere numără aproximativ 300 de persoane.
"Majoritatea celor de aici au venit după 1990, a fost un program de cooperare al UE, instituţiile academice din Finlanda şi România. Am fost un număr de cadre didactice de la Politehnica din Bucureşti care am ales să venim aici pentru un an să facem schimb de experienţă. Ulterior, a apărut programul Erasmus prin care au venit zeci de doctoranzi din Universitatea Politehnică Bucureşti. Comunitatea din Tampere numără 200 - 300 de români, eram o comunitate aşa de mică încât ne puteam întâlni toţi odată în sala de festivităţi a bisericii ortodoxe din Tampere. După valul de vizitatori din lumea academică ajuns în Tampere, comunitatea s-a diversificat, există a doua generaţie de români care au făcut toate studiile în finlandeză, dar vorbesc perfect în româneşte. Este o comunitate foarte închegată. La nivel universitar românii sunt preţuiţi foarte mult, la nivelul de zi cu zi finlandezii erau la început extrem de timizi, dar niciodată nu au ezitat să vorbească cu noi în engleză. A fost ceva neaşteptat, citisem că membrii Casei Regale întreprind vizite în Europa, citisem că ASR Radu a fost în Finlanda, unul dintre promotorii intrării României în UE, un motiv de bucurie să vedem că şi prin acest mod legăturile dintre Finlanda şi România să fie avansate şi mai mult", a precizat pentru AGERPRES Ion Tăguş, profesor în cadrul Universităţii din Tampere.
Românii de aici recunoscut că se gândesc cu nostalgie la locurile natale şi ori de câte ori au ocazia vin în ţară.
"Fiica mea are 25 de ani, eu sunt de 26 de ani în Tampere, de multă vreme. Intervine o nostalgie puternică, însă de fiecare dată când am ocazia mă întorc în România, cel puţin de două ori pe an şi aleg să văd ceea ce este bine aici şi să apreciez şi asta mă ajută să văd şi România cu alţi ochi. Ceea ce am apreciat foarte mult în Finlanda este încrederea că lucrurile funcţionează, dacă sunt nişte legi trebuie respectate, o integritate vizavi de cuvântul spus. Am plecat pentru studii în Franţa şi m-am alăturat soţului meu în Finlanda după ce am terminat studiile", a declarat pentru AGERPRES vicepreşedintele Asociaţiei România-Finlanda, Adriana Vasilache, inginer principal de cercetare în cadrul companiei Nokia.
Pe parcursul zilei de miercuri, Familia Regală a efectuat o vizită la Primăria Tampere, fiind întâmpinată de primarul Kalevo Kummola în Holul de Onoare. Ulterior, Majestatea Sa Margareta şi principele Radu au semnat în Cartea de Onoare. A urmat o deplasare la Universitatea Tampere, unde au fost prezentate o serie de proiecte de către profesorul Mircea Guina din cadrul Facultăţii de Inginerie şi Ştiinţele Naturii, Catedra Photonica. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) Florin ZAFIU / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Temperaturi scăzute înregistrate în tot județul; au fost depășite recordurile zilnice la trei stații meteo
Temperaturile au scăzut, în noaptea de duminică spre luni, în tot județul Harghita, la trei stații meteo fiind depășite recordurile zilnice care datau chiar și de 50 ani. Potrivit datelor furnizate AGERPRES de meteorologul-previzionist Narcisa Milian, de la Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din cadrul Centrului Meteorologic R
Maramureș: 10 centimetri - stratul de zăpadă căzut la stația meteo Iezer din Munții Rodnei
Stratul de zăpadă căzut în Munții Rodnei în ultimele ore a ajuns la 10 cm, iar pe drumurile montane care traversează Munții Gutâi și Munții Rodnei n-a fost nevoie de intervenția drumarilor, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă. 'Stratul de zăpadă măsura până la 10 cm, la st
Harghita: Au fost reluate căutările persoanei posibil dispărute în râul Mureș, în municipiul Toplița
Pompierii militari și civili au reluat, luni dimineața, căutările persoanei posibil dispărute în râul Mureș, în municipiul Toplița, după ce aceasta au fost sistate în cursul nopții. Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita a informat că la căutări participă un echipaj de pompieri din
BRGV Buzău: Colecție de iriși de peste 50 de soiuri - România nu are o strategie în floricultură; sectorul, aproape desființat
Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău deține o colecție de iriși compusă din peste 50 de soiuri distincte prin culoare, miros și dimensiuni, de la irisul negru, la cel bicolor sau sălbatic, potrivit specialiștilor România având resursele necesare pentru dezvoltarea unei industrii în floricultură, dar nu și o strategie, sectorul fiind aproa
Sălaj: Eveniment dedicat marcării a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste la Muzeul Holocaustului
'Glasul Libertății' s-a făcut auzit, duminică seara, la Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, fosta sinagogă din Șimleu Silvaniei, prin vocea actriței Maia Morgenstern, ce a susținut, alături de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, un spectacol dedicat aniversării a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste
Brașov: Incendiu cu degajări mari de fum pe un șantier din municipiu
Un incendiu, care se manifestă cu degajări mari de fum, a izbucnit, luni dimineața, pe un șantier din municipiul Brașov, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, recomandând locuitorilor din zonă să își țină închise ferestrele pentru a evita pătrunderea fumului în interior. Conform pompierilor, f
IGSU: Cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade în Vrancea; nu au fost semnalate pagube sau victime
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Cutremurul s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. 'Până la acest moment, nu au fost primi
Prahova: Urși ajunși pe străzi din Sinaia și Cornu; au fost emise alerte
Doi urși au apărut, duminică seară, pe străzi din stațiunea Sinaia, respectiv comuna Cornu, sat Cornu de Jos, populația din aceste localități fiind avertizată prin mesaje RO-ALERT. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la Sinaia, animalul a fost văzut pe strada Horia Cloșca și Crișan. Cetățenii din cele do
Harghita: Misiune de căutare-salvare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureș
Pompierii militari și civili desfășoară, duminică seara, o misiune de căutare-salvare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureș, în municipiul Toplița, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'Misiune de căutare - salvare a unei persoane, în râul Mureș, munic
Alba: Turist accidentat la un picior, într-o drumeție pe Piatra Secuiului
Un turist de 31 de ani s-a accidentat, duminică, în timpul unei drumeții pe Piatra Secuiului, la Rimetea, suferind un traumatism la piciorul drept. Potrivit reprezentanților Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba, echipajul de serviciu a intervenit duminică pe un traseu de pe Piatra Secuiului în sprijinul unui turist
Alba: Proiect de valorificare turistică a traseului șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana
Șurile cu acoperiș de paie de pe Transapuseana, drum care străbate una dintre cele mai frumoase zone ale județului Alba, prin Munții Metaliferi, vor fi inventariate, cercetate și promovate prin proiectul 'Alba vernaculară', inițiat de Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia și sprijinit financiar de Consiliul Județean (CJ) Alba.
Giurgiu: Un motociclist de 42 de ani a murit în urma unui accident produs pe DN 61, la Dealu
Un motociclist în vârstă de 42 de ani a murit, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 61, în localitatea Dealu din județul Giurgiu. 'ISU Giurgiu a fost solicitat în această după-amiază să intervină pe DN 61, în localitatea Dealu, în urma unui accident rutier în care a fost implic
Maramureș: Depozit de apartură casnică uzată, distrus de incendiu
Un depozit de aparatură casnică uzată din municipiul Baia Mare a fost distrus de un incendiu puternic, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, Adriana Șanta. Incendiul a izbucnit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. 'Au ars o anexă &ici
UPDATE Maramureş: Ucrainenii blocaţi într-o ravenă, extraşi de salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră
Cei trei cetățeni ucraineni blocați într-o ravenă din Munții Maramureșului, după ce au trecut granița în România, au fost extrași de salvamontiști și polițiștii de frontieră, a informat, duminică seara, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'După o operațiune de căutare - salvare car
MAE/Atenționare de călătorie: Regatul Suediei reintroduce controlului la frontierele interne de stat
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat, în perioada 12 mai - 11 noiembrie 2025. 'Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor rom