Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) susţine că achitarea foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, cei care l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, reprezintă un pericol la adresa statului de drept şi se situează în contradicţie flagrantă cu adevărul istoric, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar.

"IICCMER consideră că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la cazul Gheorghe Ursu reprezintă un moment crucial pentru toate instituţiile implicate în condamnarea totalitarismului comunist şi în reabilitarea victimelor nevinovate ale acestuia, dar şi pentru societatea românească în ansamblul ei. Exonerarea de responsabilitate juridică a membrilor aparatului de securitate direct şi indirect implicaţi în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu loveşte în fundamentele morale ale societăţii, reprezintă un pericol la adresa statului de drept şi se situează în contradicţie flagrantă cu adevărul istoric. Ea creează premisele impunităţii celor care au fost implicaţi în crimele politice ale regimului comunist şi fragilizează cultura democratică din România, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar", afirmă IICCMER, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Deşi susţine că se întemeiază pe prevederile legilor, codurilor şi convenţiilor internaţionale la care inclusiv România a aderat, în diverse perioade, decizia Înaltei Curţi pleacă de la premise discutabile şi care nu se verifică factologic, consideră IICCMER.

Inginerul Gheorghe Ursu a fost doar una dintre persoanele aflate la acea vreme în conflict cu statul totalitar, precizează sursa citată. Prin curajul şi onestitatea opiniilor sale, el a fost un adevărat purtător de cuvânt al atitudinilor protestatare din ţară de la acea vreme. Aşa cum se arată şi în propunerea de arestare a acestuia, întocmită de Şeful Direcţiei a II-a a Securităţii, general-maior Macri Emil, şi şeful Direcţiei a VI-a, colonel Vasile Gheorghe, la 30 ianuarie 1985, regimul se temea de efectul de contagiune al opiniilor şi acţiunilor sale, deci tocmai de pericolul transformării protestului său individual într-unul colectiv.

IICCMER mai arată că inginerul Gheorghe Ursu se afla în conflict deschis cu regimul, ca urmare a acţiunilor sale politice de protest, fapt recunoscut de statul comunist în documentele sale oficiale.

"În consecinţă, considerăm că aserţiunile instanţei, potrivit cărora 'din reglementarea legală rezultă că fapta de tratamente neomenoase nu poate fi concepută fără existenţa, în prealabil, a unei situaţii de conflict, de adversitate', este contrazisă de materialul documentar. Inginerul Gheorghe Ursu se afla în conflict deschis cu statul totalitar, conflict recunoscut şi consemnat în documentele oficiale ale regimului. De altfel, prin organizare şi principiile de funcţionare, Securitatea nu făcea diferenţă între acţiunile de urmărire informativă a persoanelor şi cele de inculpare penală a acestora. Cu ocazia prezentării raportului anual al Ministerului de Interne din 1976, generalul Iulian Vlad, cel care avea să conducă Securitatea până în 1989, sublinia: 'Este imperios necesar ca toţi lucrătorii de cercetări penale de la Direcţia de Cercetări Penale şi până la ultimul inspectorat judeţean să înţeleagă mai bine faptul că munca organelor de securitate este un tot unitar, că între urmărirea informativă şi urmărirea penală nu există nici un fel de separare artificială, ci din contră sunt formele uneia şi aceleiaşi activităţi, şi anume activitatea de prevenire, descoperire şi lichidare a faptelor antisociale'. Declaraţia lui Iulian Vlad arată că represiunea împotriva adversarilor regimului, în timpul în care conducerea ţării a fost exercitată de Nicolae Ceauşescu, nu şi-a pierdut caracterul de masă, ci doar şi-a schimbat formele", subliniază IICCMER.

Conform Institutului, în realitate, condamnarea unei persoane pentru delicte politice începea în momentul în care Securitatea deschidea dosar de urmărire informativă, adică atunci când o persoană intra "în atenţia" Securităţii.

O altă afirmaţie a instanţei, potrivit căreia opiniile victimei despre regimul comunist şi conducerea de stat şi de partid "nu au fost făcute publice, iar arestarea sa nu a fost dispusă de organele statului pentru opiniile pe care le-a consemnat în jurnalul său intim, ci pentru o infracţiune de drept comun", este contrazisă în totalitate de dovezile directe şi indirecte, menţionează IICCMER.

IICCMER consideră că decizia ICCJ deschide calea reabilitării totalitarismului comunist, negându-i natura represivă în a doua parte a existenţei sale şi folosind drept temei propriile-i legi, în judecarea crimelor împotriva umanităţii comise de reprezentanţii acestuia. Utilizarea Codului Penal al RSR din 1968, în cadrul legii penale mai favorabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contrazice spiritul care trebuie să guverneze înalta misiune de judecare a crimelor împotriva umanităţii, care trebuie să fie privite din perspectiva imprescriptibilităţii lor. Legile statului totalitar nu pot fi folosite spre a-i exonera de responsabilitate juridică pe cei care l-au servit, aşa cum autorii Holocaustului nu au fost judecaţi după legile Germaniei naziste, precizează sursa citată.

"Judecătorii anului 2023 nu pot accepta calificarea lui Gheorghe Ursu drept infractor de drept comun, confirmând astfel deciziile justiţiei totalitare, al cărui unic scop era apărarea regimului comunist, în pofida tuturor principiilor de drept şi morale, transformându-se astfel în parte a aparatului de represiune. Mai mult, decizia instanţei creează normă şi exonerează de responsabilitate juridică pe toţi cei care au comis crime şi ilegalităţi în timpul regimului comunist, lovind în valorile fundamentale ale statului de drept. Sunt puse astfel în pericol efectele juridice pozitive create de condamnarea foştilor comandanţi de penitenciare comuniste, Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficior, prin eforturile conjugate ale IICCMER şi ale sistemului de justiţie. O astfel de decizie, devenită 'autoritate de lucru judecat', distruge fundamentul legal al investigării crimelor şi abuzurilor săvârşite de membrii aparatului represiv şi de ceilalţi reprezentanţi ai statului totalitar comunist", subliniază IICCMER.

În plus, reabilitarea regimului comunist din perioada 1965 - 1989, în baza falsului motiv că în timpul lui Nicolae Ceauşescu nu s-a mai practicat represiunea de masă, atrage după sine reabilitarea totalitarismului comunist pe tot parcursul existenţei sale, opinează sursa citată.

"Considerăm că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie creează contextul unei adânci reflecţii cu privire la evaluarea critică a întregului trecut totalitar, ca fundament al culturii democratice contemporane. IICCMER pledează pentru schimbări în procesul de formare şi instrucţie a viitorilor magistraţi şi avocaţi, prin introducerea în programele de studiu atât ale facultăţilor de drept, cât şi ale INM a unor cursuri privind justiţia de tranziţie şi istoria regimurilor totalitare. Astfel de cursuri, pentru care există un solid suport documentar şi interpretativ, acumulat în deceniile scurse de la căderea comunismului, trebuie să fie o componentă de bază a culturii juridice democratice a viitorilor magistraţi şi avocaţi, reprezentând totodată o frână în calea încercărilor de ocultare a crimelor regimurilor totalitare. Ne exprimăm deplina disponibilitate de a contribui direct la formarea unei platforme publice de natură să pună la dispoziţia celor în drept să decidă conţinuturile şi expertiza necesare implementării unui astfel de proiect educaţional", mai transmite IICCMER. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)