Hossu: Dacă în perioada următoare nu vedem o rezolvare a solicitărilor noastre, ne vom întoarce de 10 ori mai mulţi

Sindicalişti membri ai CNS Cartel Alfa protestează în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de preţurile ridicate la energie, de neaplicarea Legii Salarizării şi blocarea negocierilor colective, anunţând că, în cazul în care solicitările nu vor fi rezolvate, se vor întoarce "de zece ori mai mulţi", pentru a cere schimbarea Guvernului.
"Avem creştere economică, vrem să o vedem fiecare dintre noi reflectată în buzunarul nostru. Din acest punct de vedere, trebuie să crească salariile, trebuie să crească pensiile. Nu în ultimul rând, ca şi guvernanţi, sunt garanţii de aplicare a deciziilor Parlamentului. Avem legi votate de parlamentari şi care nu sunt puse în aplicare, cum e legea de salarizare bugetară, legea statutului lucrătorului feroviar, ceea ce este inacceptabil. Ne-au blocat negocierile colective, trebuie să le deblocheze. Au sarcină în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să modifice legea. Mai e o lună şi jumătate şi n-au făcut nimic ca să rezolve această problemă. N-am venit să dăm jos Guvernul, dar, dacă în perioada următoare nu vedem o rezolvare a solicitări lor noastre, ne vom întoarce aici de zece ori mai mult, cu un singur scop: Jos Guvernul!", le-a transmis Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele confederaţiei, protestatarilor.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Acesta a anunţat că vineri reprezentanţii CNS Cartel Alfa vor merge la Administraţia Prezidenţială, "pentru a aminti preşedintelui" că în calitate de şef al CSAT " trebuie să declare stare de urgenţă energetică".
"Tocmai pentru ca să se controleze preţurile la energie şi pentru noi cetăţenii, dar şi pentru economie, pentru că altfel economia va avea ca efect, cum vedem deja, închiderea de întreprinderi, deci pierdere a locurilor de muncă, ceea ce este inacceptabil pentru interesul lor", a punctat Hossu.
Protestul sindicaliştilor a început la ora 11:30, în Piaţa Victoriei, iar aceştia urmează să plece în marş spre Piaţa Revoluţiei. Totodată, vor fi depuse "nişte hârtii la la Ministerul Muncii, la Ministerul Afacerilor Interne şi la Ministerul Energiei, după care protestatarii vor reveni în Piaţa Victoriei. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministerul de Interne: De joi, cartea electronică de identitate este disponibilă și în Ilfov
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de joi, procesul de emitere a noii cărți electronice de identitate a fost extins și în județul Ilfov. Cetățenii care au domiciliul în acest județ se pot programa online prin intermediul portalului de servicii electronice al Ministerului Afacerilor Interne accesâ
ALPAB: Curse zilnice cu vaporașul și plimbări cu bărci și hidrobiciclete, pe Lacul Herăstrău
Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement anunță deschiderea sezonului de agrement, vineri, la Debarcaderul Central Herăstrău (zona Berăria H). Potrivit unei postări pe Facebook a ALPAB, programul de funcționare este zilnic între orele 9:00 - 19:00 pentru curse cu vaporașul și 9:00 - 18:00 pentru închirierea bărcilor și a hidrobici
Prezidențiale2025/Adunarea publică de vineri pentru susținerea lui Nicușor Dan, din Piața Victoriei, a fost anulată
Adunarea publică anunțată pentru vineri pentru susținerea candidatului independent la prezidențiale Nicușor Dan, din Piața Victoriei, a fost anulată de organizatori, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei. Jandarmii urmau să asigure ordinea publică la adunarea publică având drept scop 'Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din
UPDATE Arad: Zece din cele 11 victime ale accidentului de pe A1 au răni uşoare şi au refuzat să meargă la spital
Zece din cele 11 victime ale accidentului de pe autostrada A1, în care au fost implicate un microbuz de pasageri, un microbuz de marfă și un autotren, au suferit răni ușoare și au refuzat transportul la spital, în timp ce unul dintre șoferi este în stare gravă. UPDATE ORA 17.22 Arad: Zece din
Aplicație mobilă ce conectează persoane cu dizabilități de vedere cu ghizi, lansată de Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială
Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS) a lansat SeeYou, prima aplicație mobilă din România ce conectează persoane cu dizabilități de vedere cu ghizi care să-i însoțească la diverse activități. 'SeeYou (...) pune împreună persoane nevăzătoare și ghizi care pot să-i însoțească în diverse lo
Harghita: Debitul apei infiltrate în subteran la Salina Praid a scăzut; echipele de intervenție monitorizează în continuare situația
Lucrările pe pârâul Corund, pentru reducerea infiltrațiilor produse în salina Praid, sunt în plină desfășurare, debitul infiltrat în subteran scăzând considerabil, se arată într-o postare de pe pagina de
Buzău: Poliția propune interzicerea trotinetelor în municipiul reședință, pe anumite artere și în anumite perioade de timp
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău va propune Primăriei Municipiului Buzău interzicerea circulației utilizatorilor de trotinete în parcuri și pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în timpul weekendului când devine pietonal, pentru a preîntâmpina producerea unor accidente. În ultima perioadă autoritățile
Sesiunea de înscriere în 'Taberele ARC' 2025 a început; sunt așteptați 7.000 de tineri români din străinătate
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) lansează, joi, cea de-a XVI-a ediție a Programului de 'Tabere ARC' și deschide sesiunea de înscriere pentru cele 7.000 de locuri disponibile, în nouă locații din țară. Programul de 'Tabere ARC', inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, este destinat elevi
Ministrul Muncii: Azi, când marcăm Ziua Internațională a Familiei, îmi doresc să vorbim despre implicare
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS) derulează și în 2025 o serie de programe importante pentru familiile din România, pentru tinerii care, din motive medicale, nu pot avea copii, dar și pentru familiile aflate în situații de risc. Potrivit unui comunicat al instituției, programul FIV cont
Prahova: Apa livrată la Breaza este din nou potabilă; interdicția de consum - ridicată
Apa livrată prin sistemul public de alimentare al orașului Breaza este din nou potabilă, inspectorii sanitari dispunând ridicarea interdicției de consum al apei impusă după ce în probele prelevate la finalul lunii aprilie a fost confirmată prezența bacteriei clostridium perfringens. 'Conform ultimelor informații comunicate de către Direcția de
Geană (Federația Silva): Ne așteptăm la concedieri colective, în urma desființării a 25 de direcții silvice
Desființarea a 25 de direcții silvice, prin reorganizarea Romsilva, ar putea duce la concedieri colective, iar comasarea direcțiilor silvice poate fi un demers periculos pentru pădurile țării, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură 'Silva', Silviu Geană. 'Astăzi, împreună cu col
Predoiu (MAI): În primele 3 luni ale anului, peste 240 de oameni au murit în accidente rutiere
În primele trei luni din acest an, peste 240 de oameni și-au pierdut viața în accidente rutiere și peste 500 au ajuns în spital, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. 'Săptămâna națională a siguranței rutiere este mai mult decât o campanie, este un semnal un apel la responsabilitate. În fiecare
Peste 600 de bucureșteni, implicați în rețeaua de compostare comunitară; peste 20 de tone de biodeșeuri, deviate de la groapa de gunoi
Peste 600 de bucureșteni sunt implicați în proiecte de compostare comunitară locală, inițiate pe parcursul ultimilor patru ani. Este vorba despre 12 puncte de colectare, amplasate majoritar în grădinile blocurilor, prin intermediul cărora au fost produse în total peste 11 tone de compost. În acest fel, 22 de tone de biodeșeuri nu au mai
Dolj: Echipajele ISU au reluat căutările celor doi bărbați dispăruți în Dunăre în urma accidentului naval
Căutările celor doi bărbați dispăruți în Dunăre în urma accidentului naval din dreptul localității Rast, produs miercuri după-amiază, au fost reluate joi dimineața cu trei bărci, un echipaj de p
Arad: Comunitatea evreiască se simte amenințată după ultimele incidente cu morminte vandalizate
Comunitatea evreiască din Arad se simte amenințată după ultimele incidente cu morminte vandalizate și atrage atenția că, de această dată, autorii au acționat cunoscând semnificația unor inscripții pe care le-au făcut pe monumente funerare, care au caracter legionar, fapt confirmat de anchetatori. Președintele Comunității Evreiești din Arad, Raoul