Dîncu: Italia va trimite două dragoare în Marea Neagră pentru depistarea minelor; suntem pregătiţi, nu e un pericol

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că Italia va trimite două dragoare maritime şi un vas comandant pentru depistarea eventualelor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră şi a subliniat că România este pregătită pentru a face faţă unei asemenea situaţii, având vase şi elicoptere care patrulează zona.
"În acest moment există o organizare, atât din partea noastră, cât şi o organizare internaţională, pentru că este vorba de un incident care nu este numai în apele teritoriale ale noastre. Noi avem în acest moment 3 vase, un puitor de mine şi vase pentru dragare care patrulează în Marea Neagră. De asemenea, s-au luat măsuri pentru patrulare aeriană în Marea Neagră, sunt elicoptere care, conform unui plan, survolează în spaţiul Mării Negre şi încearcă să descopere dacă există mine. Nu avem în acest moment o semnalare astăzi, chiar dacă sunt surse care anunţă că ar putea să fie mine în larg care să ajungă mai târziu pe teritoriul nostru şi mult mai târziu pe teritoriul Bulgariei sau în Bosfor. Am vorbit ieri şi cu ministrul italian al Apărării, care a pus deja în discuţie să ne trimită două dragoare în Marea Neagră şi un vas comandant, probabil. Deci, suntem pregătiţi", a afirmat Dîncu, la Parlament.
El a spus că dragoarele patrulează şi receptează, dacă este cazul, minele care plutesc în derivă pe mare.
"Avem şi noi aşa ceva, dar e vorba de suprafaţă destul de mare pe care trebuie să o monitorizăm, de aceea este nevoie de cât mai multe. Probabil că şi Turcia va proceda la fel, cred că şi bulgarii", a adăugat Dîncu.
Ministrul a susţinut că nu crede că, "în acest moment, există un pericol foarte mare", menţionând că "nu au fost semnalate noi mine".
"Ştiu că şi reprezentanţii Armatei şi Ministerul de Interne, IGSU au luat legătura cu operatorii economici din porturi, de exemplu pentru instruire în acest sens, platformele marine, de asemenea, au fost instruite pentru modul de a se apăra în cazul apariţiei unei mine şi cred că în acest moment nu este un pericol care nu se poate gestiona. Sunt gestionabile aceste situaţii", a mai spus Dîncu. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Adolescenta înecată în lacul Frumoasa s-ar fi speriat de un urs și s-a dezechilibrat, căzând în apă
Adolescenta care s-a înecat, vineri după-amiaza, în lacul de acumulare Frumoasa, s-ar fi speriat de un urs, a fugit și în alergare s-a dezechilibrat și a căzut în apă, de la înălțime, se arată într-o inf
Tulcea: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării
Unii operatorii turistici din Delta Dunării sunt pesimiști în ceea ce privește sezonul estival din acest an și speră în revenirea vizitatorilor străini, în ciuda gradului de rezervare pe care l-au avut de sărbătorile pascale, de 75%, și al celui pentru minivacanța de 1 mai, care se anunță a fi unul similar. Reprezentantul unui hotel d
Timiș: Retroparada Primăverii, cu modele ale 'automobilelor astronauților americani'
Piața Unirii din Timișoara a devenit, la sfârșitul săptămânii, un adevărat muzeu al eleganței pe patru roți, în cadrul primei ediții a Retroparadei Primăverii organizate în oraș. În Piața Unirii au poposit peste 150 de autovehicule de epocă, printre atracții numărându-se și modele ale 'automobilelor astronauților america
Primăria Capitalei anunță licitație pentru șapte microbuze electrice
Primăria Capitalei anunță pe SEAP licitație pentru achiziționarea a șapte microbuze electrice. Acestea vor fi folosite pentru transportul public metropolitan București - Ilfov. Mai exact, cinci microbuze pentru Municipiul București și două pentru comuna Snagov, informează PMB, luni, pe Facebook. De asemenea, vor fi achiziționate și stațiile de &
Maramureș: Două hectare de pădure și vegetație, distruse de incendiu la periferia comunei Suciu de Sus
Peste două hectare de pădure și vegetație uscată din zona Breaza, în vecinătatea comunei Suciu de Sus, au fost distruse de un incendiu în noaptea de duminică spre luni, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta. 'După efectuarea recunoașterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 2 h
Buzău: Barajul Siriu își reface rezerva de apă după ce în 2024 nivelul a scăzut cu 11 m pe fondul secetei
Lacul de acumulare Siriu, cea mai importantă rezervă de apă dulce a județului Buzău, își reface volumul, după ce în anul 2024 pe fondul secetei nivelul scăzuse cu 11 metri, coeficientul de umplere în luna martie fiind de 98%. Potrivit Administrației Bazinale de Apă (ABA) Buzău-Ialomița, în județul Buzău în ultimii șapte ani au fos
Prahova: Apă tulbure și cu miros urât la Breaza; autoritățile au interzis consumul uman
Autoritățile prahovene au interzis consumul apei livrată prin sistemul public de alimentare în orașul Breaza, după ce au fost semnalate probleme legate de aspectul tulbure și mirosul urât al acesteia. Primarul orașului, Bogdan Novac, a declarat luni, pentru AGERPRES, că problemele au apărut vineri, iar sâmbătă au fost prelevate probe
Buzău: Sute de piloți și zeci de solicitări pentru drone; se zboară 'cu capul, nu cu inima'- îndeamnă un pasionat
Zeci de cereri pentru ridicarea dronelor deasupra unor puncte din județ au fost înregistrate în ultima perioadă, în contextul în care peste 500 de persoane operează sisteme aeriene fără pilot (UAS), unul dintre sfaturile cele mai importante oferite de către unul dintre operatorii înregistrați în Buzău fiind cel de a zbura aparatele cu capu
Sibiu: Trei persoane rănite în accidentul de pe DN14, între Șura Mare și Slimnic; trafic reluat
Trei persoane rănite în accidentul care a avut loc luni pe DN14, la kilometrul 11, între localitățile Șura Mare și Slimnic, au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, traficu
Maramureș: Patru ucraineni recuperați de pe munte; unul a fost spitalizat
Patru cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului și care au cerut ajutorul salvamontiștilor au fost recuperați de pe munte în noaptea de duminică spre luni și predați autorităților, a informat directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga.
Sibiu: Trafic blocat pe DN14, între Șura Mare și Slimnic din cauza unui accident rutier
Traficul rutier este blocat pe DN14 la kilometrul 11, între Șura Mare și Slimnic, în urma producerii unui accident rutier în care sunt implicate trei autovehicule, fiind rănite două persoane, potrivit primelor informații furnizate de către inspectoratele de Poliție și pentru Situații de Urgență. 'Din primele informații, o persoană are nev
Caraș-Severin: Pagubele produse de viitura din Dalboșeț vor fi evaluate de echipe mixte de specialiști
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, s-a deplasat duminică în Valea Almăjului pentru a constata la fața locului efectele inundațiilor care au avut loc în seara și noaptea precedente, când fenomenele hidrometeorologice au
ONRC: 1.565 de societăți cu capital străin au fost înființate în primul trimestru din 2025
Un număr de 1.565 de societăți cu participare străină la capitalul social au fost înființate în România în primul trimestru din 2025, în scădere cu 6,57% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele 1.565 de societăți noi a
Brașov: Mii de persoane la Parada Junilor; primarul George Scripcaru a primit buzduganul Junilor bătrâni
Mii de persoane au participat, duminică, în centrul istoric al Brașovului, la tradiționala Paradă călare a Junilor din Schei, eveniment care a avut loc anul acesta în cadrul Zilelor Brașovului, în pofida vremii ploioase. Reprezentanții celor șapte cete de juni din Scheii Brașovului au coborât călare în vechea Cetate, salutân
Suceava: Intervenție a pompierilor la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți, în urma unui scurtcircuit
Un incendiu a izbucnit, duminică, la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți, fumul inundând spații tehnice și holuri, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. ''Început de incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți'', a precizat ISU, care a ar