FSLI: Austeritatea anunţată de Guvernul Cîţu îndeamnă la declanşarea acţiunilor de protest în Educaţie

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) condamnă politica de austeritate pe care noul Guvern al României intenţionează să o pună în aplicare şi se pregăteşte pentru declanşarea acţiunilor de protest în perioada următoare, potrivit unui comunicat al sindicaliştilor, remis joi AGERPRES.
Sindicaliştii atrag atenţia că, în condiţiile în care se anunţă creşteri substanţiale de preţuri după data de 1 ianuarie 2021, măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîţu condamnă personalul din învăţământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeaşi categorie profesională.
"După lovitura primită prin OUG 135/2020, în urma căreia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu data de 1 septembrie 2020, Guvernul Cîţu le anulează şi pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie şi de la data de 1 septembrie 2021. De asemenea, după 3 ani şi jumătate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenţie, gradaţie de merit, care lucrează în învăţământul special sau care predau în regim simultan, sunt incorect calculate, prin raportare la salariile de bază din anul 2016. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care poziţionarea funcţiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioară a acesteia!!! Aceasta este "răsplata" pentru efortul uriaş depus de personalul didactic în acest an, în care s-a introdus învăţarea online? Prin efortul personal, financiar şi material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotărilor din învăţământ cu dispozitivele tehnice necesare, aşa cum prevedea legea, fiind nevoiţi să lucreze de pe laptopurile şi telefoanele personale şi să găsească singuri soluţii de avarie, astfel încât procesul de predare- învăţare-evaluare să continue", se spune în comunicat.
Puterea de cumpărare a salariaţilor din învăţământ, în condiţiile de faţă, îi plasează pe cei mai mulţi la limita subzistenţei, susţin sindicaliştii, prin raportarea la necesarul coşului minim de consum pentru un trai decent.
"Conform Legii 174/2020, un trai decent înseamnă ca o familie formată din doi adulţi şi doi copii trebuie să aibă un venit net lunar de aproximativ 7.000 de lei. Având în vedere că un astfel de venit este obţinut de o familie de cadre didactice care au o vechime de 35 de ani la catedră, este evident că cei mai mulţi angajaţi din sistemul de educaţie nu ajung la acest venit şi se încadrează în categoria celor cu un nivel de trai cu mult sub cel decent", afirmă aceştia.
Întrucât acestea sunt o parte dintre nemulţumirile oamenilor din sistemul de învăţământ preuniversitar şi conform semnalelor primite, se doreşte declanşarea acţiunilor de protest în perioada următoare, spune FSLI.
"Nu se poate să acceptăm ca educaţia să fie din nou sacrificată, ori de câte ori bugetul ţării devine insuficient pentru asigurarea cheltuielilor cu salarizarea angajaţilor din aparatul de stat. Nu este primul guvern care, atunci când vorbeşte despre austeritate sau măsuri drastice de relansare a economiei, taie adânc în veniturile angajaţilor din sistemul de educaţie. Pentru noi amânarea celor două creşteri salariale care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 septembrie 2020 şi de la data de 1 septembrie 2021, raportată la scumpirea alimentelor şi a utilităţilor, înseamnă nu doar o amânare a măririlor salariale, ci o tăiere. Colegii noştri sunt, din nou, victimele unui sistem incoerent de guvernare. A fi un bun Executiv nu înseamnă să tai de pe listă sau să amâni, ci înseamnă să găseşti cea mai bună soluţie prin care angajaţii de care ai mare nevoie, cum sunt cei din învăţământ, să nu fie afectaţi! Orice atingere de acest gen a sistemului de educaţie înseamnă şubrezirea acestuia şi o deprofesionalizare a angajaţilor săi. În aceste condiţii protestele vor fi inevitabile, iar cei care se fac vinovaţi sunt cei aflaţi la conducerea acestei ţări!", a declarat Simion Hăncescu, preşedinte FSLI.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ apără interesele a peste 165.000 de salariaţi din învăţământ. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța: Doi dintre cei patru răniți în accidentul de pe A2, transportați la spital; circulația, reluată parțial
Două dintre cele patru persoane rănite în accidentul rutier care a avut loc, miercuri, pe autostrada A2, în zona Medgidia, când traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, au fost transportate la spital, în stare de conștiență. Potrivit Infotrafic, în prezent circulația este restricționată pe prima bandă și
Botoșani: Proteste ale sindicaliștilor din Direcția Silvică, nemulțumiți față de proiectul de reorganizare a Romsilva
Zeci de angajați ai Direcției Silvice Botoșani au participat, miercuri, la o grevă de avertisment în semn de nemulțumire față de proiectul de act normativ propus de ministrul Mediului, Mircea Fechet, prin care se prevede reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Protestele au avut loc atât la sediul central al Direcție
Timiș: Catafalcul cu trupul neînsuflețit al lui Valeriu Tabără, depus în Aula Magna a UȘV Timișoara
Cei care vor să își ia rămas bun de la profesorul Valeriu Tabără o vor putea face începând de miercuri până vineri seara, sicriul cu corpul neînsuflețit al fostului ministru al Agriculturii fiind depus în Aula Magna a Universității de Științe ale Vieții (UȘV) 'Regele Mihai' din Timișoara, a transmis, miercuri, Cosmin Tabără
Iași: A fost întreruptă energia electrică la Spitalul CFR Pașcani; pacienții, relocați în alt pavilion
Energia electrică a fost întreruptă în clădirea Spitalului CFR Pașcani, care a fost afectată de incendiul izbucnit miercuri după-amiaza, pacienții fiind relocați în celălalt pavilion al spitalului, informează ISU Iași. Potrivit sursei citate, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 15:58, dar o parte din forțele d
VIDEO Iași/Planul Roșu, activat după izbucnirea unui incendiu la Spitalul CFR Pașcani; 62 de pacienți și 17 angajați, evacuați
Peste 60 de pacienți au fost evacuați și 17 angajați s-au autoevacuat dintr-o clădire a Spitalului CFR Pașcani, după ce, miercuri după-amiaza, un incendiu a izbucnit într-una din încăperile de la mansardă, din această cauză fiind declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Tulcea: Sala polivalentă din municipiu va fi inaugurată la finele anului
Sala polivalentă din municipiul Tulcea va fi dată în folosință la finele acestui an, a anunțat miercuri, în timpul Galei sportului, președintele Consiliului Județean (CJ), Horia Teodorescu, investiția fiind considerată una dintre cele mai importante realizate în ultimii ani pentru activitatea sportivă. Contractul de finanțare
Giurgiu: Un centru de zi pentru persoane vârstnice va fi deschis la Băneasa
O unitate de îngrijire la domiciliu și un centru de zi pentru persoane vârstnice vor fi înființate în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean, în structura DGASPC Giurgiu, prin Programul Operațional Regional - Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate și Servicii Sociale. 'Consilierii județeni au aprobat &ic
Vaslui/Prefectul cere măsuri în instituțiile școlare după ce directoarea unui liceu a descoperit că nu are asigurare de sănătate
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a cerut, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural ca în toate instituțiile școlare să fie efectuate verificări și să fie luate măsuri după ce i s-a semnalat cazul directoarei unui liceu care a descoperit că nu figurează ca asigurat în sistemul public de sănătate. Prefectul
Constanța: Patru răniți după ce un șofer a intrat cu autoturismul în parapetul median al autostrăzii A2; circulația, blocată
Patru persoane au fost rănite, miercuri, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat în parapetul median al autostrăzii A2, în zona Medgidia, traficul rutier fiind blocat pe ambele sensuri de mers. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe autostrada A2, pe se
Cluj: CJ a predat comunelor din județ 25 de noi microbuze școlare electrice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a predat, miercuri, comunelor 25 de microbuze școlare electrice noi, pe care le-a achiziționat din fonduri nerambursabile. 'Consiliul Județean Cluj a predat miercuri, 30 aprilie 2025, către reprezentanții comunelor beneficiare, cele 25 de noi microbuze electrice destinate transportului elevilor. Acestea au fost
Vâlcea: Incendiu de amploare într-un bloc din Horezu; două persoane au fost transportate la spital
Pompierii militari intervin miercuri după-amiază cu forțe sporite pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe din orașul Horezu, două persoane fiind transportate la spital, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, cele două persoane, un bărbat și
IGSU: Circa 4.800 de pompieri, pregătiți să intervină în minivacanța de 1 Mai
Aproape 4.800 de pompieri sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții, în minivacanța de 1 Mai. 'Pentru îndeplinirea acestor misiuni, pompierii pot interveni cu peste 4.000 de mijloace tehnice, dintre care 900 echipaje
Vâlcea: Silvicultorii din județ, în grevă de avertisment împotriva reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor
Toți cei 350 de silvicultori din Vâlcea ai Romsilva au fost miercuri dimineața, timp de două ore, în grevă de avertisment, fiind nemulțumiți de proiectul de reorganizare a Regiei Naționale propus de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, care, în opinia lor, ar duce la desființarea direcției silvice județene și, implicit, la concedieri.
Monica Dajbog: Aproximativ 26.000 de angajați ai MAI vor asigura siguranța publică în minivacanța de 1 Mai
Aproximativ 26.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor asigura ordinea și siguranța publică în minivacanța de 1 Mai, numărul acestora crescând până la 43.000, duminică, în ziua primul tur al alegerilor prezidențiale, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 'Aproxi
Hunedoara: Un camion încărcat cu deșeuri de cauciuc a luat foc pe A1, în zona Ilia-Dobra
Un camion care transporta deșeuri de cauciuc a luat foc, miercuri, pe autostrada A1, fără să fie înregistrate victime omenești, pentru stingerea incendiului fiind mobilizați pompierii militari din Ilia și Dobra, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. La sosirea echipajelor operative s-a constatat faptul că incendiul se manif