Prahova: 10 persoane transportate la spital, una cu elicopterul, în urma ciocnirii celor două trenuri în Ploieşti triaj
Zece persoane vor fi transportate la spital, dintre care una cu elicopterul, după ce, miercuri, două trenuri s-au ciocnit în gara Ploieşti triaj, informează ISU Prahova.
Numărul persoanelor rănite a crescut, iniţial fiind anunţate cinci, doi mecanici şi trei pasageri. Persoanele rănite au fost evaluate medical la faţa locului, iar cei care nu au fost răniţi au fost direcţionaţi către sala de aşteptare.
Mai multe echipe de salvare, printre care 20 de ambulanţe, un elicopter, un echipaj de cercetare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN), dar şi echipaje SMURD şi autospeciale de stingere, au fost trimise în staţia CFR Ploieşti triaj.
IPJ Prahova a anunţat, imediat după incident, că din primele date se pare că un tren marfar a depăşit semnalul de oprire şi a intrat în coliziune cu un tren personal care circula pe ruta Ploieşti Sud -Bucureşti. ISU Prahova anunţă că trenul de marfă transporta zahăr.
Circulaţia feroviară este închisă în ambele sensuri pe ruta Bucureşti - Ploieşti Sud. AGERPRES / (AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Încep lucrările de modernizare a șinelor de tramvai pe bulevardele Bucureștii Noi și Gloriei și pe strada Piatra Morii
Lucrări de modernizare a șinelor de tramvai vor începe, luni, pe bulevardele Bucureștii Noi și Gloriei, precum și pe strada Piatra Morii, anunță Primăria Municipiului București (PMB). 'Mâine intrăm cu lucrări pe Bd. Bucureștii Noi, Bd. Gloriei, Strada Piatra Morii și avansăm pe Calea Griviței. Acest tronson face parte din
Giurgiu: O tânără de 18 ani a murit într-un accident; autoturismul în care se afla, condus de o șoferiță de aceeași vârstă
O tânără de 18 ani a murit, duminică, într-un accident rutier produs în zona localității Prundu din județul Giurgiu. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu, autoturismul în care se afla victima era condus de o tânără de aceeași vârstă. 'Din pri
Trei minori loviți de un autovehicul proiectat pe un scuar, în urma unui accident pe Bulevardul Drumul Taberei
Trei minori au fost loviți de un autovehicul proiectat pe un scuar, duminică, în urma unui accident rutier produs pe Bulevardul Drumul Taberei din București. Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident pe Drumul Taberei, în apropierea intersecției cu
VIDEO Neamț: Un bărbat rănit grav după ce a căzut într-o prăpastie în zona Bicaz Chei, recuperat de pompieri
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, rănit grav după ce a căzut într-o prăpastie în apropierea comunei Bicaz Chei, a fost salvat în urma unei operațiuni a pompierilor militari, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Conform aceleiași surse, bărbatul a fost localizat într-o p
Maramureș: Vântul a antrenat praf de minereu steril neferos de pe trei iazuri din județ
Pulberi de praf steril de pe trei iazurile cu conținut de minereu neferos au fost antrenate de vântul puternic, ajungând în localitățile situate în vecinătatea municipiului Baia Mare, a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș, Dan Bucă.
IGSU: Vântul puternic a afectat 56 localități din 14 județe; copaci doborâți și avarii în alimentarea cu energie electrică
Vântul puternic a afectat, de duminică dimineață până după-amiază, 56 localități din 14 județe, conform unui bilanț transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). S-a intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție de la 51 imobile (38 acoperișuri de bloc, 11 acoperișuri de casă, 2 operatori economici), respectiv pent
VIDEO Incendiu la Soveja/ CJ Vrancea a activat resursele pentru sprijinirea populației; 32 de gospodării afectate; pompierii lichidează focarele
Consiliul Județean (CJ) Vrancea a activat, duminică, toate resursele disponibile pentru sprijinirea familiilor din satul Rucăreni, comuna Soveja, afectate de incendiul de proporții care a cuprins zeci de gospodării, potrivit unui comunicat al instituției.
VIDEO MApN: Încărcătură explozivă în fragmentele de dronă prăbușite duminică în Tulcea
Pirotehniștii Serviciului Român de Informații au depistat încărcături explozive în fragmentele de dronă care s-a prăbușit duminică în zona localităților Luncavița și Văcăreni, din județul Tulcea, informează Ministerul Apărării Naționale. 'Echipa de pirotehniști a Serviciului Român de Informații care acționează duminică, 26 apr
Timiș: Zeci de persoane evacuate în urma unui incendiu la etajul opt al unui bloc
Pompierii timișoreni au evacuat 12 persoane, în timp ce alte 32 s-au autoevacuat în urma unui incendiu care a avut loc, duminică, la etajul opt al unui bloc cu zece niveluri, dintr-o zonă centrală a municipiului Timișoara. Cinci persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, printre care o femeie intoxicată cu fum, transportată la Spi
Buzău: Patru persoane rătăcite pe munte au fost salvate de către jandarmii montani
Patru persoane au fost coborâte de pe munte de către jandarmii montani din Buzău, după ce s-au abătut de la un traseu și s-au rătăcit, solicitând sprijin prin numărul unic de apeluri 112, informează IJJ Buzău. Potrivit sursei citate, un bărbat a apelat 112, sesizând faptul că el și alte trei persoane, un bărbat și două femei, s-au rătăcit &ic
Sibiu: Accident rutier la Tălmaciu; două femei - transportate la UPU
Un echipaj SMURD, două de la SAJ și o autospecială de stingere au intervenit de urgență, duminică, în Tălmaciu, la un accident rutier, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. În accident au fost implicate patru persoane. Trei au avut nevoie de îngrijiri medicale: o femeie în vârstă de 24 de ani, preluată d
VIDEO Incendiu la Soveja/ Flăcările s-ar fi extins de la o bătrână care încerca să facă foc
Incendiul din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, care a afectat aproape 30 de locuințe, jumătate arse din temelii, ar fi fost scăpat sub control de o bătrână, a declarat primarul Ionuț Filimon. 'Momentan, situația este într-o dinamică continuă, nu știm exact câte persoane vor necesita să fie cazate, dar cu siguranță undeva la 10-15 fami
VIDEO Incendiu la Soveja/ Aproape 30 de locuințe afectate; 300 de persoane evacuate
Incendiul din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, a afectat aproape 30 de locuințe, jumătate arse din temelii, fiind și peste 300 de persoane evacuate, a declarat, duminică, prefectul județului Vrancea, Marius Iorga.
Neamț: Localități fără energie electrică și un drum județean blocat complet de stâlpii de curent doborâți de vânt
Mai multe localități din județul Neamț nu sunt alimentate cu energie electrică din cauza vântului puternic care a doborât stâlpii de curent sau copaci peste liniile de transport a energiei, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), conform datelor colectate de la DelgazGrid. În această situație sunt localitățile Pipirig
VIDEO LIVE UPDATE Incendiu la Soveja, zeci de locuinţe afectate, sute de persoane evacuate
Un incendiu puternic a izbucnit duminică în localitatea Rucăreni din comuna Soveja, fiind afectate zeci de gospodării, iar sute de persoane au fost evacuate. Având în vedere evoluţia situaţiei din teren, forţele de intervenţie au fost suplimentate. Iniţial, la incendiu au fost alocate opt autospeciale de stingere şi două am













