Aproximativ 2.000 de persoane, la marşul pentru autonomie de la Târgu Mureş
Aproximativ 2.000 de manifestanţi, care au luat parte la comemorarea unor martiri, la monumentul Secuilor Martiri, au pornit într-un marş spre centrul municipiului Târgu Mureş, sâmbătă după amiază, pentru a depune la Instituţia Prefectului o petiţie prin care solicită autonomie teritorială.
"Azi, 10 martie 2018 noi, secuii adunaţi în Târgu Mureş şi cei care se solidarizează cu noi în ţară şi în străinătate, urmând calea legii şi a democraţiei, declarăm din nou în unanimitate: solicităm autonomie teritorială ţinutului secuiesc! Mesajul Zilei Libertăţii Secuieşti: aceasta nu este doar ziua comemorării martirilor, dar este şi ziua revendicărilor privind drepturile noastre legitime. România sărbătoreşte o sută de ani de la adunarea din Alba Iulia, dar şi mişcarea secuiească pentru autodeterminare împlineşte tocmai o sută de ani. Adunându-ne la monumentul Secuilor Martiri este firesc să protestăm împotriva suprimării autodeterminării naţionale, în spiritul cuvintelor lui Jókai Mór, adică în spiritul unui 'statut naţional, liber şi independent'. Solicităm restabilirea dreptului avut de strămoşii noştri şi care azi ar putea să devină realitate prin instituirea legală al autonomiei teritoriale'', se arată în petiţia adresată Guvernului şi Parlamentului României.
În document se arată că, în acest an, se află în dezbaterea Parlamentului proiectul de lege privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc.
"Reforma administrativă a ţării, amânată de ani de zile, ar avea posibilitatea să asigure şi ţinutului secuiesc dreptul la autodeterminare în cadrul Statului Român. Afirmăm din nou: autonomia ţinutului secuiesc nu lezează unitatea teritorială şi suveranitatea României, nu restricţionează interesele cetăţenilor de naţionalitate română şi a altor naţionalităţi din ţinutul secuiesc şi nu este în contradicţie cu Constituţia ţării. Autonomia ţinutului secuiesc reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii majoritare autohtone a ţinutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare şi de unele prerogative de drept public, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate şi în interesul întregii colectivităţi, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Acest lucru este şi în interesul României. Regiunea autonomă dispune de organe de conducere democratic alese, situate între stat şi colectivitate, exercită competenţele autoadministrării, respectiv dispune de anumite competenţe publice delegate de stat", se mai arată în petiţie.
Protestatarii cer Guvernului, prin petiţia depusă, să-şi respecte angajamentele internaţionale asumate.
"Cerem, ca în cursul reorganizării administrative, Guvernul şi Parlamentul să respecte angajamentele internaţionale asumate de România. Solicităm ca Guvernul să înceapă tratative despre statutul ţinutului secuiesc cu reprezentanţii legitimi ai poporului secuiesc, Consiliul Naţional Secuiesc şi autorităţile locale din regiune! Protestăm împotriva atacurilor repetate la adresa unor instituţii de învăţământ, hărţuirea unor autorităţi locale din ţinutul secuiesc, limitarea folosirii limbii materne, persecutarea simbolurilor naţionale. Solicităm egalitate deplină şi efectivă", se mai arată în petiţie. AGERPSRE/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Cristina Tatu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Stănescu (Institutul de Cercetare a Calității Vieții): Copiii de astăzi, mai fragili emoțional decât generațiile anterioare
Directorul adjunct la Institutul de Cercetare a Calității Vieții Iulian Stănescu atrage atenția că tinerii și copiii sunt în prezent mai fragili emoțional decât generațiile anterioare, în contextul în care petrec tot mai mult timp online și au mai puține interacțiuni cu cei de vârsta lor. El a precizat vineri, &ic
Neamț: ISU neagă informațiile despre prăbușirea unui avion și precizează că fotografiile apărute sunt false
Oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț au dezmințit, vineri, o serie de informații apărute pe rețelele de socializare potrivit cărora în localitatea Pipirig s-ar fi produs niște explozii ca urmare a prăbușirii unui avion. Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții ISU, pe parcursul zilei de vineri, au fo
Mureș/ Iulian Sîrbu: Interesul pentru Sighișoara, reconfirmat de cele două clasări pe podium la ''Destinația Anului 2026''
Primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sîrbu, susține că interesul pentru acest oraș este reconfirmat de clasarea pe podium la două categorii, ''Orașe care inspiră'' și ''Sanctuare ale Istoriei'', în competiția ''Destinația Anului 2026''. ''Municipiul Sighișoara s-a clasat p
Timiș: Accident soldat cu decesul unei persoane, pe drumul european E70
Un conducător auto de 69 de ani a decedat, în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri după-amiaza, pe drumul european E70, în apropierea localității Găvojdia. Echipajele ISU Timiș au fost solicitate să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. În accident au fost implic
Prahova: Traseele montane de altitudine rămân închise; strat de zăpadă de peste 1,5 metri la Vârful Omu
Traseele montane de altitudine din Masivul Bucegi rămân închise în această perioadă, în condițiile în care stratul de zăpadă măsoară peste 1,5 metri la Vârful Omu, în acest weekend fiind așteptate din nou ninsori. ''Deși ne îndreptăm vertiginos spre vară, la munte întâlnim &ic
Timiș: Un bazin de înot didactic, construit exclusiv din fonduri locale, a fost inaugurat la Jimbolia
Un bazin de înot didactic, construit din fonduri exclusiv județene, a fost inaugurat vineri, în orașul Jimbolia, investiția de 14,5 milioane de lei demarând în urmă cu mai bine de aproape patru ani. Bazinul le este destinat tututor copiilor care vor să practice acest sport, inclusiv celor din localitățile apropiate și d
Sector 6 - Programul ''Grădinița de Vară'': 3.500 de locuri disponibile în lunile iulie și august
Un număr de 3.500 de locuri sunt disponibile în Sectorul 6, în lunile iulie și august, în cadrul Programului ''Grădinița de Vară'', cu 220 mai multe decât anul trecut. Potrivit Primăriei Sectorului 6, programul se va desfășura în următoarele unități: * în luna
Mehedinți: Grav accident rutier pe DN 6, în zona viaductului Bahna; circulația este oprită pe ambele sensuri
Un grav accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, o persoană decedând și alte trei fiind rănite, a avut loc vineri, pe drumul național DN 6, în zona viaductului Bahna, circulația rutieră fiind oprită în zonă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți, una dintre victime va fi prel
Vrancea: Incendiu la o anexă a Mănăstirii Recea; focul a cuprins aproximativ 150 de metri pătrați din acoperiș
Pompierii vrânceni intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei anexe a Mănăstirii Recea din comuna Dumbrăveni, focul afectând aproximativ 150 de metri pătrați, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. ''Cinci echipaje intervin pentru stingerea unui incendiu ce a cup
Arad: Un centru de recuperare medicală cu tehnologii noi a fost inaugurat la Ineu; investiția - șapte milioane de lei
Un centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități, echipat cu tehnologii noi, inclusiv realitate virtuală, a fost inaugurat, vineri, în orașul Ineu, la finalul unui proiect de șapte milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării provenind din PNRR. Centrul de Zi pentru Persoane cu Dizabilități ''Safir'' a fost con
Prefectul Capitalei: Problema deșeurilor riscă să se transforme într-o criză de sănătate publică, în lipsa soluțiilor reale
Problema deșeurilor riscă să se transforme, în următorii ani, într-o criză majoră de sănătate publică pentru întreaga zonă București-Ilfov, dacă autoritățile continuă să amâne soluțiile reale, avertizează prefectul Capitalei, Andrei Nistor. El precizează că deșeurile generate de aproape patru milioane de oameni din Bucu
Vrancea: Peste 300 de elevi și profesori - evacuați după descoperirea unui proiectil în apropierea școlii, la Bolotești
Peste 300 de elevi și profesori au fost evacuați, vineri, din clădirea școlii din satul Găgești, comuna Bolotești, după descoperirea unui proiectil în apropierea unității de învățământ, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, muniția a fost găsită în timpul unor lucrări
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din 20 de județe, de sâmbătă după-amiaza
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de inundații și posibile depășiri ale Cotelor de atenție, valabilă, sâmbătă și duminică, pe râuri din 20 de județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 16 mai, ora 14:00 - 17 mai, ora 16:00, se pot produce torenți și pâ
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul de urși de la Zărnești și l-a adoptat simbolic pe Batyr
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a vizitat Libearty Zărnești, unde a adoptat simbolic un urs, a anunțat, vineri, Asociația 'Milioane de Prieteni', administratorul sanctuarului de urși. 'Faptul că președintele Poloniei a ales să vină la AMP Libearty pentru a vedea cu ochii lui activitatea noastră înseamnă enorm pentru noi. Sanctuarul nu
Corneliu Ștefan (președintele CJ): S-a făcut dreptate, Babele și Sfinxul aparțin județului Dâmbovița
Președintele Consiliului Județean (CJ) Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat vineri, după decizia instanței privind disputa cu județul Prahova referitoare la apartenența administrativ-teritorială a zonei Babele - Sfinxul că s-a făcut dreptate. El a punctat că 'Babele și Sfinxul rămân acolo unde le este locul: pe teritoriul județului nostru'














