Prahova: Traseele montane de altitudine rămân închise; strat de zăpadă de peste 1,5 metri la Vârful Omu
Traseele montane de altitudine din Masivul Bucegi rămân închise în această perioadă, în condițiile în care stratul de zăpadă măsoară peste 1,5 metri la Vârful Omu, în acest weekend fiind așteptate din nou ninsori.
''Deși ne îndreptăm vertiginos spre vară, la munte întâlnim încă două anotimpuri. Jos, în stațiuni avem temperaturi de 18°C, iar sus, pe Platoul Bucegi, avem strat mare de zăpadă, de peste 150 cm la Vârful Omu, cu temperaturi negative pe timpul nopții și de 1-2°C ziua'', se arată într-o informare postată, vineri, pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova.
Conform sursei citate, în acest weekend sunt așteptate ploi consistente și chiar ninsoare la peste 2.200 m altitudine, iar vântul va sufla cu putere, spulberând zăpada.
În aceste condiții, traseele turistice montane de mare altitudine rămân închise în această perioadă, iar turiștii sunt sfătuiți să nu se aventureze pe aceste trasee și să-și facă planuri de drumeție doar pentru traseele turistice de joasă altitudine.
Lista traseelor turistice închise din cauza zăpezii poate fi consultată pe site-ul www.salvamontprahova.ro . AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Salvamont Prahova / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Argeș: Incendiu la mai multe standuri dintr-o piață en-gros de fructe și legume din Pitești
Un incendiu a cuprins, vineri seară, mai multe standuri dintr-o piață en-gros de fructe și legume, aflată în zona de est a municipiului Pitești.
Dronă explodată la Constanța/ MAI: SCOMAR e sistem de supraveghere maritimă, nu sistem militar anti-dronă
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că sistemul SCOMAR a fost dezvoltat pentru supravegherea maritimă de către Garda de Coastă și nu este un radar singular ori un sistem militar anti-dronă, iar drona maritimă fără pilot implicată în incidentul de vineri din Portul Constanța are alte caracteristici, diferite de profilul ambarcațiunilor și navelor pentru care e
Olt: Supraproducție de varză; legumicultorii susțin că donează varza celor dispuși să o recolteze
Producătorii de varză se confruntă de câteva zile cu supraproducție, situație în care prețul de vânzare de la poarta fermei a ajuns sub costul de producție, iar mulți legumicultori au decis fie să doneze cantități mari celor dispuși să recolteze varza, fie să o folosească pentru hrana animalelor ori să o toace cu utilajele pe teren, potrivit președintelui S
Bihor: Peste 300 de vinuri sunt prezentate la Salonul Millésime din Cetatea Oradea
Salonul Vinurilor Millésime, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost deschis vineri în Cetatea Oradea, reunind 26 de crame din România și Republica Moldova și peste 300 de vinuri prezentate publicului, într-un eveniment dedicat promovării culturii vinului și educației oenologice. La deschiderea oficială, președintele Con
Galați: Peste 100 de campioni din județ ai ultimilor 50 de ani, celebrați la Gala Gloriei Sportive 1976-2026
Peste 100 de sportivi gălățeni care au reprezentat România la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene în ultimii 50 de ani au fost celebrați vineri, în cadrul Galei Gloriei Sportive Gălățene 1976-2026, eveniment dedicat performanțelor care au contribuit la promovarea numelui Galațiului în lume. Potrivit președi
Apele Române: Alimentarea cu apă la Vălenii de Munte a fost reluată în jurul orei 15:00
Alimentarea cu apă la Vălenii de Munte a fost reluată vineri, în jurul orei 15:00, după întreruperea temporară cauzată de creșterea turbidității apei pe fondul precipitațiilor abundente, potrivit Administrației Naționale 'Apele Române'. 'Alimentarea cu apă din barajul Paltinu se desfășoară în condiții normale, prin golirea d
Dronă explodată la Constanța/ Manevrele navelor - reluate după aproximativ șapte ore
Manevrele navelor în Portul Constanța au fost reluate, după ce au fost suspendate timp de aproximativ șapte ore în urma exploziei unei drone maritime, produsă vineri în port, a anunțat Autoritatea Navală Română (ANR). Referitor la incidentul produs în dreptul danei 78, ANR a transmis că a acționat 'în co
Tulcea: Proiect de dezvoltare româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, lansat de comuna Luncavița
Comuna Luncavița din județul Tulcea a lansat, vineri, un nou proiect româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, care are drept obiectiv protejarea comunităților locale și dezvoltarea activităților sustenabile prin crearea de noi forme de cooperare. Proiectul a început în luna aprilie a acestui an, are un buget total de 878.959 de euro, e
Dronă explodată la Constanța/Arafat: Putem să sistăm evacuarea și să permitem oamenilor să se întoarcă la normal
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, vineri după-amiază, încetarea măsurilor de evacuare dispuse în urma incidentului provocat de explozia unei drone în zona litoralului, precizând că populația poate reveni la activitățile obișnuite. 'Structurile ne-au prezentat fiecare punctul de vedere, s-a discutat
Arad: Călătorii care folosesc tramvaie și autobuze în municipiu au acces instant la o bibliotecă digitală cu 50.000 de materiale
Călătorii din tramvaiele și autobuzele care circulă în municipiul Arad au, începând de vineri, acces instant la o bibliotecă digitală care cuprinde peste 50.000 de volume, ziare de arhivă, studii sau publicații istorice, fiind nevoie doar de scanarea cu telefonul a unui cod de bare afișat în mijloacele de transport în comun.
Angajații organismelor intermediare regionale ale MIPE protestează față de măsurile de reorganizare (sindicat)
Angajații organismelor intermediare regionale din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au protestat în mai multe regiuni ale țării față de măsurile care vizează restructurarea structurilor implicate în gestionarea fondurilor europene, susținând că acestea riscă să afecteze capacitatea de atragere a finanțărilor europene.
Dronă explodată la Constanța, Sute de persoane evacuate de pe plaje ale litoralului, în mai multe stațiuni turistice
Sute de persoane au fost evacuate de pe plajă, în mai multe stațiuni ale litoralului, în județele Constanța și Tulcea, ca măsură preventivă, după ce o dronă maritimă a explodat vineri în Portul Constanța. Totodată, rutele de acces către plaje au fost blocate. În județul Constanța, au fost făcute evacuări în stațiuni
Giurgiu: Traficul pe Podul Prieteniei, dirijat pe o singură bandă în zona lucrărilor de reparații
Traficul rutier pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se desfășoară, vineri, alternativ, pe o singură bandă, în zona lucrărilor de reparații efectuate pe partea bulgară a podului, după reluarea circulației pentru toate categoriile de autovehicule. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, circulația a fost r
Timiș: 'Mutat la Țară Fest' revine la Muzeul Satului Bănățean cu ateliere, concerte și produse tradiționale
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, cea de-a patra ediție a evenimentului 'Mutat la Țară Fest', dedicat promovării vieții rurale, meșteșugurilor tradiționale, gastronomiei locale și producătorilor din mediul rural. Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului Bănățean, festi
Argeș: Țeavă de gaze avariată în timpul unor lucrări; 25 de persoane evacuate preventiv
O țeavă de gaze a fost avariată, vineri, în timpul unor lucrări efectuate pe strada Constructorilor din municipiul Pitești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, au fost evacuate preventiv aproximativ 25 de persoane din clădirile aflate în vecinătate. Pompierii de la detașa








