ISU Cluj și Mureș au derulat un exercițiu de amploare - a fost simulat un accident cu 14 victime
ISU Cluj și ISU Mureș au derulat, joi, un exercițiu de amploare ca urmare a unui prezumptiv accident, soldat cu 14 victime și declanșarea Planului Roșu de Intervenție.
'Astăzi a avut loc un exercițiu de amploare în proximitatea Autostrăzii A3, între comuna Chețani și municipiul Câmpia Turzii. Exercițiul a fost realizat în cooperare cu ISU Mureș, în baza planului de intervenție în comun pe care îl avem alături de colegii noștri. Scenariul a presupus o intervenție în urma unui accident rutier grav, în care au fost implicate mai multe autovehicule. Au rezultat nu mai puțin de 14 victime, motiv pentru care a fost declanșat și Planul Roșu de Intervenție', se arată într-o informare trimisă de ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, după operațiunile de descarcerare, s-a realizat triajul victimelor, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale. S-a organizat și un punct medical avansat, coordonat de către personalul UPU-SMURD Cluj, fiind utilizat punctul de comandă mobil. Pentru a sprijini transportul pacienților la spital într-un timp cât mai scurt, la fața locului a aterizat și un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI.

'Salvatorii au trebuit în permanență să se adapteze, scenariul devenind și mai complicat odată cu implicarea în accident a unei autocisterne care transporta acid azotic. Drept urmare, a intervenit și echipajul CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic și Nuclear), pentru a decontamina zona. Exercițiile comune sunt extrem de importante, deoarece contribuie la îmbunătățirea colaborării dintre echipaje, testarea procedurilor operative și dezvoltarea reacției prompte în condiții reale de intervenție', se mai arată în informarea ISU Cluj. AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Două ţinte aeriene au intrat în spaţiul aerian naţional; au fost ridicate de la sol F-18 spaniole
Un grup de ţinte aeriene au fost detectate de supravegherea radar a Ministerului Apărării Naţionale (MApN), miercuri seara, în largul Mării Negre, iar două dintre acestea au pătruns în spaţiul aerian naţional, fiind ridicate de la sol, de la Baza Aeriană 57 "Mihail Kogălniceanu" două aeronave F-18 spaniole, aflate în serviciul de Poliţie A
MApN: Dronă detectată la 30 km est de Insula Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, miercuri după-amiază, o țintă aeriană la aproximativ 30 km est de Insula Șerpilor, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, Cent
Mureș: Un autocar cu 18 persoane la bord și un camion s-au ciocnit pe DN 13, în localitatea Mihai Viteazu
Un accident rutier în care au fost implicate un autocar și un camion s-a produs miercuri seară pe drumul național DN 13, pe raza localității Mihai Viteazu din județul Mureș, la fața locului fiind mobilizate de urgență numeroase echipaje de salvatori, a informat Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei cita
Olt: Municipiul Caracal, unde sunt dislocați 200 de militari portughezi, se va înfrăți cu orașul Viseu (Portugalia)
Municipiul Caracal, unde sunt dislocați 200 de militari portughezi din Forța Multinațională NATO, a început demersurile pentru înfrățirea cu orașul Viseu din Portugalia, discuții directe despre viitoarea colaborare având loc în această săptămână între conducerile celor două administrații locale, în timpul vizitei primarului d
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Tulcea: O nouă alertă de posibilă incursiune de drone primită de populația din nordul județului
Populația din nordul județului Tulcea a primit, miercuri după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, fiind al treilea în circa 12 ore. În alerta extremă transmisă în jurul orei 17:39, autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și
Harghita: Amenzi de peste 450.000 de lei aplicate de ITM în septembrie
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita a aplicat amenzi în valoare totală de 462.000 de lei, în urma celor 123 de controale efectuate în luna septembrie, șapte persoane fiind depistate muncind fără forme legale, potrivit unui comunicat transmis de instituție. Conform sursei citate, în domeniul relațiilor de mu
Bihor: Peste 1.500 de vizitatori, cu români reîntorși acasă, la Târgul dedicat energiilor regenerabile organizat de AJOFM (GALERIE FOTO)
Peste 1.500 de vizitatori, din care mai mult de 70 de români reîntorși acasă, au trecut pragul Târgului locurilor de muncă dedicat energiilor verzi, organizat, miercuri, de AJOFM Bihor la Oradea Arena.
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
MAE/ Atenționare de călătorie: Bulgaria - restricții de circulație pe Podul Prieteniei între 19 și 29 octombrie
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească între România și Bulgaria asupra faptului că în perioada 19 - 29 octombrie, de luni până joi, circulația pe un tronson de 320 de metri al Podului Prieteniei de la Ruse se va desfășura bidirecțional pe o singură bandă, pen
Timiș/Viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău: Nu văd de ce aș fi chemat la DNA, dar ne putem aștepta la orice
Viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a declarat, miercuri, că suma integrală de 67,8 milioane de lei, primiți de la Guvern pentru cumpărarea gazului necesar sistemului de încălzire al abonaților Colterm, în iarna 2021-2022 au ajuns la compania locală de termoficare, aflată în subordinea Municipalității.
Zece orașe - înscrise pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028
Zece orașe s-au înscris pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028, aceasta fiind cea mai numeroasă participare din istoria de un deceniu a programului. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, Bistrița, Brașov, București - Sectorul 1, Deva, Mediaș, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, S
Camera Deputaților/Fotbaliștii de la Steaua 1986 câștigători ai Cupei Campionilor Europeni beneficiază de indemnizație de merit
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care președinții unor comisii parlamentare sunt incluși în componența Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit și se introduc ca beneficiari ai acesteia fotbaliștii de la Steaua București câștigători ai Cupei Campionilor Europeni în 1986.
Iași: Peste 28.000 de credincioși, la slujba religioasă oficiată de hramul Sfintei Parascheva
Peste 28.000 de credincioși au luat parte la slujba liturgică oficiată, joi, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan, alături de 28 ierarhi din țară și străinătate. La slujba liturgică a participat ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei căruia i s-a alăturat un sobor de ierarhi di
MApN: Dronă intrată în spațiul național la Sulina; două aeronave F-16 ridicate de la sol
O nouă țintă aeriană care evolua în proximitatea frontierei cu România a fost detectată miercuri de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, aceasta intrând pentru scurt timp în spațiul aerian național, în zona de est a localității Sulina, deasupra Mării Negre. Centrul Național Militar de










