Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit cu familiile victimelor incendiului de la Crans-Montana
Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit joi la Vatican cu familiile victimelor și răniților incendiului petrecut în noaptea de Anul Nou într-un bar din stațiunea elvețiană Crans-Montana, soldat cu 40 de morți, printre care șase adolescenți italieni, informează agenția ANSA. ''Sunt foarte emoționat și îndurerat să mă înt&ac
Un centru din Elveția produce piele pentru marii arși de la Crans-Montana
După incendiul de la Crans-Montana, fabrica de piele din unitatea de producție celulară a Centrului spitalicesc universitar din cantonul elvețian Vaud (CHUV), singura de această dimensiune din Europa, funcționează la capacitate maximă pentru a ajuta la salvarea persoanelor care au suferit arsuri grave, relatează joi AFP. 'Există emoție'
Incendiul de la Crans-Montana: Cantonul Valais oferă ajutor financiar de urgență pentru victime
Autoritățile din cantonul elvețian Valais, în care se află stațiunea Crans-Montana unde în noaptea de Anul Nou s-a produs un incendiu soldat cu 40 de morți și 116 răniți, au anunțat miercuri alocarea unui ajutor financiar de urgență pentru victimele tragediei, transmit AFP și DPA. ''O sumă forfetară cu titlu de ajutor de ur
Germania: Două persoane, rănite într-un atac cu cuțitul la un centru comercial din orașul Ulm
Doi angajați ai unui centru comercial din orașul Ulm, situat în sudul Germaniei, au fost atacați cu un cuțit miercuri, starea unuia dintre ei fiind critică, a anunțat poliția locală, citată de DPA. Potrivit anchetatorilor germani, polițiștii au tras mai multe focuri de armă asupra presupusului autor al atacului, după ce acesta i-a amenin
VIDEO Brazilia: Bunuri de aproape un miliard de euro confiscate într-o anchetă asupra unei fraude bancare
Poliția braziliană a confiscat active în valoare de aproape un miliard de euro și a efectuat miercuri percheziții în cadrul unei anchete asupra a ceea ce guvernul consideră că ar putea fi 'cea mai mare fraudă bancară din istoria' Braziliei, notează AFP. Marți, ministrul finanțelor, Fernando Haddad, a declarat că dosarul Ban
Femeie găsită calcinată în Alsacia: Suspectul a fost arestat în România
Un bărbat de 23 de ani, căutat în Franța pentru uciderea mamei sale la sfârșitul lunii octombrie, la Molsheim (Bas-Rhin), a fost arestat joi în România, potrivit autorităților locale și Parchetului din Strasbourg, notează AFP. Suspectul a fost reținut joi dimineață într-un centru comercial din Cluj-Napoca (nord-ve
Bloggerița italiană Chiara Ferragni, achitată de acuzațiile de fraudă
Chiara Ferragni, o bloggeriță italiană din domeniul modei, a fost achitată miercuri de un tribunal din Milano de acuzațiile de fraudă în urma unor afirmații înșelătoare legate de vânzarea în scopuri caritabile a unor prăjituri de Crăciun și ouă de Paște, au anunțat surse judiciare, potrivit Reuters. Procesul, care a avut loc la un tribu
Parchetul britanic contestă în instanță abandonarea cercetării penale împotriva unui rapper din trupa Kneecap
Parchetul britanic a contestat miercuri la Înalta Curte din Londra abandonarea cercetării penale pentru 'infracțiune teroristă' care fusese lansată împotriva lui Mo Chara, un rapper din trioul nord-irlandez Kneecap, după ce acesta a fluturat pe scenă un drapel al organizației teroriste Hezbollah în timpul unui concert în 2024, informea
SUA: Sold migratoriu negativ pentru prima oară în ultimii 50 de ani
Statele Unite au înregistrat un sold migratoriu negativ în 2025 pentru prima dată în ultimii cel puțin 50 de ani, potrivit unui raport publicat marți de Brookings Institution, transmite miercuri AFP. Numărul persoanelor care au părăsit Statele Unite în 2025 a fost mai mare decât cel al imigranților care au intrat, relevă acest stu
Claudette Colvin, pionieră a drepturilor civile din SUA, a murit la vârsta de 86 de ani
Pioniera drepturilor civile din Statele Unite, Claudette Colvin, arestată la vârsta de 15 ani după ce a refuzat să cedeze locul din autobuz unei femei albe, în Montgomery, Alabama, cu nouă luni înainte de gestul similar, dar mai faimos, al Rosei Parks, a încetat din viață, marți, la vârsta de 86 de ani, transmite miercuri Reuters.
Mulți vârstnici sar peste dușuri sau mese pentru a face față cheltuielilor, în Regatul Unit
Unele persoane în vârstă din Regatul Unit iau 'măsuri drastice' în această iarnă, scăzând consumul de energie electrică, făcând băi sau dușuri mai rar sau sărind peste mese pentru a face față cheltuielilor financiare, avertizează organizația Age UK, citată miercuri de dpa. Un studiu efectuat pentru organiz
Franța/Tractoarele principalului sindicat agricol francez s-au retras din fața Adunării Naționale
După o bună parte din noapte petrecută în fața Adunării Naționale la Paris, toate tractoarele principalului sindicat agricol francez s-au retras progresiv din capitala franceză miercuri înainte de zorii zilei, odată obținute angajamente cu privire la împrumuturile de trezorerie, informează AFP. 'O delegație a fost primită
Mai mult de 388 de milioane de creștini au fost expuși persecuțiilor la nivel global în 2025 (ONG)
Mai mult de 388 de milioane de creștini au fost 'confruntați cu contexte de puternice presiuni și discriminări din cauza credinței lor' la nivel global în 2025, potrivit unui raport anual al ONG-ului Portes Ouvertes (Uși Deschise), publicat miercuri, informează AFP. 'Este o creștere cu 8 milioane în raport cu 2024',
Thailanda: 22 de morți și zeci de răniți într-un accident de tren cauzat de prăbușirea unei macarale
Cel puțin 22 de persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite într-un accident de tren cauzat de prăbușirea unei macarale în nordul Thailandei, au anunțat miercuri autoritățile locale, informează AFP. 'Douăzeci și două de persoane au fost ucise' și 'peste 80' au fost rănite, a declarat Tchatchapon Chinn
Într-un an sub Trump, aproape tot atâtea lovituri aeriene ca în timpul președinției Biden (ACLED)
Un autoproclamat 'președinte al păcii' care are o înclinație pentru forță: de la revenirea lui Donald Trump la putere acum un an, armata americană a efectuat deja aproape tot atâtea atacuri aeriene ca în timpul întregii președinții a lui Joe Biden, potrivit unui numărători realizate de ONG-ul ACLED, notează AFP.











