Franța / Incendiul de la periferia orașului Marsilia este în ''diminuare foarte accentuată''
Incendiul care a dus la evacuarea a circa 400 de persoane în Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța (sud-est), era ''într-o diminuare foarte accentuată'' miercuri dimineață, au anunțat autoritățile, care avertizează însă în legătură cu posibilele ''noi reaprinderi'', informează AFP.
''Există toate motivele să credem că ne îndreptăm spre o vară cu risc ridicat'', a avertizat ministrul de Interne, Bruno Retailleau, marți seară, după ce primele incendii ale sezonului au izbucnit în Franța în acest weekend în mai multe departamente din sud, provocând blocaje majore în trafic înainte de plecarea în vacanță.
La Marsilia, incendiul, alimentat de o lungă perioadă de caniculă și de vânturi violente, ''a scăzut în intensitate, dar nu este încă lichidat'', a precizat miercuri dimineață prefectura. ''Mai pot exista noi reaprinderi, salturi, degajări de fum'', a explicat prefectul departamentului Bouches-du-Rhone, Georges-François Leclerc.
Un nou bilanț urmează să fie realizat la sfârșitul dimineții, iar pentru moment cel puțin 70 de locuințe au fost ''afectate'', dintre care 10 distruse, dar fără să se fi înregistrat victime omenești, în afara câtorva persoane rănite ușor, în principal pompieri, potrivit prefectului.
Anterior, prefectura a avertizat pe rețeaua X că locuitorii arondismentului 16 din Marsilia, sectorul din nordul orașului afectat marți de flăcări, a fost ''delimitat'', dar că este încă ''prea devreme ca persoanele evacuate'', circa 400, ''să revină la domiciliu''.
'Credeam că vom muri'
''Flăcările care ardeau de jur împrejurul casei, a fost groaznic... (...). Credeam că vom muri, eram înconjurați, ne-a fost teamă'', a mărturisit marți pentru AFP Farida, în vârstă de 76 de ani, care a fost nevoită să-și evacueze de urgență locuința pe care o ocupă împreună cu alte două femei în arondismentul 16.
''Am fost obligate să plecăm pentru că flăcările ajunseseră în grădină, iar pompierii au ajuns peste patru ore, pur și simplu'', a explicat Monique Peter, de 73 de ani, care locuiește în același cartier afectat de flăcări. ''Apoi, eram aici și nu reușeam să aflăm dacă casa noastră mai e în picioare''.
''Au ars, sunt case care au ars (...) Apoi a urcat către noi (...), am încercat să stropim cu apă tot ceea ce am putut pentru a evita răspândirea'', a mărturisit la rândul său René Canovas, în vârstă de 66 de ani.
Peste 800 de pompieri au fost mobilizați și 400 de tone de apă au fost aruncate din circa 10 aeronave pentru a împiedica flăcările, care au ajuns la cartierele din nordul Marsiliei, să nu facă pagube suplimentare, a subliniat Bruno Retailleau.
Ministrul a făcut un apel la civismul locuitorilor, amintind că nouă incendii din 10 sunt provocate de om. Cel din Marsilia a fost provocat de un vehicul care a luat foc.
În câteva ore, marți, incendiului a parcurs 700 de hectare, determinând la orele prânzului închiderea aeroportului Aix-Marseille Provence, al patrulea din Franța după numărul pasagerilor, situat la nord-vest de Marsilia.
Coloană de fum pe 100 de kilometri
Reluarea parțială a traficului a avut loc marți la ora 19:30 GMT, dar aeroportul ar putea fi din nou închis miercuri, pentru a prioritiza mijloacele aeriene de luptă contra flăcărilor, a avertizat prefectura.
Coloana de fum degajat de incendiu se întindea deasupra mării pe circa 100 de kilometri, potrivit imaginilor din satelit.
Incendiul a forțat autoritățile să recomande celor 15.000 de locuitori din arondismentul 16 sa rămână în locuințe, după ce au fost avertizați pe telefoanele mobile prin sistemul Fr.alert.
Prefectura a semnalat miercuri dimineață o ''posibilă redeschidere parțială'' a autostrăzii A55, care pleacă din Marsilia prin nord, una din benzi fiind dedicate ''acțiunii pompierilor pe marginea autostrăzii în ambele sensuri''.
Circulația trenurilor de mare viteză a fost reluată la Marsilia miercuri dimineață după ce a fost întreruptă în ziua precedentă, în timp ce circulația trenurilor locale rămâne puternic perturbată, a anunțat SNCF.
Pe de altă parte, la celălalt capăt al litoralului mediteraneean, în apropiere de Narbonne, Aude, departament afectat de trei incendii forestiere într-o singură săptămână, peste o mie de pompieri veniți din toată Franța luptă în continuare cu un incendiu care a mistuit 2.000 de hectare începând de luni. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia
O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe
Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani
Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8
Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa
Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita
SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)
O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr
India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul









