Grecia/Insula Chios, plasată în stare de urgență din cauza incendiilor

Insula grecească Chios, situată în nord-estul Mării Egee, a fost plasată în stare de urgență din cauza incendiilor puternice care o devastează de duminică, a anunțat luni ministrul protecției civile, Giannis Kefalogiannis, informează AFP.
'Starea de urgență a fost declarată pe insulă pentru ca municipalitatea să poată interveni imediat cu măsurile necesare', a subliniat ministrul, care s-a deplasat pe această insulă, a cincea ca mărime din Grecia.
Circa 190 de pompieri, 38 de autospeciale, 13 elicoptere și patru avioane-cisternă sunt în prezent mobilizate pe insula Chios, care se confruntă cu cinci focare de incendiu distincte, potrivit pompierilor.
Luni 'urmează să vină în sprijin 170 de pompieri și 30 de autospeciale', a adăugat Kefalogiannis.
Vânturile violente, de intensitate șase pe scara Beaufort, fac 'situația foarte dificilă', a declarat primarul insulei Chios, Ioannis Malafis, pentru site-ul de știri grec iEidiseis.
'Dacă vântul s-ar mai domoli puțin, am putea aduce sub control acest incendiu. Însă vântul nu s-a oprit deloc' de duminică, a adăugat el.
Duminică, locuitorii din zece localități și sute de solicitanți de azil aflați într-un centru de primire au fost evacuați.
Luni, șapte sate au trebuit din nou evacuate.
Țară mediteraneeană afectată de schimbările climatice, Grecia este, în fiecare vară, deosebit de vulnerabilă la incendii, alimentate de vânturi puternice, secetă și temperaturi ridicate.
Țara se așteaptă la un val de căldură sever în următoarele zile, cu temperaturi care ar putea depăși local 40 de grade Celsius, în special la Atena, potrivit prognozelor meteo.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/Sute de oameni au sărbătorit pe străzile Iranului atacul asupra bazei americane Al Udeid din Qatar
Sute de oameni au sărbătorit luni pe străzile Iranului atacul asupra bazei americane Al Udeid din Qatar, în care, potrivit Pentagonului, nu au fost raportate victime americane, informează
Regatul Unit lansează o anchetă la nivel național privind maternitățile după dezvăluirea a numeroase nereguli
Ministerul britanic al Sănătății a anunțat luni lansarea unei 'anchete la nivel național' timp de mai multe luni privind funcționarea maternităților din Anglia, în urma mai multor scandaluri care au scos la iveală nereguli în multe unități sanitare, relatează AFP. Scopul este 'de a stabili adevărul și responsabilitățile
Un val de căldură afectează capitala Chinei
Observatorul Meteorologic din Beijing și-a actualizat luni alerta pentru temperaturi sporite ridicându-o la nivelul de cod portocaliu, al doilea nivel ca severitate, și a prognozat temperaturi de 38 de grade Celsius în cursul acestei zile, informează agenția de presă Xinhua. Observatorul chinez a prognozat că temperaturile din cea
Apel al Poliției britanice, după ce o vioară 'neprețuită', veche de 280 de ani, a fost furată dintr-un bar
Poliția Metropolitană din Londra solicită informații din partea publicului larg după ce o vioară a cărei valoare a fost estimată la peste 150.000 de lire sterline (172.554 de dolari) a fost furată dintr-un bar din cartierul londonez Islington, informează DPA. Polițiștii britanici cred că instrumentul muzical, care îi aparține unui membru
VIDEO Pompierii greci se luptă cu incendii ample de vegetație pe insula Chios; 16 sate au fost evacuate
Pompierii greci continuă să se lupte luni, pentru a doua zi la rând, cu incendii ample de vegetație care au izbucnit pe insula Chios, unde autoritățile elene au trimis 11 aeronave și elicoptere pentru a limita extinderea flăcărilor, informează DPA.
VIDEO/Siria: Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți într-un atac sinucigaș într-o biserică la Damasc
O biserică din capitala siriană Damasc a fost duminică ținta unui atentat sinucigaș executat de un membru al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) și care s-a soldat, conform unui bilanț provizoriu, cu cel puțin 20 de morți și 52 de răniți, transmite AFP.
Un studiu dezvăluie o legătură între expunerea la lumina artificială pe timpul nopții și depresie
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea unei căi neuronale specifice din creier, conform unui nou studiu, transmite duminică agenția Xinhua. Studiul, realizat pe exemplare de chițcani arboricoli (ordinul Scadentia), mamifere rozătoare diurne care se cațără &ici
Orientul Mijlociu/ ''Umanitatea strigă după pace'', spune Papa Leon
''Omenirea strigă după pace'' în fața ''veștilor alarmante care vin din Orientul Mijlociu'', a declarat duminică Papa Leon al XIV-lea, după atacurile SUA asupra unor situri cheie ale programului nuclear al Iranului, solicitând diplomației să ''reducă la tăcere armele'', transmite AFP.
Israel/ Spațiul aerian, redeschis la 11:00 GMT pentru zborurile de repatriere
Spațiul aerian va fi redeschis între orele 11:00 GMT și 17:00 GMT pentru zborurile de repatriere, a anunțat duminică Autoritatea Aeroporturilor din Israel, după o scurtă închidere în urma atacului american asupra Iranului, transmite AFP. ''Aeroportul Ben Gurion urmează să se redeschidă pentru aterizări (...) ca parte
Escaladarea militară în Orientul Mijlociu riscă să declanșeze un ''război cu consecințe ireversibile'' (CICR)
Escaladarea militară în Orientul Mijlociu riscă să declanșeze un ''război cu consecințe ireversibile'', a declarat duminică președinta Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), Mirjana Spoljaric, după atacurile americane asupra mai multor situri nucleare iraniene, relatează AFP. ''Intensificarea și extinde
Ecuador: Unul dintre cei mai periculoși criminali a evadat din închisoare
Șeful uneia dintre bandele criminale care au făcut din Ecuador una dintre cele mai violente țări din America Latină a evadat dintr-o închisoare de maximă securitate situată în portul Guayaquil, a anunțat sâmbătă președintele Daniel Noboa, transmite AFP. 'Fede', liderul grupării Los Aguilas, a evadat dintr-un complex p
VIDEO/Brazilia: Opt persoane au murit în urma accidentului unui balon cu aer cald
Opt persoane și-au pierdut viața sâmbătă în incendiul și apoi prăbușirea unui balon cu aer cald în sudul Braziliei, a anunțat guvernatorul statului Santa Catarina, relatează AFP. 'Opt morți și 13 supraviețuitori', acesta este bilanțul printre cele '21 de persoane aflate la bord', a declarat pe X guvernatorul J
VIDEO/Zeci de mii de persoane au manifestat la Londra și Berlin în susținerea palestinienilor din Gaza
Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă la Londra și Berlin în susținerea palestinienilor din Fâșia Gaza, îndemnând guvernele celor două țări să înceteze să înarmeze Israelul și exprimându-și îngrijorarea în legătură cu o escaladare în Orientul Mijlociu din cauza războiului dintre Iran și Israel,
Cipru: Un individ suspectat de infracțiuni legate de terorism a fost arestat
Poliția cipriotă a arestat un individ suspectat de spionaj și infracțiuni legate de terorism, au anunțat sâmbătă autoritățile de la Nicosia, potrivit Reuters. Suspectul a compărut sâmbătă în fața unui tribunal districtual, care a dispus plasarea lui în arest preventiv timp de opt zile, în timpul anchetei.