Catastrofă aeriană în India: Șeful Boeing și-a anulat vizita la Salonul aeronautic de la Bourget
Președintele și CEO al Boeing, Kelly Ortberg, a decis să își anuleze participarea la Salonul Aeronautic de la Bourget (Franța), de săptămâna viitoare, în urma prăbușirii avionului Boeing 787 Dreamliner din India, de joi, conform unui mesaj transmis angajaților săi, obținut de AFP vineri.
''Stephanie (Pope, șefa aviației comerciale la Boeing) și cu mine ne-am anulat planurile de a participa (la salon) pentru a rămâne alături de echipele noastre și a ne concentra atenția asupra clientului nostru și a anchetei'', a declarat Kelly Ortberg.
Șeful Boeing a transmis ''cele mai profunde condoleanțe'' pentru prăbușirea unui aparat de zbor Boeing 787 aparținând Air India într-o zonă rezidențială din Ahmedabad, în nordul Indiei, accident în care au murit cel puțin 265 de persoane.
Salonul Aeronautic de la Paris, care are loc o dată la doi ani la Le Bourget, la nord de Paris, este cel mai mare eveniment de acest gen din lume. Aproximativ 2.400 de expozanți din 48 de țări, Statele Unite fiind cel mai mare participant internațional, se vor reuni acolo timp de o săptămână, începând de luni.
Boeing și compania sa rivală din Europa, Airbus, concurează în mod tradițional pentru comenzi de aeronave, dar dezastrul Air India amenință să arunce în umbră compania americană.
''Siguranța este un pilon al industriei noastre și în centrul a tot ceea ce facem. Experții noștri tehnici sunt pregătiți să ajute anchetatorii să înțeleagă circumstanțele'' accidentului, a adăugat Ortberg.
''O echipă Boeing este gata să meargă în India'', a precizat el, adăugând că a vorbit cu directoarea Consiliului Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB), Jennifer Homendy, pentru a exprima ''sprijinul nostru deplin în anchetă''.
Șeful Boeing a cerut, de asemenea, ''să nu se speculeze asupra accidentului și să se lase anchetatorii să-și facă treaba'', în același mesaj.
Vineri, căutările au continuat în India la locul prăbușirii zborului 171, într-o zonă rezidențială din Ahmedabad. Unul dintre pasagerii avionului, care transporta 242 de persoane, a supraviețuit accidentului, care a avut loc imediat după decolarea spre Londra.
Conform celui mai recent raport al unui oficial al poliției locale, salvatorii au recuperat deja 265 de cadavre din epava avionului și din clădirea peste care s-a prăbușit.
Vineri, președintele executiv al Airbus a transmis condoleanțe în numele companiei sale familiilor victimelor zborului Air India. ''Cu toții muncim foarte, foarte mult în această industrie pentru a ne asigura că acest lucru nu se va întâmpla. Și când se întâmplă, este o tragedie'', a declarat Guillaume Faury la Forumul Aerian de la Paris, o serie de conferințe organizate înainte de Salonul Aeronautic de la Paris de la La Defense (vestul Parisului).
La același eveniment, directorul general al Air France-KLM a deplâns o ''mare tragedie'' și a transmis condoleanțe familiilor victimelor și Air India. Benjamin Smith, ale cărui companii aeriene operează 34 de Boeing 787 (24 pentru KLM și 10 pentru Air France), a menționat că ''informațiile sunt destul de limitate'' cu privire la circumstanțele dezastrului, dar a asigurat că ''încă avem toată încrederea în această aeronavă''. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania ia în 'serios' avertismentele liderilor americani din domeniul tehnologiei privind AI-ul
Consiliul Național de Securitate al Germaniei a analizat de două ori amenințarea reprezentată de scăparea de sub control a inteligenței artificiale (AI), a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului, în urma avertismentelor formulate de mai mulți lideri americnai din domeniul acestei tehnologii emergente, transmite luni DPA.
Regele Charles al Marii Britanii va găzdui o întrunire a giganților AI pe fondul avertismentelor privind pericolul acestei tehnologii
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va găzdui săptămâna aceasta o întrunire a giganților din domeniul inteligenței artificiale pentru a discuta necesitatea unui set comun de principii care să ghideze această tehnologie care a prilejuit tot mai multe avertismente privind amenințarea pe care o reprezintă pentru omenire, informează Reuters.
Fidelitatea față de mărcile de fast-food, asociată cu o calitate mai slabă a alimentației (studiu)
Un studiu recent sugerează că persoanele care se simt puternic atașate de anumite mărci renumite de fast-food și de băuturi îndulcite cu zahăr ar putea avea o alimentație generală mai puțin echilibrată, în pofida avertismentelor nutriționale, relatează luni agenția de presă Xinhua. Studiul a constatat că loialitatea psihologică față de mărcile de f
Japonia: Demisii de la conducerea unei centrale nucleare în urma unui scandal de falsificare de date seismice
Compania japoneză Chubu Electric Power Co. a anunțat luni demisia președintelui său și a președintelui consiliului de administrație în urma unui scandal de falsificare de date seismice, transmite AFP. De asemenea, compania a anunțat că își va retrage cererile de evaluare oficială pentru repornirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare din Hama
SUA: Amazon suspendă operațiunile cu compania 21 Air după incidentul de pe aeroportul din Miami soldat cu cinci morți
Amazon a anunțat suspendarea operațiunilor cu compania 21 Air, cu sediul în Miami, care a operat aeronava închiriată de Amazon Air implicată în incidentul soldat cu moartea a cinci persoane pe aeroportul din Miami, transmite luni Reuters. 'După tragicul incident de weekendul trecut, am acordat timp sprijinirii anchetei și analizării circu
Indonezia: Echipele de salvare caută 140 de persoane după scufundarea unei nave de pasageri
Echipele de salvare din Indonezia căutau duminică 140 de persoane aflate la bordul unei nave de pasageri care s-a scufundat în Marea Java, după ce alte 103 persoane au fost evacuate, una dintre ele decedând, a declarat un oficial al agenției de căutare și salvare, transmite Reuters. O navă indoneziană de pasageri, având la bo
VIDEO Chile: Incendiu într-un azil de bătrâni soldat cu 16 morți
Un incendiu într-un azil de bătrâni s-a soldat cu 16 morți printre rezidenți, a anunțat sâmbătă municipalitatea din Pitrufquen, în regiunea Araucania, la sud de Santiago de Chile, relatează AFP. 'Ne exprimăm durerea și consternarea pentru decesul a 16 persoane în vârstă &icir
Peste 7.000 de cazuri confirmate în epidemia de Ebola din RD Congo
Numărul cazurilor de Ebola confirmate în Republica Democratică Congo a crescut la peste 7.000, potrivit celui mai recent bilanț guvernamental, informează DPA. Focarul curent, declarat oficial la jumătatea lunii mai, s-a extins între timp la o a șaptea provincie în această țară din centrul Africii, potrivit informațiilor Insti
Fostul premier canadian Justin Trudeau lansează o companie de producție media și de divertisment
Justin Trudeau, fost prim-ministru al Canadei, a lansat vineri o companie de producție media și de divertisment, intitulată Hope and Hard Work, informează Reuters. Numele companiei face trimitere la o frază pe care Justin Trudeau a folosit-o frecvent în discursurile sale după ce a devenit liderul Partidului Liberal din Canada în 20
Spania / Temperatura mării a atins valori record în vara anului 2026, potrivit autorităților portuare
Temperaturile mărilor din jurul Spaniei au atins valori record vara aceasta, numeroase stații de monitorizare din Marea Mediterană și din largul coastei atlantice a Spaniei înregistrând valori maxime, a spus vineri autoritatea portuară Puertos del Estado, potrivit Reuters. Luna trecută, oamenii de știință au afirmat că schimbările climatice cauzate
#11septembrie/O rudă a uneia dintre victimele atacurilor teroriste critică Arabia Saudită, la ceremonia de la New York
O rudă a uneia dintre victimele atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, prezentă la ceremonia organizată vineri la New York, a lansat un atac dur la adresa Arabiei Saudite, pe care a acuzat-o că alimentează 'terorismul antiamerican', relatează AFP. Deși persoanele care au luat cuvântul la ceremonie trebuiau să se limiteze la citirea numelo
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani
Prințesa Astrid a Norvegiei, sora mai mare a regretatului rege Harald al V-lea, a încetat din viață la vârsta de 94 de ani, vineri, la exact două săptămâni după decesul fratelui său, a anunțat Palatul Regal din Oslo într-un comunicat de presă, informează Reuters și AFP. Regele Harald al V-lea a murit pe 28 august, la vârsta de 89
Frontex: Trecerile ilegale ale fontierei UE, fără criza din Ceuta, în scădere cu o treime în primele 8 luni
Numărul de treceri ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană a continuat să scadă în primele opt luni ale anului 2026, când au fost depistate cu 35 % mai puține în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, indică un comunicat dat publicității vineri de Frontex (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă). P
Elveția: Accidentul de autocar survenit joi în estul țării s-a soldat cu cinci morți
Accidentul de autocar survenit joi în estul Elveției s-a soldat cu moartea a cinci persoane și rănirea gravă a altor trei, a raportat vineri poliția locală, citată de AFP, reuters și dpa. Într-o ''zonă de lucrări'' între comunele Susch și Zernez, situate în cantonul Grisons, vehiculul ''a părăsit
Ebola se răspândește într-o nouă provincie din Republica Democratică Congo
Focarul de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC) s-a extins în provincia Sud-Ubangi din nord-vestul țării, unde a fost confirmat un caz, au anunțat joi autoritățile locale, citate vineri de agenția de presă Xinhua. Guvernatorul interimar al provinciei Sud-Ubangi, Jean-Rene Galekwa Vundawe, a declarat într-un comunicat că test













