OMS menține nivelul de alertă pentru mpox
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat luni că își menține nivelul de alertă în fața epidemiei de mpox, care afectează în principal Africa, și a lansat un apel prin care solicită 'un sprijin internațional continuu', informează AFP.
Pe 9 iunie, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat că 'epidemia de mpox continuă să îndeplinească criteriile pentru o urgență de sănătate publică de interes internațional' (USPPI), potrivit unui comunicat.
USPPI a fost până anul trecut cel mai ridicat nivel de alertă în fața unei epidemii, potrivit Regulamentului Sanitar Internațional (RSI), un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic pentru cele 196 de state părți (cele 194 de state membre ale OMS, Liechtenstein și Sfântul Scaun). Însă amendamentele adoptate în iunie 2024 de țările din OMS au introdus un nivel de alertă mai ridicat: cel de 'urgență cauzată de o pandemie'.
Decizia OMS de a menține alerta în fața recrudescenței mpox a fost luată în urma celei de-a patra reuniuni a Comitetului de urgență al RSI, care a avut loc pe 5 iunie.
Acest comitet, deși 'recunoaște progresele realizate în ceea ce privește capacitatea de reacție a unor țări', l-a informat pe directorul general al OMS că evenimentul continuă să reprezinte o USPPI, din cauza creșterii continue a numărului de cazuri, inclusiv recent în vestul Africii, și a 'continuării probabile a unei transmiteri nedetectate în anumite țări dincolo de continentul african', a explicat OMS.
'Dificultățile operaționale persistente' în răspunsul la epidemie, 'inclusiv în materie de supraveghere și depistare, precum și lipsa finanțării, fac dificilă prioritizarea intervențiilor și necesită un sprijin internațional continuu', a adăugat organizația.
Directorul OMS a declarat această USPPI pe 14 august 2024 în fața răspândirii fulgerătoare a bolii, cunoscută în trecut sub numele de 'variola maimuței', în Africa, în special în Republica Democratică Congo (RDC).
OMS a luat aceeași decizie și în iulie 2022, atunci când o epidemie de mpox s-a extins la nivel mondial, înainte de a scădea acest nivel de alertă în mai 2023.
60% din cazuri în RDC
'De la începutul lui 2024, peste 37.000 de cazuri confirmate de mpox au fost semnalate către OMS de 25 de țări, inclusiv 125 de decese', a declarat directorul OMS, vineri, în Comitetul de urgență.
RDC a înregistrat 60% din cazurile confirmate și 40% din decese, fiind urmată de Uganda, Burundi și Sierra Leone, țară care se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de la începutul acestui an. Pe lângă cazurile confirmate, RDC continuă să semnaleze între 2.000 și 3.000 de cazuri suspecte în fiecare săptămână.
De la precedenta reuniune a Comitetului de urgență din luna februarie, alte șapte țări au semnalat recrudescențe ale bolii, pentru prima dată: Albania, Etiopia, Malawi, Macedonia de Nord, Sudanul de Sud, Tanzania și Togo, a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
'Avem nevoie de o vaccinare strategică și țintită. Și avem nevoie ca toți partenerii și donatorii să susțină planul strategic mondial de pregătire și reacție la mpox, furnizând suma necesară de 147 de milioane de dolari', a adăugat el.
Mpox, o boală cauzată de un virus din aceeași familie din care face parte cel al variolei, se manifestă în principal prin febră puternică și apariția unor leziuni cutanate, denumite vezicule.
Identificată pentru prima dată în RDC în 1970 (pe atunci Zair), boala a rămas multă vreme activă doar în aproximativ zece țări africane.
Ea are două sub-tipuri, clada I și clada II. Virusul, mult timp endemic în Africa centrală, a traversat granițele continentului african în mai 2022, când clada II s-a răspândit în lumea întreagă, afectându-i în principal pe bărbații care întrețin raporturi sexuale cu alți bărbați. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia
O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe
Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani
Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8
Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa
Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita
SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)
O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr
India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul









