Sudan/ Holera a provocat cel puțin 172 de decese într-o săptămână (Ministerul Sănătății)
Cel puțin 172 de decese cauzate de holeră au fost înregistrate într-o singură săptămână în Sudan, a anunțat marți într-un comunicat Ministerul Sănătății, după mai multe alerte legate de răspândirea epidemiei în această țară aflată în război, informează AFP.
''Centrul federal pentru operațiuni de urgență din Sudan a raportat o recrudescență semnificativă a holerei, cu 2.729 de cazuri și 172 de decese înregistrate într-o săptămână'', statul Khartoum concentrând singur 90% dintre noile infecții, se indică în comunicatul ministerului.
În primele trei săptămâni din mai, holera provocase deja 51 de decese, conform unui bilanț anterior al ministerului.
Al treilea cel mai mare stat din Africa este divizat din aprilie 2023 de lupta sângeroasă pentru putere dintre generalul Abdel Fattah al-Burhan, șeful armatei și liderul de facto al țării de la lovitura de stat din 2021, și fosta sa mână dreaptă, Mohamed Hamdan Dagalo, comandantul paramilitarilor din Forțele de Sprijin Rapid (FSR).
Conflictul, care s-a soldat cu zeci de mii de morți și a strămutat 13 milioane de persoane, a devastat un sistem de sănătate deja fragil înainte de război.
Potrivit sindicatului medicilor, până la 90% dintre spitalele țării au fost obligate să se închidă temporar din cauza luptelor.
Înainte de retragerea lor de săptămâna trecută, FSR au efectuat mai multe atacuri cu drone în statul Khartoum, vizând în principal trei centrale electrice, ceea ce a lăsat orașul fără electricitate timp de mai multe zile.
Rețeaua locală de distribuție a apei a fost, de asemenea, oprită, potrivit Médecins sans frontières (MSF).
''Stațiile de tratare a apei nu mai sunt alimentate cu electricitate și nu mai pot furniza apă potabilă din Nil'', a declarat vineri Slaymen Ammar, coordonator medical al MSF la Khartoum.
Holera este o infecție intestinală acută care se răspândește prin alimente și apă contaminate cu bacteria vibrio cholerae, adesea provenind din materii fecale. Boala poate provoca moartea în câteva ore în lipsa tratamentului. AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ebola: OMS și Africa CDC anunță un plan de 518 milioane de dolari pentru a combate epidemia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Africa (Africa CDC) au anunțat vineri că vor lansa un plan comun de 518 milioane de dolari, din iunie până în noiembrie, pentru a lupta împotriva epidemiei de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC) și din țările limitrofe, informează AFP. Epidemi
Captură de peste 100.000 de insecte exotice realizată în Australia
Autoritățile australiene au confiscat peste 100.000 de insecte exotice vii de la un crescător din statul New South Wales, operațiune descrisă de oficiali drept cea mai mare captură de nevertebrate exotice ilegale din țară, transmite vineri DPA. Departamentul pentru Schimbări Climatice, Energie, Mediu și Apă (DCCEEW) a anunțat vineri că insectele, cu o val
Prințesa Mette-Marit, pe lista de așteptare pentru o grefă pulmonară
Viitoarea regină a Norvegiei, prințesa Mette-Marit, care suferă de o boală pulmonară incurabilă și a cărei sănătate s-a deteriorat recent, a fost plasată pe lista de așteptare pentru un transplant pulmonar, a anunțat vineri palatul regal, transmite AFP. În vârstă de 52 de ani, Mette-Marit a fost diagnosticată în 2018 cu o for
Liban: ONU și-a dublat apelul la donații pentru următoarele șase luni
ONU și-a dublat vineri apelul la donații pentru Liban, cerând aproape 640 de milioane de dolari pentru următoarele șase luni, în contextul în care țara este devastată de războiul dintre Israel și organizația șiită pro-iraniană Hezbollah, transmite AFP. ''Criza umanitară din Liban este gravă și se amplifică'',
VIDEO Mexic: Patru corpuri decapitate descoperite într-o mașină în apropierea unui parlament regional
Patru cadavre decapitate au fost descoperite joi de poliție în interiorul unui vehicul abandonat în apropierea parlamentului statului mexican Guerrero, la Chilpancingo (sud), notează AFP. Guerrero, celebru pentru că pe teritoriul său se află stațiunea turistică Acapulco, este măcinat de confruntări între carteluri pentru cont
Proiectul imobiliar Kushner: Mii de manifestanți pe străzile capitalei Albaniei (GALERIE FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat joi la Tirana pentru a patra seară consecutiv, scandând 'Albania nu este de vânzare!', pentru a cere oprirea unui proiect turistic legat de ginerele președintelui american Donald Trump, adunări care iau amploare de la o zi la alta, notează AFP.
Atacul la târgul de Crăciun de la Magdeburg: Parchetul cere închisoare pe viață pentru inculpatul saudit
Parchetul general a cerut joi o condamnarea la închisoare pe viață la procesul psihiatrului saudit care a intrat cu mașina în mulțime la târgul de Crăciun din Magdeburg, în Germania, omorând șase persoane și rănind peste 300 în decembrie 2024, relatează AFP. Actul comis de acuzat, care depășește 'orice dimensiune intelig
Germania: Mai mulți răniți pe aeroportul din Frankfurt după ruperea trenului de aterizare față al unui Boeing-787
Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față (jamba de bot) a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei Lufthansa s-a rupt joi în timp ce aeronava era parcată la o poartă de îmbarcare a aeroportului din Frankfurt, a anunțat compania aeriană germană, potrivit Reuters. Pasagerii încă nu erau îm
Croația: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în peninsula Istria; cel puțin patru persoane decedate
Cel puțin patru persoane și-au pierdut viața joi într-un accident de avion în apropiere de Medulin, în sudul peninsulei Istria de pe litoralul croat al Mării Adriatice, a anunțat poliția locală într-un comunicat, informează AFP și HINA. 'Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, patru persoane au decedat', a indi
Google vrea să elibereze 64 de milioane de țânțari purtători ai unei bacterii în California și Florida
Compania Google a trimis o cerere către Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) în care susține că vrea să elibereze 64 de milioane de țânțari infestați cu o anumită bacterie în California și Florida, în cadrul unui experiment care, în mod contraintuitiv, ar putea reduce populațiile de țânțari care transmit boli, informează joi L
Un buncăr și un tunel secret al mafiei, descoperite în sudul Italiei
Poliția italiană a descoperit în regiunea Calabria (sudul Italiei) un buncăr subteran complex, prevăzut de asemenea cu un tunel de 120 de metri conceput pentru a facilita fuga, buncăr ce pare a avea legătură cu mafia locală 'Ndrangheta, relatează joi agenția EFE. Structura era ascunsă perfect și protejată de sisteme de camuflaj 'demne de un plato
SUA: Atac armat la o ceremonie de absolvire la un liceu din California; un adolescent a fost ucis
Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei, inclusiv un copil de 11 ani, conform autorităților, relatează AFP. Poliția a intervenit în urma unor sesizări privind focuri de armă în parcarea Liceului Fairfield, la 80 de kilo
Subvențiile pentru internet școlar din SUA sunt revizuite, pe fondul îngrijorărilor privind timpul de ecran
Comisia Federală pentru Comunicații a SUA a anunțat miercuri că reexaminează programul de subvenții pentru internet pentru școli și biblioteci în valoare de 3 miliarde de dolari, pe fondul îngrijorărilor privind timpul excesiv petrecut de copii în fața ecranelor, precizând că ar putea reforma acest program sau chiar ar putea să-i pună capăt, t
VIDEO Un veteran american a fost ucis, după ce a luat ostatici 10 oameni folosind explozibili
Un veteran al armatei americane a fost ucis de poliție miercuri, după ce a luat ostatici 10 persoane în clădirea unei banci din California și a atașat explozibili unor captivi, au anunțat autoritățile, notează AFP. Luarea de ostatici, care a durat 15 ore, a început marți, în jurul prânzului, când Anthony Sear
VIDEO Chile: Confruntări între poliție și studenți în timpul unei manifestații antiguvernamentale
Între poliția antirevoltă și studenți au avut loc ciocniri miercuri la Santiago de Chile în timpul unui protest masiv împotriva tăierilor bugetare aplicate de guvernul președintelui de extremă dreaptă José Antonio Kast, notează AFP. Manifestația a avut loc la două zile după ce președintele chilian a anunțat un proiect












