Israel: Sute de persoane la funeraliile activistului pentru pace Oded Lifshitz, ostatic israelian ucis în Gaza
Sute de persoane s-au adunat marți în micul cimitir din kibuțul Nir Oz, în sudul Israelului, pentru a-și lua rămas bun de la unul dintre fondatorii săi, activistul pentru pace Oded Lifshitz, care a fost luat ostatic în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023 și a murit în captivitate în Fâșia Gaza, relatează AFP și dpa.
'Tată, acum ești aici, acum ești acasă', a afirmat fiul său cel mare, Arnon Lifshitz, la începutul ceremoniei la care au participat și artiști israelieni de renume.
Oded Lifshitz a fost un apărător al drepturilor palestinienilor. Activist pentru pace și fost jurnalist, el a lucrat mult timp pentru Al Hamishmar, un cotidian de stânga asociat mișcării kibuț care și-a încetat apariția la mijlocul anilor '90.
Trupul lui Lifshitz, în vârstă de 83 de ani în momentul răpirii sale, a fost predat de Hamas joia trecută, ca parte a unui acord de încetare a focului în Fâșia Gaza intrat în vigoare pe 19 ianuarie, după 15 luni de război.
Raportul medico-legal a arătat că Lifshitz a fost ucis de răpitori la scurt timp după ce a fost dus în Fâșia Gaza.
Trupul său a fost predat Israelului alături de rămășițele altor trei locuitori ai kibuțului Nir Oz, Shiri Bibas și cei doi băieți ai săi, Kfir și Ariel Bibas, în vârstă de opt luni și jumătate și patru ani în momentul răpirii lor, toți uciși în captivitate.
Cei trei membri ai familiei Bibas, simboluri în Israel ale tragediei ostaticilor din 7 octombrie, vor fi înmormântați miercuri.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cartelurile drogurilor: Alertă la frontiera dintre SUA și Mexic
Orașul de frontieră Mexicali a fost plasat sub alertă marți din cauza unor amenințări, potrivit consulatului american, deși autoritățile mexicane nu confirmă niciun pericol la fața locului, transmite AFP. Alerta a fost emisă de guvernul american după o operațiune desfășurată cu câteva zile mai devreme de forțele federale mexicane, î
Un focar record de salmonelă a infectat cel puțin 306 oameni în Belgia
Un focar record de salmonelă, provenit de la o fermă de pui din Belgia, a infectat cel puțin 306 persoane în urma consumului de ouă, a anunțat marți agenția belgiană pentru siguranță alimentară, informează Reuters. Agenția a precizat că persoanele care au dezvoltat simptome au fost infectate cu o tulpină identificată la ferma respectivă, însă este
Guvernul spaniol vrea să accelereze întoarcerea migranților încă prezenți în Ceuta
Guvernul spaniol a prezentat marți măsuri menite să accelereze returnarea miilor de migranți aflați încă în Ceuta de la afluxul masiv de persoane dinspre Maroc în enclava spaniolă din Africa de Nord la sfârșitul lunii iulie, relatează AFP. Prioritatea este 'returnarea și repatrierea a cât mai multor persoane posibil, adulți și
Portavionul USS Lincoln va acosta în Thailanda săptămâna viitoare pentru 'odihnă și recuperare' (oficial thailandez)
Portavionul american USS Abraham Lincoln va acosta în Thailanda săptămâna viitoare, a declarat marți un oficial thailandez, după o desfășurare prelungită a navei în zona Orientului Mijlociu și informații despre probleme de sănătate mintală și deterioarea condițiilor de la bord, transmite Reuters. Portavionul, care a părăsit zona Orientului Mi
Rusia: Incendiu la un complex gazochimic, soldat cu un mort și peste 120 de răniți
Cel puțin 19 persoane sunt tratate în spitale și alte peste o sută au fost rănite după ce un incendiu a izbucnit marți la un complex gazochimic în construcție din Extremul Orient rus, provocând moartea unui cetățean chinez, relatează Reuters. 'În pofida îngrijirilor medicale acordate cu promptitudine, una dintre victime',
SUA: O victimă a atacurilor din 11 septembrie 2001, identificată grație unei tehnici criminalistice inovatoare
Autoritățile din New York au anunțat luni că au identificat o victimă a atacurilor din SUA din 11 septembrie 2001 folosind o tehnică criminalistică inovatoare care, în ultimii ani, a permis anchetatorilor să rezolve cazuri răsunătoare, informează EFE. Aceasta este a 1.654-a victimă identificată prin analiza rămășițelor, dar prima identificată folosind te
Emisarul Vaticanului îi transmite șefului diplomației ruse că ''dialogul este mai important ca oricând''
Șeful diplomației Vaticanului, Paul Richard Gallagher, a declarat marți că ''dialogul este mai important ca oricând'' la începutul întâlnirii sale, la Moscova, cu ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, informează EFE. ''Ne aflăm aici pentru că, în această atmosferă dificilă pentru relați
Germania: Mai multe cabluri de pe o linie feroviară din sud-vestul țării au fost avariate
Indivizi necunoscuți au avariat mai multe cabluri din apropierea unei linii feroviare de lângă orașul Stuttgart, situat în sud-vestul Germaniei, afectând funcționarea trenurilor și a rețelelor telefonice și de internet, a anunțat marți poliția locală, transmite dpa. Un purtător de cuvânt al poliției a afirmat că unitate
Haiti: Cel puțin 42 de persoane, ucise într-un nou atac comis de bande infracționale înarmate
Cel puțin 42 de oameni au fost uciși într-un atac al bandelor infracționale înarmate în Haiti, au relatat media locale luni, în contextul în care grupările înarmate continuă să-și extindă controlul în țara caraibiană, transmite dpa. Atacul a avut loc în cursul nopții la Kenscoff, oraș aflat la ci
Suedia vrea să întărească securitatea în școli după atacul cu sabie de vineri soldat cu un mort și trei răniți
Suedia va înființa o comisie însărcinată cu prevenirea atacurilor în instituțiile școlare, a anunțat luni guvernul, la câteva zile după ce o adolescentă de 17 ani a fost ucisă și trei persoane rănite de un tânăr de 18 ani înarmat cu o sabie într-un liceu, relatează AFP. 'În acești ultimi ani, Suedia a fost co
Proiect de lege pentru interzicerea accesului pe rețelele de socializare pentru copiii sub 16 ani, în Noua Zeelandă
Guvernul neozeelandez va introduce în parlament un proiect de lege care urmărește să interzică copiilor sub 16 ani să utilizeze rețelele de socializare, propunând amenzi de până la 10% din veniturile globale ale unei platforme pentru nerespectarea regulilor, conform unui anunț făcut luni de premierul Noii Zeelande, Christopher Luxon, transmite Reute
Incidente într-o tabără de migranți în nordul Greciei
Un număr de 17 migranți au fost arestați și alți cinci au fost răniți în urma unor incidente survenite în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o tabără de refugiați din localitatea Sintiki, în nordul Greciei, în apropierea frontierei cu Bulgaria, relatează agențiile EFE și dpa. Incidentele din această tabăr
Suedia: Autorul atacului cu sabia într-un liceu a fost arestat, o adolescentă a decedat; manifestație împotriva 'schimbărilor climatice'
Suspectul reținut în urma atacului cu sabia comis vineri într-un liceu din Suedia a fost plasat duminică în arest preventiv, a anunțat Parchetul suedez, în timp ce autoritățile încă investighează mobilul atacului, relatează AFP. Acest individ, în vârstă de 18 ani, a pătruns înarmat cu o sabie &ic
Grecia: Sute de solicitanți de azil salvați, transferați în insulele din Marea Egee
Sute de solicitanți de azil salvați în ultimele zile de poliția greacă în largul insulei Creta vor fi transferați în centre de primire din insulele Lesbos și Samos, a indicat duminică Ministerul elen al Migrației, citat de AFP. În fața îngrijorării autorităților locale din cele două insule, cu acești noi sosiți care riscă să depăș
RDC/ Epidemia de Ebola 'se răspândește exponențial', avertizează ONU; bilanțul depășește 2.500 de morți
Epidemia de Ebola a provocat deja peste 2.500 de morți în Republica Democratică Congo (RDC) și 'se răspândește exponențial', a avertizat vineri Julien Harneis, coordonatorul principal al Națiunilor Unite pentru Ebola, transmite AFP. 'Epidemia de Ebola se răspândește exponențial. Epidemia se extinde pe o suprafață












