Gripa aviară: SUA anunță noi finanțări pentru vaccinuri cu ARN mesager
Guvernul american a anunțat joi o nouă finanțare de 211 milioane de dolari pentru dezvoltarea de vaccinuri cu ARN mesager împotriva bolilor emergente, cu obiectivul de a accelera totodată testele ce au legătură cu gripa aviară, informează AFP.
În Statele Unite, 67 de persoane au fost infectate cu gripă aviară de la începutul anului trecut, iar temerile legate de o posibilă pandemie se accentuează.
La începutul lunii ianuarie 2025 a fost înregistrat și primul deces din această țară cauzat de gripa aviară: un bărbat în vârstă a murit în statul Louisiana după ce a contractat virusul H5N1.
Deocamdată, epidemia de gripă aviară se limitează la animale. Cele aproximativ 60 de cazuri umane înregistrate în Statele Unite, inclusiv cel al pacientului decedat, au fost cauzate de o expunere directă la un animal infectat, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a precizat că nu a fost înregistrată nicio transmitere a virusului de la om la om.
Însă oamenii de știință se tem că gripa aviară, cuplată cu o gripă sezonieră, ar putea suferi mutații și ar putea să devină o formă de boală mai contagioasă, capabilă să declanșeze o pandemie ucigătoare.
Statele Unite au anunțat deja la începutul lunii ianuarie că vor aloca o finanțare de 306 milioane de dolari pentru a susține programele de pregătire și de monitorizare, precum și cercetările medicale împotriva gripei aviare.
'Această ultimă investiție ilustrează răspunsul solid al administrației Biden-Harris în fața amenințărilor bolilor emergente, cum ar fi gripa aviară', a declarat secretarul american pentru Sănătate, Xavier Becerra.
Noua finanțare a fost anunțată în contextul în care Donald Trump va prelua mandatul de președinte de la Joe Biden și se va muta la Casa Albă peste patru zile, iar felul în care el gestionează astfel de amenințări medicale stârnește îngrijorări.
Donald Trump l-a desemnat în funcția de secretar de stat pentru Sănătate pe Robert Kennedy Jr., un sceptic notoriu față de vaccinuri și care a promis că va reforma agențiile sanitare ale Statelor Unite.
Robert Kennedy Jr. a promovat, de asemenea, utilizarea laptelui crud, considerat ca un vector al gripei aviare.
Mai multe companii lucrează deja în această perioadă la vaccinuri cu ARN mesager împotriva gripei aviare, cum ar fi giganții farmaceutici Pfizer și Moderna.
Autoritățile sanitare americane au anunțat totodată că pacienții testați pozitiv la gripa A, în special cei spitalizați, vor fi supuși unor teste aprofundate pentru a se afla dacă au contractat în special și gripa aviară.
Până la decesul pacientului din Louisiana, cazurile de infectare cu gripă aviară în Statele Unite au fost relativ benigne. La nivel mondial, însă, aproape jumătate din totalul celor 954 de infecții umane cauzate de virusul H5N1 începând din 2003 au fost mortale, potrivit OMS. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Germania: Tinerii din 'Gen Z' se mobilizează în peste 30 de orașe
Manifestații ale tinerilor au început sâmbătă după-amiaza și în Germania; mii de oameni s-au reunit în Berlin, Frankfurt, Munchen, Nurnberg, Dresda sau Leipzig, printre alte centre urbane, după ce inițiativa 'Gen Z regelt' ('Generația Z preia inițiativa') a făcut apel la proteste pașnice în peste 30 de orașe din țară, rel
VIDEO Albania: Tensiuni în timpul unui protest convocat de studenți
Câteva zeci de protestatari cu fețele acoperite au aruncat cu pietre de pavaj și cocktailuri Molotov sâmbătă în forțele de ordine desfășurate în fața Ministerului Educației din capitala Albaniei, Tirana, înainte de a fi respinși, în debutul unei noi manifestații organizate de studenți care cer demisia premierului Edi Rama, transmit
Franța: Început calm pentru 'Actul 3' al protestelor; apel la noi acțiuni marțea și joia viitoare
'Actul 3' al tulburărilor sociale din Franța a mobilizat 15.000 de protestatari în cadrul a 65 de acțiuni distincte, până la ora 13:00 GMT, situația rămânând 'în general calmă' pe întreg teritoriul țării, a anunțat sâmbătă Ministerul francez de Interne citat de AFP. Sâmbătă, 24 octombrie, au fost
Papa Leon a primit la Vatican echipa de baschet a fostei sale universități din Statele Unite
Papa Leon al XIV-lea a primit sâmbătă, în aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, echipa de baschet a fostei sale universități din Statele Unite, dar și pe rivalii acesteia, informează Reuters. Leon, primul papă american, a întâmpinat echipele masculine și feminine de baschet ale Universității Villanova, pe care suveranul pontif a
#Ucraina: Trei avioane cu civili evcuați din orașul Oleșki au ajuns în Belarus
Trei avioane ce transportau civili evacuați din orașul Oleșki, situat în sudul Ucrainei și aflat sub control rusesc, au aterizat pe aeroportul Gomel din Belarus, a relatat sâmbătă agenția de presă BelTA, citată de Reuters. Persoanele evacuate, care au dorit să părăsească Ucraina, au călătorit cu autobuzul via peninsula Crimeea până &i
Franța: 70.000 de polițiști, mobilizați de autorități pentru o nouă zi de manifestații antiguvernamentale
Autoritățile franceze au mobilizat sâmbătă aproximativ 70.000 de polițiști și jandarmi pentru o nouă zi de manifestații antiguvernamentale, temându-se că protestele ar putea degenera în violențe, așa cum s-a întâmplat în special pe 17 octombrie, transmit AFP și dpa. Liceenilor francezi, care demonstrează de câteva săpt
Bilanțul epidemiei de Ebola în RDC se apropie de 5.000 de morți
Bilanțul deceselor cauzate de epidemia de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) se apropie de 5.000, potrivit celui mai recent raport oficial publicat vineri, în timp ce Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Africa CDC) i-au adus un omagiu unui medic care a murit din cauza acestei boli în estul țării, o zonă afectată de conf
Grecia: O grevă de 24 de ore paralizează toate legăturile feroviare
O grevă de 24 de ore a paralizat vineri toate trenurile din Grecia, greviștii solicitând mai mult personal și îmbunătățiri ale siguranței, în timp ce o altă grevă pentru salarii și condiții de muncă menține blocat traficul de pasageri în șapte porturi ale țării, informează EFE. 'Considerăm imperativ să consolidăm im
Poliția scoțiană anchetează un sejur al fostului prinț Andrew și al infractorului Jeffrey Epstein la Castelul Balmoral
Poliția scoțiană anchetează un sejur din 1999 al fostului prinț Andrew și al infractorului sexual american Jeffrey Epstein pe domeniul regal de la Balmoral, în Scoția, potrivit presei britanice, informează AFP. 'Am primit informații și verificările sunt în curs de desfășurare, însă ele se află într-un stadiu incipie
Coreea de Sud va înăspri sancțiunile pentru fraudarea examenelor cu ajutorul ochelarilor inteligenți
Coreea de Sud va iniția proceduri penale împotriva elevilor care trișează cu ajutorul ochelarilor inteligenți la examenul național de admitere la universitate și va înăspri sancțiunile legate de utilizarea acestora, a declarat vineri un responsabil guvernamental pentru AFP. ''Ministerul va iniția proceduri penale contra ele
Spania/accident: Trenul Renfe circula cu cel puțin 160 km/h în momentul coliziunii (raport preliminar)
Trenul care a lovit din spate o garnitură feroviară oprită pe linia Madrid-Sevilla, miercuri, se deplasa cu o viteză de cel puțin 160 km/h, conform unui raport preliminar cu privire la accidentul în care și-au pierdut
Grecia: Autoritățile au arestat trei suspecți în cazul unei explozii care a ucis șase persoane la Atena
Autoritățile elene au anunțat vineri că au arestat doi cetățeni greci și un albanez suspectați de furtul unor țevi de gaz din cupru, provocând astfel o scurgere care a cauzat o explozie mortală în centrul Atenei luna trecută, informează Reuters. Șase persoane, printre care patru americani, și-au pierdut viața în explozia produsă la 25 s
Noua Zeelandă/ Șapte din 10 produse de protecție solară testate nu respectă nivelul de SPF indicat pe etichetă
Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50, oferea o protecție echivalentă doar cu SPF14, informează vineri agenția d
UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia
O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe
Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani
Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8












