Injecțiile pentru slăbit nu sunt soluția la criza globală a obezității, avertizează OMS
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că injecțiile pentru slăbit, deși utile, nu vor rezolva problema obezității la nivel global, transmite agenția DPA. 'Vreau să fiu clar: doar medicamentele nu vor rezolva criza obezității', a declarat luni, la Geneva, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. OMS a apro
Incendiu în Hong Kong/ 151 de morți, potrivit unui nou bilanț; autoritățile sancționează afirmațiile neverificate
Autoritățile din Hong Kong au declarat luni că vor lua 'măsurile corespunzătoare' contra celor care răspândesc online informații neverificate despre incendiul care a distrus un complex rezidențial săptămâna trecută și al cărui bilanț a fost majorat la 151 de morți, informează AFP. Incendiul care s-a declanșat miercuri după-
Papa Leon al XIV-lea a sosit la Beirut
Papa Leon al XIV-lea a sosit duminică la Beirut pentru o vizită de 48 de ore în Liban, unde este de așteptat să transmită un mesaj de pace, au consemnat AFP, Reuters și dpa. Papa a fost întâmpinat pe aeroport de oficiali libanezi și cu 21 de focuri de tun, iar navele acostate în portul Beirut și-au activat sirenele în semn de bucu
SUA: Cel puțin patru morți și zece răniți în urma unor împușcături în California
Cel puțin patru persoane au murit și alte zece au fost rănite în împușcături care au avut loc sâmbătă seara în Stockton, un oraș din statul California, în vestul Statelor Unite, în timpul weekendului prelungit de Ziua Recunoștinței, conform unui anunț făcut de poliția locală, transmite duminică AFP. 'Putem confirma că, &
Papa Leon al XIV-lea a oficiat prima slujbă în Turcia, după ce a vizitat Moscheea Albastră din Istanbul
Papa Leon al XIV-lea a prezidat sâmbătă prima sa slujbă în Turcia, în fața credincioșilor creștini din Istanbul, care au putut astfel să se apropie în sfârșit de suveranul pontif după ce au fost ținuți la mare distanță de un sistem robust de securitate încă de la sosirea sa în țară, precum și în timpul acestei dimineți,
Aeronava A320 care îl transportă pe suveranul pontif va necesita înlocuirea unei componente, după un avertisment al Airbus
Aeronava Airbus A320 aparținând companiei Ita Airways, care îl transportă pe papa Leon al XIV-lea în prima sa vizită internațională în Turcia și Liban, va necesita înlocuirea unei componente. Piesa va fi adusă la Istanbul de către un tehnician care va efectua înlocuirea, în urma unui avertisment din partea producătorul
SUA: O notă internă a FDA leagă 10 decese ale unor copii de vaccinurile anti-COVID-19 (presă)
Agenția americană pentru alimente și medicamente (FDA) a declarat într-o notă internă că cel puțin 10 copii au murit probabil 'din cauza' vaccinării împotriva COVID-19, citând miocardita - o inflamație a inimii - drept posibilă cauză a acelor decese, a raportat vineri cotidianul The New York Times, citat de Reuters. Departamentul pent
Turcia: Papa Leon al XIV-lea a intrat în Moscheea Albastră din Istanbul, s-a descălțat, dar nu s-a rugat
Papa Leon al XIV-lea a intrat sâmbătă într-o moschee, pentru prima dată în timpul pontificatului său, vizitând Moscheea Sultan Ahmed, cunoscută și sub numele de Moscheea Albastră din Istanbul. Cu toate acestea, spre deosebire de predecesorii săi, nu s-a oprit să se roage în a treia zi a vizitei sale în Turcia, informează EFE și Reuters.
Papa Leon al XIV-lea așteptat la Moscheea Albastră din Istanbul
Papa Leon al XIV-lea este așteptat sâmbătă la Moscheea Albastră din Istanbul, bijuterie emblematică a orașului și celebru monument otoman, în a treia zi a vizitei sale în Turcia, scrie AFP. Aceasta este prima vizită a suveranului pontif american la un lăcaș de cult musulman de când i-a succedat în mai lui Francisc, care făcuse din
VIDEO Un fiu al traficantului de droguri 'El Chapo' se pregătește să pledeze vinovat în SUA
Un fiu al cunoscutului narcotraficant mexican 'El Chapo', Joaquin Guzman Lopez, aflat în prezent în închisoare în Statele Unite, se pregătește să pledeze vinovat în fața justiției americane, conform documentelor judiciare publicate vineri, notează AFP. Fratele său Ovidio Guzman a pledat deja vinovat în iulie pentru c
Georgia: Mii de manifestanți pro-UE la Tbilisi
Mai multe mii de manifestanți pro-europeni au ieșit vineri pe străzile din Tbilisi pentru a marca prima aniversare a suspendării, la sfârșitul anului 2024, a procesului de aderare a țării la Uniunea Europeană, o decizie care a declanșat o mișcare de contestare masivă, notează AFP. Mii de manifestanți, mulți fluturând drapele europene și georgiene,
Jaf la Luvru/ Al patrulea membru al grupului, pus sub acuzare în Franța
Al patrulea presupus membru al comandoului care a jefuit Muzeul Luvru a fost pus sub acuzare și urma să fie prezentat vineri în fața unui judecător din Paris, a aflat AFP din surse apropiate dosarului. Avocații săi au solicitat ca audierea să se desfășoare cu ușile închise, potrivit unui jurnalist AFP prezent la judecătoria din Par
UPDATE Două petroliere din 'flotă fantomă' a Rusiei au suferit explozii și incendii în Marea Neagră, în largul Turciei
Două petroliere din așa-zisă 'flotă fantomă' a Rusiei au suferit vineri explozii în Marea Neagră, în apropierea Strâmtorii Bosfor, urmate de incendii la bordul navelor, au declarat autoritățile și surse turce, precizând că au fost lansate operațiuni de salvare pentru persoanele aflate la bord, transmite Reuters.
În Turcia, papa Leon al XIV-lea a făcut apel la unitate între creștinii de toate confesiunile
Papa Leon al XIV-lea a făcut vineri în Turcia un apel la unitate și fraternitate între creștinii de diferite confesiuni cu prilejul celebrării a 1.700 de ani de la Conciliul ecumenic de la Niceea, un eveniment fondator pentru creștinism, informează AFP. În a doua zi a vizitei sale în această țară cu populație majoritar
Rujeolă/ Vaccinarea avansează, însă rămâne sub nivelurile de dinainte de COVID-19, avertizează OMS
Vaccinarea împotriva rujeolei progresează la nivel mondial, însă se menține sub nivelurile de dinainte de pandemia de COVID-19, a avertizat OMS, atrăgând atenția asupra dezinformării cu privire la vaccinuri și a dificultăților de accesare a acestora pentru persoanele cele mai vulnerabile, transmite vineri AFP. Acoperirea glob










