Grevă generală în Argentina împotriva reformei pieței muncii
Sindicatele din Argentina au declanșat joi o grevă generală împotriva reformei pieței muncii pe care o promovează președintele libertar Javier Milei, transmite dpa.
Circulația trenurilor și metroului a fost suspendată, iar compania aeriană națională Aerolineas Argentinas a anulat 255 de zboruri; băncile nu s-au deschis, iar angajații din multe sectoare publice și din comerțul cu amănuntul și-au întrerupt activitatea.
Deputații argentinieni urmau să dezbată joi reformele contestate. Proiectul legislativ include prelungirea programului zilnic de lucru maxim posibil, reducerea compensațiilor pentru concediere și restricționarea dreptului la grevă în anumite domenii.
Guvernul de la Buenos Aires argumentează că reforma este necesară pentru liberalizarea pieței muncii și pentru atragerea mai multor investiții străine.
Sindicatele afirmă că măsurile preconizate ar eroda drepturile salariaților.
De la începutul mandatului, Milei - care se prezintă drept anarho-capitalist - a impus un program de reforme în a doua economie ca mărime din America de Sud. Acestea au contribuit la echilibrarea bugetului de stat și la reducerea semnificativă a inflației, menționează dpa.
Activitatea economică rămâne însă slabă, producția a scăzut în multe sectoare și s-au închis multe întreprinderi mici și mijlocii. Circa 40% din forța de muncă nu este angajată legal, deci nu plătește impozite și nu contribuie la asigurările sociale. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
RDC/ Epidemia de Ebola 'se răspândește exponențial', avertizează ONU; bilanțul depășește 2.500 de morți
Epidemia de Ebola a provocat deja peste 2.500 de morți în Republica Democratică Congo (RDC) și 'se răspândește exponențial', a avertizat vineri Julien Harneis, coordonatorul principal al Națiunilor Unite pentru Ebola, transmite AFP. 'Epidemia de Ebola se răspândește exponențial. Epidemia se extinde pe o suprafață
Cazurile de infectare cu febra dengue, în creștere în Malaezia (Ministerul Sănătății)
Numărul infecțiilor cu febră dengue a crescut brusc în capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, și în zona din jurul Văii Klang, a anunțat vineri Ministerul Sănătății din această țară, avertizând asupra unui risc ridicat de transmitere, pe măsură ce numărul cazurilor de infectare cu această boală transmisă de țânțari este în creștere și î
Japonia a executat un deținut condamnat pentru un incendiu criminal (presă)
Un condamnat la moarte a fost executat vineri dimineață în Japonia pentru atacul incendiar din 2009 asupra unui salon de pachinko, care a făcut cinci morți, a relatat presa locală, notează AFP. Aceasta este prima execuție din Japonia de când prim-ministrul Sanae Takaichi a preluat funcția în octombrie anul trecut. Execuția pr
Mexic: Patru persoane ucise de focuri de armă după un meci de fotbal
Patru bărbați au fost împușcați mortal după ce au jucat un meci de fotbal amator într-o localitate rurală din Mexic, au anunțat joi autoritățile, scrie AFP. Parchetul din statul Guanajuato (centru) a raportat faptele petrecute miercuri în satul Malvas, care are în jur de 1.500 de locuitori. Surse din cadr
SUA: O femeie a fost arestată pentru un presupus proiect de atentat în statul New York
O femeie suspectată că a pregătit un atentat cu bombă la sediul Parlamentului statului New York în numele grupării Stat Islamic (EI) a fost arestată, au anunțat joi autoritățile judiciare americane, transmite AFP. Jessica Bowie, 35 de ani, o americană convertită la islam în urmă cu cinci ani, care s-a radicalizat ulterior în
Numărul cazurilor de Ebola ar putea fi de 3 ori mai mare decât cel confirmat (agenția sanitară a Uniunii Africane)
Numărul cazurilor de Ebola provocate de epidemia din estul Republicii Democratice Congo (RDC) ar putea fi de până la trei ori mai mare decât cifra oficială de 5.208 infectări confirmate, a avertizat joi agenția de sănătate publică a Uniunii Africane (UA), conform căreia sunt detectate numai 30% până la 40% din infecțiile reale, relatează agenția EFE
OMS a anunțat că RD Congo va primi 70.000 de doze de vaccin Ervebo împotriva Ebola
Ca răspuns la epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo (RDC), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi disponibilitatea a 70.000 de doze din vaccinul Ervebo, aprobat împotriva tulpinii Zadir a virusului, dar nu și împotriva tulpinii Bundibugyo care circulă în prezent în țară, transmite AFP. 'Aceas
Secretul logevității supercentenarilor ar putea sta într-un tip neobișnuit de celulă imunitară
Supercentenarii trăiesc până la 110 de ani sau mai mult, iar modul în care reușesc acest lucru prezintă un interes deosebit pentru oamenii știință. Un grup de cercetători a descoperit recent un tip neobișnuit de celulă imunitară care se multiplică la aceste persoane și care ar putea să le protejeze de cancer și de alte amenințări asociate vârstei înai
Șoferi frustrați din Moscova se confruntă cu cozi lungi la realimentare, din cauza reapariției penuriei de combustibil
Șoferi nemulțumiți din Moscova au stat ore în șir la cozi lungi la benzinării săptămâna aceasta pentru a-și alimenta mașinile cu cantități limitate de combustibil, într-un al doilea val al crizei cauzate de cererea sezonieră ridicată și de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, relatează joi Reuters. Stațiile de alimenta
Spania deschide centre de primire pentru migranții aflați încă în Ceuta
Guvernul spaniol a anunțat joi înființarea unor centre de găzduire pentru 1.800 de migranți în Ceuta, pentru a atenua criza umanitară declanșată de sosirea masivă de migranți din Maroc luna trecută, transmite AFP. Aproximativ 72.000 de migranți au trecut granița, într-un aflux fără precedent și soldat cu victime, în acest teritoriu span
Republica Moldova: Două incidente cu drone au fost înregistrate în apropierea frontierei moldo-ucrainene, la Giurgiulești
Două incidente provocate de drone au fost înregistrate joi în apropierea frontierei de stat a Republicii Moldova, în zona Giurgiulești, în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Reni, în Ucraina, informează Moldpres. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, primul incident s-a produs în jurul orei 03:45
Kosovo: Resturile a cel puțin 23 de persoane, exhumate din trei gropi comune
Resturile a cel puțin 23 de persoane au fost exhumate din trei gropi comune descoperite recent în nordul Kosovo, fiind probabil vorba despre victime albaneze din Kosovo date dispărute din 1999, au anunțat miercuri autoritățile de la Pristina, citate de AFP. Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în timpul războiului din Kosov
Accident de elicopter în Kenya: Șeful serviciului de informații din Ecuador și cinci americani au murit
Șeful serviciului de informații din Ecuador, Michele Sensi-Contugi, precum și cinci cetățeni americani au murit miercuri într-un accident de elicopter în Kenya, au indicat autoritățile americane și ecuadoriene, scrie AFP. În total, șapte persoane și-au pierdut viața când elicopterul care le transporta într-o excur
India: Nouă persoane au murit în incendiul produs într-un hotel din metropola Kolkata
Cel puțin nouă persoane au murit într-un incendiu izbucnit miercuri la un hotel din metropola indiană Kolkata, au relatat media locale, citate de Reuters și dpa. Alte câteva persoane au fost rănite în incendiu, potrivit postului de televiziune NDTV și altor media indiene, care citează autoritățile din statul indian Bengalul d
UPDATE Gaza: Nouă persoane, decedate în urma unei lovituri israeliene asupra unei secţii de poliţie
O lovitură aeriană israeliană asupra unui comisariat de poliție din orașul Gaza a cauzat miercuri moartea a nouă persoane, Israelul afirmând că a vizat un comandant al mișcării palestiniene Hamas, transmite AFP. Spitalul Al-Shifa din Gaza a anunțat că după acest atac a primit nouă corpuri fără viață și peste 20 de răniți.












