GCS: 8.499 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 35.610
Un număr de 8.499 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 35.610 de teste la nivel naţional, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS. Pe terit
Petiţie depusă de Comunitatea Declic la Ministerul Sănătăţii privind raportarea infecţiilor intraspitaliceşti
Comunitatea Declic a depus vineri, la Ministerul Sănătăţii, o petiţie prin care solicită asigurarea unei raportări zilnice, transparente a infecţiilor apărute în spitale. Petiţia 'Raportaţi infecţiile intraspitaliceşti' este semnată de peste 18.000 de membrii Declic. "Cerem Ministerului Sănătăţii şi ministrulu
Timiş: Spitalul 'Victor Babeş' a primit un analizator automat de imunologie, aparat unic în vestul ţării
Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara a primit un analizator automat de imunologie, aparat unic în vestul ţării, care poate stabili dacă plasma prelevată de la un donator care a avut COVID-19 îndeplineşte criteriile necesare donării şi poate fi folosită pentru administrare în tratamentul unor pacienţi internaţi. Dis
Mureş: Rata de incidenţă a cazurilor pozitive de SARS-CoV-2, în scădere atât la nivel de judeţ, cât şi în municipiul reşedinţă
Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat vineri că, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, rata de incidenţă a cazurilor pozitive de SARS-CoV-2 a început să scadă atât la nivelul municipiului, la 7,61 de cazuri la mia de locuitori, însă măsurile de prevenire rămân în continuare valabile.
Braşov: Numărul donatorilor de plasmă convalescentă, vindecaţi de COVID-19, în creştere la nivelul judeţului
Numărul donatorilor de plasmă vindecaţi de COVID-19 a crescut în ultima perioadă la nivelul judeţului Braşov, aproximativ 20 de persoane adresându-se, zilnic, Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS), a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul unităţii, Camelia Roşu. "Oamenii, în general, donează la Braşov, este o popu
MApN: Şeful Statului Major al Apărării - testat pozitiv la COVID-19
Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a fost testat joi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus, fără a prezenta simptomele bolii, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale. "Au fost luate măsurile stabilite de protocolul aplicabil în această situaţie, generalul-locotenent Petrescu intrând în izolare &icir
SJU Piteşti: Capacitatea de cazare a pacienţilor COVID-19 a fost extinsă; Secţia Oncologie a fost mutată
Capacitatea de cazare a pacienţilor COVID-19 a fost extinsă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, Secţia Oncologie fiind mutată într-o altă clădire, au anunţat, joi, reprezentanţii unităţii medicale. "Pentru a nu se crea blocaj la nivelul întregii unităţi spitaliceşti, din cauza creşterii numărului de cazuri COVID-19 care s-au prezent
Constanţa: Un nou echipament de testare PCR a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, printr-o sponsorizare
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a recepţionat, joi, un nou echipament de ultimă generaţie destinat testelor PCR, analizorul fiind esenţial activităţii Laboratorului de Biologie Moleculară, în contextul creşterii nivelului de solicitare pentru determinarea pacienţilor contaminaţi cu virusul SARS-CoV-2, informează un comunicat de presă. Confo
Manager SJU Suceava: Creşte numărul formelor severe şi foarte grave de COVID-19; medicamentele sunt insuficiente
Formele medii, severe şi foarte grave de COVID-19 prezintă un trend crescător, iar cantitatea de medicamente pentru tratarea pacienţilor cu această patologie, trimisă în ultimul timp de Ministerul Sănătăţii, este insuficientă, a declarat în cadrul şedinţei deliberativului judeţean de joi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Alexandru Calancea.
Iaşi: Operaţie urologică, în urgenţă, pentru a salva o pacientă oncologică diagnosticată cu COVID-19
O echipă formată de şase cadre medicale a reuşit să salveze viaţa unei paciente internate la Clinica de Urologie de la Spitalul Clinic "Dr.C.I. Parhon" din Iaşi, care a suferit o complicaţie foarte gravă în urma şedinţelor de radioterapie, ea fiind infectată cu SARS-CoV-2. Femeia, în vârstă de 69 de ani, a fost diagnosticată î
Sibiu: Cea mai mare secţie ATI pentru COVID-19 aproape şi-a dublat numărul de paturi
Cea mai mare secţie ATI din judeţul Sibiu, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), aproape şi-a dublat numărul de paturi pentru bolnavii cu COVID-19 şi a ajuns la un total de 22 de locuri, a informat, joi, Instituţia Prefectului. "Vă informăm că începând de astăzi, 26 noiembrie a.c. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a primit
Cojan (CNAS): Trebuie să fim atenţi la pregătirea campaniei de vaccinare anti-COVID
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, a declarat joi că populaţia trebuie convinsă că vaccinarea este una dintre cele mai importante măsuri de prevenire şi combatere a COVID-19, iar campania de vaccinare trebuie pregătită cu atenţie. "Ne aflăm în perioada în care se pregăteşte intrarea pe piaţă a vaccinurilor anti
GCS: Bucureşti - 63.689 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2; urmează judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Prahova
Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat, până în prezent, în Bucureşti - 63.689 şi în judeţele Cluj - 20.520, Iaşi - 18.863, Timiş - 18.190, Prahova - 18.096 şi Braşov - 18.021, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică. În judeţul Constanţa s-au înregistrat 15.591 de cazuri de COVD-19,
GCS: Numărul românilor din străinătate confirmaţi cu noul coronavirus rămâne 6.875
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus rămâne la 6.875, iar cel al deceselor se menţine la 126, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit GCS, 1.935 de români au fost confirmaţi, până acum, cu infecţie cu SARS-CoV-2, în Italia, 1.253 în Spania, 124 &icir
GCS: 1.355 de cazuri noi de COVID-19 în Bucureşti; Constanţa - 644, Cluj - 551, Braşov - 494
Municipiul Bucureşti - 1.355, Constanţa - 644, Cluj - 551 şi Braşov - 494 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, potrivit datelor transmise joi de Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit sursei citate, peste 300 de cazuri s-au înregistrat în judeţele Sibiu - 396, Ilfov - 392,


