Alba: Compartimentul TBC al Spitalului de Pneumoftziologie Aiud, reabilitat cu fonduri europene
Compartimentul TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud a fost redeschis joi, complet reabilitat printr-un proiect cu fonduri europene, urmând ca până la sfârşitul anului viitor să se finalizeze lucrările de modernizare pentru întreaga unitate sanitară, care funcţionează într-o clădire inaugurată, în urmă cu aproape un s
Ministerul Sănătăţii demarează un program de depistare activă a tuberculozei în 11 judeţe
Ministerul Sănătăţii demarează acţiunea de depistare activă a tuberculozei în 11 judeţe (Botoşani, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui), în cadrul Programului "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România". Potrivit unu
Ministerul Sănătăţii: 84 de pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI; cinci decese în ultimele 24 de ore
Un număr de 704 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu patru mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 84 de pacienţi, dintre care 74 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 46 sunt minori, toţi fiind pe secţii. &Ic
Ministerul Sănătăţii: 445 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2
Ministerul Sănătăţii informează că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 445 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 31 mai puţine faţă de ziua anterioară. Potrivit informării transmise joi de minister, 104 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă m
Ministerul Sănătăţii a selectat 200 de centre comunitare integrate care vor beneficia de finanţare nerambursabilă
Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că a selectat 200 de centre medicale comunitare integrate care vor beneficia de finanţare nerambursabilă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prin organizarea acestor centre, care reunesc toate serviciile medicale într-un singur loc, se urmăreşte sporirea accesului la asistenţă de calitate, în specia
Lista de medicamente gratuite şi compensate - extinsă începând cu 1 decembrie
Ministerul Sănătăţii va extinde lista de medicamente gratuite şi compensate, începând cu data de 1 decembrie, cu 21 de molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, Parkinson, insuficienţă cardiacă, boli endocrine şi metabolice, afecţiuni pulmonare cronice, angioedem ereditar şi amiotrofie spinală musculară. "La
Păun: Programele de screening de depistare incipientă a cancerului de sân şi suportul psihologic, măsuri importante de prevenire a bolii
Planul Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului (PNPCC) constituie o "piatră de temelie" la construirea încrederii că diagnosticul de cancer de sân nu înseamnă o bătălie pierdută, iar speranţa şi încrederea pot fi construite prin programele de screening pentru depistarea în stare incipientă a bolii, prin conştientizarea
Sibiu: Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean, modernizată cu peste două milioane de euro
Cea mai mare unitate de primiri urgenţe din judeţul Sibiu, cea de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), a fost modernizată cu o investiţie de 2,2 milioane de euro, dintre care 1,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile anunţat luni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Daniela Cîmpean, într-o conferinţă de presă.
Dr. Sandra Alexiu (Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov): Ne aşteptăm la un sezon gripal greu
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat miercuri că, deşi deocamdată nu s-au înregistrat cazuri active de gripă, se aşteaptă la un sezon gripal "greu". "Am văzut raportările Institutului Naţional de Sănătate Publică - există raportate cazuri de gripă clinică. (...) Deocamdată
Ministerul Sănătăţii: 88 de pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI; trei decese în ultimele 24 de ore
Un număr de 708 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 31 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 88 de pacienţi, dintre care 77 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 45 sunt minori, toţi fiind pe secţii. &
Ministerul Sănătăţii: 476 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2
Ministerul Sănătăţii informează că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 476 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 183 mai puţine faţă de ziua anterioară. Potrivit informării transmise miercuri de minister, 112 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o peri
INSP: 47,9% dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută - în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Arad şi Braşov
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 24 - 30 octombrie, 47,9% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Arad şi Braşov. Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 40,8% dintre cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate anti-CO
Ministrul Apărării Naţionale - la Conferinţa Naţională a Spitalului Militar Central
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a participat, marţi, la ceremonia de deschidere a lucrărilor celei de-a XI-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) "Dr. Carol Davila" - cu tema "Excelenţă şi interdisciplinaritate în medicina militară", ce a av
Vrancea: Fetiţă de două luni transportată cu elicopterul la Bucureşti după ce a fost înţepată, accidental, cu o foarfecă în cap
O fetiţă de două luni a fost transportată, marţi, în stare gravă, cu un elicopter, la un spital din Bucureşti, după ce a fost înţepată, accidental, cu o foarfecă în cap, de sora în vârstă de un an şi două luni, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. "La data
Ministerul Sănătăţii: A început livrarea către Direcţiile de Sănătate Publică a 178.000 de doze de vaccin pneumococic
Livrarea către Direcţiile de Sănătate Publică a 178.000 de doze de vaccin pneumococic a început marţi, întreaga cantitate de vaccin urmând a fi predată până vineri, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Vaccinul pneumococic se administrează la 2, 4 şi 11 luni. Potrivit Ministerului

