Ministerul Sănătăţii: 42 de proiecte, eligibile pentru construirea de spitale prin PNRR

Ministerul Sănătăţii (MS) a încheiat prima etapă a evaluării proiectelor depuse prin PNRR pentru construirea de spitale, 42 de proiecte fiind eligibile în acest sens, din care lista finală va include, în urma unei selecţii, în luna ianuarie, 25 de obiective de investiţii.
"Echipa Ministerului Sănătăţii a finalizat evaluarea celor 46 de dosare de finanţare depuse în cadrul apelului Infrastructură spitalicească publică nouă aferent PNRR. Dintre acestea, 42 au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1237 / 2022 şi vor intra în următoarea etapă de analiză în vederea acordării punctajului conform metodologiei de evaluare. Lista celor 42 de obiective de investiţii eligibile a fost publicată pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, la secţiunea PNRR", se arată într-un comunicat al MS, transmis miercuri AGERPRES.
Potrivit MS, trei obiective de investiţii au fost respinse pentru că au depăşit bugetul maxim de 199,99 milioane de euro/proiect, aferent finanţării din PNRR, conform HG 1237/2022, acestea putând fi finanţate din alte surse bugetare.
"Un obiectiv a fost respins pentru că nu se regăsea în lista predefinită de 49 de obiective de investiţii înscrise de către Ministerul Sănătăţii în mandatul Guvernului precedent (Guvernul Cîţu) şi aprobată de Comisia Europeană. Din lista predefinită de 49 de obiective, pentru patru nu au fost depuse solicitări de finanţare. În urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, din cele 42 de dosare eligibile vor fi selectate minim 25 de obiective de investiţii în limita bugetului aferent PNRR. Lista finală va fi pusă în transparenţă decizională în luna ianuarie şi va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern", se menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sibiu: Cel mai activ donator de la Centrul de Transfuzii a oferit sânge de 136 de ori
Cel mai activ donator sibian de sânge este Petru Fehervari, în vârstă de 46 de ani, care oferit sânge de 136 de ori în ultimii 26 de ani, echivalentul a aproximativ 54,4 litri de sânge, a informat, sâmbătă, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) pe pagina de Facebook. "Am zis să fac un bine, să salvez vieţ
Tulcea: Telemedicina, un proiect așteptat de medicii din județ
Sistemul de telemedicină, proiect implementat inclusiv în Tulcea încă din anul 2012, este în continuare o inițiativă așteptată de medicii din județ să se concretizeze, în contextul deficitului de specialiști și al lipsei de conectivitate, probleme cu care zona de la granița româno-ucraineană se confruntă de foarte mulți ani. Aproa
VIDEO Douăzeci de ambulanțe noi intră în dotarea Serviciilor Publice de Ambulanță și SMURD (GALERIE FOTO)
Un număr de 20 de ambulanțe noi au intrat, joi, în dotarea salvatorilor, fiind primul lot din cele 470 de autospeciale ce urmează a fi livrate pentru a fi folosite de Serviciile Publice de Ambulanță și SMURD.
Galați: Spitalul Județean, dotat cu aparatură performantă pentru detectarea cancerului în stadii incipiente
Secția de anatomie patologică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați a fost dotată cu 16 echipamente medicale de ultimă generație pentru detectarea cancerului în stadii incipiente, a anunțat joi președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea. 'Secția de anatomie patologică a Spitalului Județean Galați a fost dotată cu 16 echipamente med
Ziua de Luptă împotriva Cancerului de Prostată - Medic: Această afecțiune nu reprezintă o condamnare în condițiile depistării precoce
Cancerul de prostată nu reprezintă o condamnare în condițiile depistării precoce, pentru că poate fi tratat eficient, a declarat medicul oncolog Daniela Zob, care susține că lipsa de informare, rușinea sau teama îi determină pe mulți bărbați să amâne consultul medical. Ea a subliniat importanța educației și a campaniilor de conștientizare.
Crucea Roșie Română: Peste 1.900 de persoane pregătite să ofere prim-ajutor psihologic în situații de criză
Crucea Roșie Română a anunțat miercuri dezvoltarea unei rețele naționale de peste 1.900 de persoane instruite să ofere sprijin emoțional imediat în cazuri de urgență - de la calamități naturale la migrații forțate și conflicte armate. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, această capacitate, care a fost construită în ultimii trei ani, inclu
Vaslui: E-coli și stafilococ în sarmalele și cașul aduse de organizatorii unui eveniment la un restaurant din Negrești
Autoritățile sanitare din Vaslui au transmis că analiza probelor din alimentele aduse de organizatorii unui eveniment și consumate la un restaurant din Negrești, în urma căruia mai multe persoane au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, a relevat prezența e-coli în sarmalele gătite într-o gospodărie și a stafilococului în caș
Bihor: Finanțare de aproape 90 de milioane de lei pentru reabilitarea Secției pentru copii din Băile 1 Mai
Managerul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, dr. Nioleta Suciu, a anunțat luni semnarea contractului de finanțare, în valoare de aproape 90 de milioane de lei, pentru reabilitarea Secției de copii cu afecțiuni neuropsihomotorii de la Băile 1 Mai. Se estimează o durată de doi ani pentru realizarea lucrărilor.
Vaslui: Incendiu într-un salon al Secției Chirurgie din cadrul SJU; nu au fost înregistrate victime
Un incendiu a izbucnit, luni dimineață, într-un salon al Secției Chirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență 'Sf. Chiriachi' Vaslui, nefiind înregistrate victime, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului, Detașamentul de Pompieri Vaslui a acționat cu trei autospec
Nouă spitale din București și Serviciul de Ambulanță asigură asistența medicală de urgență de Rusalii
Nouă spitale de adulți și copii și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov vor asigura asistența medicală de urgență duminică și luni, de Rusalii, a informat Direcția de Sănătate Publică București. Potrivit unui comunicat transmis de DSP, cele nouă unități medicale sunt: * Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca - tel: 021
Vaslui: Mai mulți adulți și copii, transportanți la spital în urma unei posibile toxiinfecții alimentare
Mai mulți adulți și copii, printre care și un sugar în vârstă de 10 luni, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui și la Centrul de Permanență Negrești din cauza unei posibile toxiinfecții alimentare, după ce au participat, vineri, la filmarea unui videoclip, în orașul Negrești. Potrivit prefectului județul
Bistrița-Năsăud: Fetița de 3 ani opărită cu apă va fi transferată, cu ambulanța, la Iași
Fetița de trei ani care a ajuns vineri după-amiază la spitalul din Bistrița cu arsuri provocate de apă fierbinte va fi transferată la un spital din Iași, potrivit purtătorului de cuvânt al Spital
Olt: Pacient cu o tumoră la limbă, salvat la spitalul din Slatina, după o intervenție de 12 ore cu o echipă de 8 medici
Un pacient în vârstă de 60 ani, care a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu o tumoră la limbă, a fost salvat după o intervenție chirurgicală maraton de extirpare și reconstrucție ce a durat 12 ore și la care a participat o echipă multidisciplinară formată din opt medici, au informat vineri, reprezentanții unității medicale. <ifram
Rafila: Cel mai mare pericol resimțit în decursul acestui mandat este politicianismul
Ministrul interimar al Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat vineri că cel mai mare pericol pe care l-a resimțit în decursul mandatului său este politicianismul, folosirea ''demagogică'' a unei teme de interes pentru ''copii, pentru oamenii bolnavi'' în scop politicianist. ''Trebuie totdeau
Federația ''Solidaritatea Sanitară'': Orice reducere a cheltuielilor în sănătate ar fi resimțită dramatic de angajați și de pacienți
Sistemul public de sănătate este ''deja subfinanțat'', orice intervenție de reducere a cheltuielilor în acest sector urmând să fie resimțită dramatic atât de angajați, cât și de pacienți, au atras atenția, vineri, reprezentanții Federației ''Solidaritatea Sanitară''. FSSR solicită renunța