Dr. Codrina Moraru: Folosite corect, pastilele susţin sănătatea; utilizate incorect, au aceleaşi efecte nocive ca drogurile
Când vorbim despre dependenţa de substanţe există o tendinţă generalizată de a ne focaliza pe droguri ca heroină, cocaină, alcool sau tutun, însă omitem preparatele farmaceutice uzuale sau cele care se eliberează doar pe bază de reţetă medicală, a declarat pentru AGERPRES dr. Codrina Moraru, medic psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie "
Rafila: Bacteriile nu intră în pereţi; dacă faci o reabilitare corectă, e perfect, nu contează că e clădire veche
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că reabilitarea spitalelor este posibilă şi dacă se află în clădiri vechi, cu condiţia să fie făcută corect, deoarece bacteriile nu intră în pereţi, problemele fiind la instalaţiile sanitare, care de obicei adăpostesc aceste microorganisme, şi la faptul că unităţile sanitare din România nu au saloane cu
Ministerul Sănătăţii: 102 pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI; şapte decese în ultimele 24 de ore
Un număr de 751 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 24 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 102 pacienţi, dintre care 91 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 48 sunt minori, 45 fiind intern
Ministerul Sănătăţii: 352 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2
Ministerul Sănătăţii informează că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 352 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 87 mai puţine faţă de ziua anterioară. Potrivit informării transmise sâmbătă de minister, şapte dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, te
Vrancea: Zeci de persoane au venit pentru consultaţii gratuite la Caravana de Bine a Crucii Roşii Române de la Soveja
Zeci de persoane s-au prezentat încă de la primele ore ale dimineţii la dispensarul medical din Soveja, acolo unde a poposit, timp de două zile, Caravana de Bine a Crucii Roşii Române, pentru a acorda consultaţii gratuite pe mai multe specializări. Vrancea a fost inclusă în acest proiect ca urmare a numărul scăzut de persoane vaccinare î
Alexandru Rafila: Important este să cunoşti adevărul în privinţa infecţiilor nosocomiale şi să intervii
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, vineri, că includerea raportării infecţiilor nosocomiale în evaluarea managerilor de spitale are ca scop aflarea adevărului din sistemului medical şi excluderea blamării personalului. Un ordin de ministru, aflat în dezbatere publică, modifică indicatorii de performanţă ai managerilor de spitale. &qu
Ministerul Sănătăţii: 103 pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI; 5 decese în ultimele 24 de ore
Un număr de 775 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu patru mai multe faţă de ziua anterioară, a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 103 pacienţi, dintre care 92 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 53 sunt minori, 50 fiind internaţi &
Ministerul Sănătăţii: 439 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2
Ministerul Sănătăţii informează că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 439 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 39 mai puţine faţă de ziua anterioară. Potrivit informării transmise vineri de minister, 95 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozi
Diana Păun: Consecinţele în zona burnout-ului post-pandemic pentru personalul medical au fost extrem de severe
Consecinţele extenuării profesioniştilor din domeniul medical în perioada pandemiei de COVID -19 au fost "extrem de severe", a declarat, vineri, consilierul prezidenţial Diana Păun, la Aspen Healthcare Summit. "Ştim cu toţii, alegerea profesiei medicale implică o serie de sacrificii. Nu există timp liber, telefonul sună pe
Rafila: Încercăm să găsim un mod de calcul al preţului care să nu descurajeze prezenţa pe piaţă a medicamentelor generice
Un grup de lucru guvernamental se preocupă de găsirea unui mod de calcul al preţului care "să nu descurajeze prezenţa pe piaţă a medicamentelor generice", a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Trebuie să ne gândim pe de o parte la accesul oamenilor la medicamente, în special la medicamentele gen
Alexandru Rafila: Schimbarea de mentalitate, de la tratament la prevenţie, este uneori dificil de realizat
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit, vineri, în intervenţia sa la Aspen Healthcare Summit, despre nevoia de prevenţie în contextul Programului naţional de control al cancerului. Ministrul a explicat că acest program a fost recent adoptat de Parlament sub forma unei legi şi "ar trebui să ofere într-un timp rez
Harghita: Centru de cardiologie intervenţională, finanţat de Guvernul Ungariei, inaugurat la Spitalul Judeţean din Miercurea-Ciuc
Un centru de cardiologie intervenţională, finanţat în totalitate de Guvenul Ungariei, a fost inaugurat, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, în prezenţa ministrului Mediului, Tanczos Barna, a preşedintelui Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, a autorităţilor locale şi judeţene şi a unor medici cardiologi cunoscu
PRIMER: O parte din medicamentele fabricate în ţară riscă să dispară, din cauza exploziei preţurilor de producţie
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), care reuneşte 19 fabrici, atrage atenţia că o parte din medicamentele fabricate în ţară riscă să dispară în curând de pe piaţă, ca urmare a exploziei preţurilor la utilităţi, materii prime şi materialele şi solicită autorităţilor măsuri urgente de revizuire a modul de calcul al
INSP: 79.270 infecţii respiratorii acute înregistrate între 17 - 23 octombrie
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a informat joi că la nivel naţional au fost raportate, în perioada 17 - 23 octombrie, 79.270 de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) faţă de 71.082 înregistrate aceeaşi perioadă a anului trecut.
Ministerul Sănătăţii: 106 pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI; 5 decese în ultimele 24 de ore
Un număr de 779 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 9 mai multe faţă de ziua anterioară, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 106 pacienţi, dintre care 95 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 50 sunt minori, 48 fiind internaţi în


