Harghita: Aproximativ 7.000 de intervenții de chirurgie toracică, efectuate în ultimii 15 ani la SJU Miercurea-Ciuc
Aproximativ 7.000 de intervenții de chirurgie toracică au fost efectuate în ultimii 15 ani la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc, de când aici funcționează un compartiment de chirurgie toracică, peste 1.500 fiind urgențe imediate.
Cu ocazia împlinirii a 15 ani de chirurgie toracică la SJU Miercurea-Ciuc, joi a avut loc un simpozion în cadrul căruia dr. Adrian-Cristian Dobrică, medic primar chirurgie toracică, doctor în științe medicale și coordonatorul Compartimentului de chirurgie toracică, a prezentat mai multe cazuri clinice rare, publicate și în literatura medicală de specialitate, dar și momente importante care au marcat această activitate.
'A fost o perioadă de 15 ani dificilă, pentru că, practic, am inițiat și am dezvoltat o specialitate cu care spitalul și regiunea noastră nu se întâlniseră până când am venit în spitalul acesta. O perioadă dificilă, dar foarte frumoasă. Fiecare caz a reprezentat o provocare pentru mine și fiecare urgență, fiecare viață salvată a reprezentat o provocare și mi-au dat puterea să continui. Chirurgia toracică din Miercurea-Ciuc a rezolvat, încă de la început, și rezolvă absolut toate tipurile de patologii toracice, evident, cu excepția transplantului pulmonar. În spitalul nostru se efectuează toate tipurile de operații, atât pe cale deschisă, cât și pe cale minim invazivă. Au fost foarte multe cazuri provocatoare. Estimez că am făcut, în 15 ani, în jur de 7.000 de intervenții chirurgicale. Cel puțin în fiecare an, 100 de cazuri au fost cazuri limită, cazuri de urgență imediată. Avem peste 1.500 de cazuri salvate în perioada asta, cazuri care n-ar fi putut să suporte transportul într-un centru universitar, atât noaptea, cât și ziua', a declarat presei dr. Adrian-Cristian Dobrică.

Acesta a punctat faptul că înainte de înființarea Compartimentului de chirurgie toracică la SJU Miercurea-Ciuc, mortalitatea generală la cazurile severe era aproape de 100%, iar în prezent, prin colaborarea cu celelalte specialități chirurgicale, în cazurile extreme, mortalitatea generală a ajuns sub 2%.
Dr. Dobrică a arătat, în cadrul simpozionului, că există o scădere dramatică a interesului tinerilor față de chirurgia toracică, la fel ca și față de celelalte specialități chirurgicale, în prezent, în opinia sa, la nivel național existând sub 50 de chirurgi toracici.
Potrivit acestuia, motivul este legat de faptul că 'nu există o motivație reală a tineretului pentru a face chirurgie toracică' iar 'decidenții nu stimulează în niciun fel interesul acesta'.
În cadrul evenimentului, dr. Adrian-Cristian Dobrică a mulțumit managementului spitalului pentru susținere, dar și tuturor colegilor săi care l-au ajutat în cei 15 ani de activitate.
'A fost extraordinar în acești 15 ani de zile. (...) Dacă stau să mă gândesc, au trecut așa, ca o clipă, între două operații, între două urgențe, între două nopți nedormite, sau cinci nopți nedormite sau săptămâni nedormite', a spus dr. Dobrică.

Managerul Spitalului Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc, dr. Konrad Judit, a apreciat activitatea dr. Dobrică, care este recunoscut atât la nivel național, cât și în străinătate și a vorbit despre chirurgia toracică, o specialitate care începe să devină tot mai rară.
'Chirurgia toracică este o specialitate interesantă, dar, în momentul actual, și rară, numărul medicilor de chirurgie toracică fiind în scădere în țară. Domnul doctor Dobrică este recunoscut și solicitat nu numai aici, la noi, în spital, ci și din alte spitale, expertiza dânsului fiind recunoscută și la Târgu Mureș și la București. Doctorul Dobrică este preocupat și de activitatea științifică, este membru al unor organizații științifice, profesionale nu numai din țară, dar și din străinătate, nu numai din aria chirurgiei toracice, ci și din specialități conexe', a menționat dr. Konrad.
În cadrul simpozionului, mai mulți medici din diverse specialități au susținut prezentări care au oferit o perspectivă interdisciplinară asupra îngrijirii pacientului cu afecțiuni toracice și au scos în evidență importanța colaborării între departamente. AGERPRES / (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst











