Psihiatru: Adicţia reprezintă unul dintre mecanismele prin care mintea umană se adaptează la stres
Deoarece viaţa impune umplerea golurilor emoţionale, deseori se apelează la substanţa sau comportamentul care sunt cel mai la îndemână, iar drogul poate fi reprezentat de orice element care perturbă echilibrul biochimic al creierului, spune dr. Catinca Pătraşcu, medic psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie "Socola" Iaşi.
Aceasta a declarat pentru AGERPRES că dependenţa reprezintă unul dintre mecanismele prin care mintea umană se adaptează la stres, iar stresul nu se limitează doar la catastrofe naturale, accidente de maşină sau pierderea unui loc de muncă.
În opinia psihiatrului ieşean, stresul poate apărea şi în contextul unui conflict subacut în cadrul unei relaţii de cuplu, a unei constante senzaţii de alienare în cadrul cercului profesional, a unei raportări inadecvate la propriile dorinţe şi, mai ales, a unei relaţii tensionate cu părinţii şi familia.
Din acest motiv, subliniază dr. Catinca Pătraşcu, adicţia se manifestă sub forme mai mult sau mai puţin evidente, implicând diverse tipuri de substanţe şi comportamente.
"Deoarece viaţa impune umplerea golurilor emoţionale, deseori se apelează la substanţa sau comportamentul care sunt cel mai la îndemână. Drogul poate fi reprezentat de orice element care perturbă echilibrul biochimic al creierului. Acesta poate include substanţe legale, social acceptate, reglementate şi chiar promovate, cum ar fi băuturile alcoolice, tutunul sau chiar zahărul, sau poate presupune substanţe utilizate în scopuri medicale, până la cele ilicite. Toate aceste elemente acţionează ca mijloace prin care oamenii încearcă să îşi îmbunătăţească starea lor de bine", explică medicul.
Aceasta a prezentat care sunt efectele pe termen lung în ceea ce priveşte două droguri larg răspândite în România, unul ilegal - canabisul şi unul legal - alcoolul.
"Conform Raportului naţional privind situaţia drogurilor în România, realizat de Agenţia Naţională Antidrog, citat ca cel mai utilizat drog ilicit este canabisul, o plantă relativ răspândită în clima temperată, care a fost folosită de secole în scopuri ritualice şi recreaţionale. Planta conţine sute de substanţe, dintre care tetrahidrocanabinolul (THC) este principalul compus psihoactiv care se leagă de receptorii canabinoizi de la nivel neuronal, unde îşi face efectul după ce este fumată sau ingerată. Mecanismul prin care THC-ul acţionează este incomplet înţeles, însă se ştie că după legarea de receptorii canabinoizi localizaţi pe neuronii GABAergici, care reprezintă aproape trei sferturi din creier, duce la eliberarea de glutamat şi alţi neurotransmiţători implicaţi în modularea funcţiilor cognitive şi afective, precum acetilcolina, adenozina şi serotonina. Efectele psihologice imediate sunt de relaxare, euforie, alterare a senzaţiilor, de percepere distorsionată a timpului şi de sporire a imaginaţiei. Efectele negative pot fi apariţia anxietăţii, panicii şi paranoiei. Utilizarea acestui drog implică şi efecte somatice, la nivelul întregului organism, precum înroşirea sclerelor, uscăciunea mucoaselor, reducerea temperaturii corpului, foamea, cefaleea, tremorul, greaţa şi vărsăturile", precizează medicul psihiatru Catinca Pătraşcu.
Conform sursei citate, există şi dovezi ale efectelor negative ale utilizării de canabis pe termen lung, cu amprentă pe plan psihologic, biologic, social şi sistemic.
"Consumul pe termen lung, mai ales atunci când este iniţiat în adolescenţă, este asociat cu afectarea funcţiilor cognitive precum tulburările de memorie, atenţie şi ale funcţiilor executorii, deoarece se pot produce modificări ale structurii creierului, în special în regiunile asociate cu învăţarea şi memorarea, cum este hipocampul. Funcţia psihomotorie poate fi alterată, având astfel un efect asupra coordonării, timpilor de reacţie şi abilităţilor motorii, ceea ce poate influenţa negativ activităţile care presupun precizie şi concentrare. Consumul de canabis pe termen lung este asociat cu un risc crescut de a dezvolta sau de a exacerba tulburări de sănătate mintală precum anxietatea, depresia şi chiar schizofrenia, în special la persoanele cu predispoziţie la aceste afecţiuni. De asemenea, unele persoane ce consumă canabis în mod regulat pot dezvolta dependenţă, prezentând simptome de sevraj atunci când încearcă să renunţe", a declarat psihiatrul ieşean.
Pe plan somatic, adaugă dr. Catinca Pătraşcu, fumatul de canabis poate cauza probleme respiratorii, precum bronşita cronică şi infecţiile pulmonare, similar fumatului de tutun.
"Totodată, consumul acestui drog poate determina efecte adverse asupra sistemului cardiovascular prin creşterea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale. Un alt rezultat al consumului pe termen lung de canabis este impactul asupra succesului academic şi ocupaţional, mai ales în perioadele critice ale educaţiei sau ale dezvoltării carierei, deoarece canabisul poate afecta performanţele cognitive, scăzând motivaţia şi astfel influenţând în mod negativ reuşita şcolară sau profesională. În anumite situaţii, consumul de canabis poate determina izolare socială, deoarece persoanele pot acorda prioritate consumului de droguri în detrimentul activităţilor şi relaţiilor sociale", afirmă dr. Pătraşcu.
Medicul psihiatru atrage totodată atenţia că există şi implicaţii juridice şi economice asociate consumului de canabis, deoarece utilizatorii pot aloca o parte semnificativă a veniturilor lor pentru procurarea acestui drog, care este ilegal în multe părţi ale lumii.
"Utilizatorii pe termen lung se pot confrunta cu consecinţe legale, inclusiv arestări şi caziere penale", spune dr. Pătraşcu.
Conform acesteia, consumul de canabis poate reprezenta un potenţial stres asupra resurselor de asistenţă medicală din cauze problemelor de sănătate asociate.
Un alt drog cu o utilizare foarte răspândită în toate păturile sociale este alcoolul, arată medicul.
"Deşi legal, accesibil, intens reglementat şi, mai mult decât atât, promovat şi romantizat în reclame şi în media, alcoolul este o substanţă toxică pentru organismul uman, ale cărei beneficii sunt mult surclasate de efectele negative asupra sănătăţii psihicului şi corpului. Cu toate acestea, înţelegerea motivelor pentru care este ales atât de des poate oferi o perspectivă asupra nevoilor psihologice şi a caracteristicilor comportamentale şi genetice ale societăţii care îl consumă. Alcoolul este o substanţă inhibatoare a sistemului nervos central prin legarea de receptorii GABA (acid gamma-aminobutiric), principalul neurotransmiţător inhibitor, producând sedare, inhibarea centrilor respiratorii şi a celor care controlează frecvenţa cardiacă", mai spune dr. Catinca Pătraşcu.
Aceste efecte, menţionează psihiatrul, pot varia în funcţie de cantitatea de alcool consumată, toleranţa unui individ şi dacă este consumat pe stomacul gol sau plin.
"Printre efectele imediate se numără starea de relaxare, euforie şi dezinhibare socială, schimbări ale dispoziţiei în ambele sensuri ale spectrului, tulburări ale atenţiei, memoriei şi vigilenţei, ataxie prin afectarea cerebelului, greaţă şi vărsături, deshidratare, tulburări de termoreglare şi în cazurile de intoxicaţie cu alcool: confuzie, convulsii, respiraţie lentă sau neregulată şi pierderea conştienţei. Pe termen lung, consumul de alcool poate avea o serie de efecte semnificative asupra sănătăţii fizice şi mintale ale unui individ, precum şi asupra bunăstării lui sociale", explică ea.
Aceste efecte, spune medicul, pot varia în funcţie de cantitatea şi durata consumului de alcool, sensibilitatea individuală şi alţi factori.
"Printre efectele psihologice se numără depresia şi anxietatea, exacerbarea unor tulburări de personalitate (tendinţa spre consumul abuziv de droguri fiind atât o caracteristică a personalităţii, cât şi o consecinţă a suferinţei în tulburările de personalitate), sindromul de dependenţă etanolică, tulburări cognitive, precum tulburări ale atenţiei şi memoriei, dificultăţi în rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor. De asemenea, un alt efect este riscul crescut de demenţă legată de alcool şi boala Alzheimer. Printre efectele generale asupra organismului se numără hepatotoxicitatea (steatoza, hepatita, ciroza), tulburările cardiovasculare (hipertensiunea arterială, cardiomiopatia, riscul de evenimente coronariene şi accidente vasculare cerebrale), tulburările gastrointestinale (gastrita, pancreatita, cancerul gastrointestinal), tulburări ale sistemului imunitar, afecţiuni neurologice, precum neuropatia periferică şi, nu în cele din urmă, cea mai gravă consecinţă a consumului îndelungat de alcool, care apare în cazul întreruperii acestuia, sevrajul etanolic", afirmă dr. Catinca Pătraşcu.
În concluzie, efectele pe termen lung ale consumului de droguri cuprind un spectru vast de consecinţe, care afectează nu doar individul, ci şi societatea.
"Consecinţele sunt de natură psihologică, biologică şi socială, afectând sănătatea personală, comportamentul şi relaţiile, punând în acelaşi timp presiune pe sistemele de sănătate, juridice şi economice. O abordare exhaustivă a problemei drogurilor necesită o strategie în mai multe direcţii, inclusiv prevenţie, tratament, reintegrare socială şi reformă sistemică pentru a atenua impactul durabil al consumului de droguri asupra indivizilor şi societăţii în ansamblu", a conchis dr. Catinca Pătraşcu, medic psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie "Socola" Iaşi. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri










