Ziua de Luptă împotriva Cancerului de Prostată - Medic: Această afecțiune nu reprezintă o condamnare în condițiile depistării precoce
Cancerul de prostată nu reprezintă o condamnare în condițiile depistării precoce, pentru că poate fi tratat eficient, a declarat medicul oncolog Daniela Zob, care susține că lipsa de informare, rușinea sau teama îi determină pe mulți bărbați să amâne consultul medical.
Ea a subliniat importanța educației și a campaniilor de conștientizare.
'Informarea corectă, prevenția, controalele periodice, precum și diagnosticul precoce și terapiile adecvate sunt armele cele mai importante în combaterea cu acestei boli', a evidențiat dr. Daniela Zob, citată într-un comunicat al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, remis miercuri AGERPRES.
Potrivit medicului urolog Osama Salloum, mortalitatea din cauza cancerului de prostată în România este 'alarmantă', peste 30%, în condițiile în care în țări cu programe active de screening aceasta este sub 10%.
'De ce această discrepanță? Pentru că în România nu avem un program național de screening pentru cancerul de prostată. Nu există invitații trimise automat bărbaților de peste 50 de ani. Nu există trasee clare pentru testare, urmărire și tratament precoce. Totul rămâne la inițiativa pacientului sau, mai grav, la întâmplare', a explicat medicul.
Conform statisticilor prezentate în comunicatul citat, în multe țări dezvoltate, rata de supraviețuire la 5 ani depășește 90%, însă în România mulți pacienți ajung la medic în stadii avansate, când opțiunile de tratament sunt limitate.
Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer la bărbații din România, urmat de cancerul pulmonar.
În fiecare an, pe data de 11 iunie, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului de Prostată, o inițiativă care urmărește creșterea gradului de conștientizare privind importanța depistării precoce, prevenției și tratamentului.
Conform datelor, în România, sunt înregistrate anual 10.442 de cazuri noi de cancer de prostată și 2.854 de decese.
'Cu 39.525 de pacienți activi în România, cancerul de prostată nu este o statistică, este o criză de care trebuie să avem grijă. Discuțiile deschise cu medicul de familie sau urologul și efectuarea regulată a testului PSA și a tușeului rectal, mai ales după vârsta de 50 de ani, sunt esențiale pentru depistarea precoce a cancerului de prostată și pot face diferența dintre viață și moarte', a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Boala apare la bărbați în glanda prostatică, situată sub vezica urinară. Deși în multe cazuri, cancerul de prostată evoluează lent și nu provoacă simptome evidente pentru ani de zile, există forme agresive care pot produce metastaze, în special la nivel osos.
Printre factorii de risc se numără vârsta (peste 65 de ani), istoricul familial de cancer de prostată, mutațiile genetice precum BRCA2, obezitatea și lipsa activității fizice.
Diagnosticul cancerului de prostată se realizează prin testul PSA, tușeu rectal, imagistică prin rezonanță magnetică și biopsie. Tratamentul variază în funcție de stadiul bolii și include supravegherea activă, intervenția chirurgicală, radioterapia, hormonoterapia și, în unele cazuri, chimioterapia și terapiile țintite.
Potrivit specialiștilor, cancerul de prostată poate evolua fără simptome, multe cazuri sunt descoperite întâmplător, în urma unor controale de rutină.
Riscul crește semnificativ după vârsta de 65 de ani. De asemenea, un istoric familial de cancer de prostată dublează riscul de a dezvolta boala.
PSA (antigenul specific prostatic) este o analiză de sânge simplă, dar extrem de utilă pentru depistarea precoce a bolii.
Există forme agresive care pot metastaza rapid, nu toate cancerele de prostată sunt lente. Unele evoluează rapid și se pot răspândi, mai ales la nivel osos, necesitând tratament imediat.
Alimentația echilibrată, exercițiul fizic regulat și evitarea obezității pot reduce riscul de apariție a cancerului de prostată sau pot îmbunătăți evoluția bolii. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Sindicaliștii din Ambulanță solicită respectarea legislației specifice domeniului
Negocierile pentru încheierea unui nou Contract colectiv de muncă (CCM) în Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Tulcea au fost prelungite cu 15 zile, în urma discuțiilor apărute recent între conducerea unității și sindicaliști, după un control făcut luna trecută de Inspectoratul Teritorial de Muncă ale cărui rezultate sunt contestate de sindicaliști.
Ministerul Sănătății: Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost reluată și finalizată
Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost reluată și finalizată, după anularea primei proceduri din motive independente de voința instituției, a informat joi Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, în prezent, se află în derulare etapa de semnare a contractului pentru achiziția a 100.000 de doze de vaccin BCG. MS precizeaz
Luna de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice/ FABC: Femeile adulte trebuie incluse în prevenție
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a subliniat joi importanța includerii femeilor adulte în prevenția cancerelor ginecologice prin vaccinarea anti-HPV, în special a celor cu vârste între 19 și 45 de ani. În septembrie se marchează Luna de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice. 'În Rom&ac
Miercurea-Ciuc: Peste 800 de kilograme de medicamente expirate au fost aduse de populație la Spitalul Județean de Urgență
Peste 800 de kilograme de medicamente expirate sau neutilizate provenite de la populație au fost colectate în acest an, până în prezent, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc, cantitatea fiind mai mare decât în 2025. Potrivit informațiilor transmise la solicitarea AGERPRES de Compartimentul Rela
Ministerul Sănătății: Concursul național de admitere în Rezidențiat, pe 15 noiembrie; înscrierile, până pe 20 octombrie
Concursul național de admitere în Rezidențiat 2026 va avea loc pe 15 noiembrie, iar înscrierile încep la data de 7 octombrie și se încheie pe 20 octombrie, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, dosarele de înscriere se depun la sediile direcțiilor de sănătate publică, conform condițiilor
Sector 1: Mamografii gratuite la Complexul Caraiman
Femeile de peste 40 de ani din Sectorul 1 se pot înscrie în campania de screening pentru cancerul de sân de la Complexul Multifuncțional Caraiman. Investigațiile încep pe 1 octombrie, programările sunt deja deschise și se fac în limita celor 400 de locuri disponibile. Potrivit unui comunicat al Prim
Iași: Specialiștii Institutului ''Socola'' atrag atenția că modificările cognitive pot schimba stilul de viață
Specialiștii Institutului de Psihiatrie ''Socola'' Iași atrag atenția că identificarea la timp a modificărilor cognitive oferă șansa unor schimbări de stil de viață, motiv pentru care nu trebuie să ezite să se prezinte la un consult de specialitate, mai ales că 42,6 % dintre cei care au luat parte la ''Campania de testare a memoriei''
Peste 1.400 de absolvenți ai Facultății de Medicină de la UMF 'Carol Davila' depun Jurământul lui Hipocrate pe Arena Naţională
Peste 1.400 de absolvenți ai promoției 2020 - 2026 ai Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București depun miercuri, pe Arena Națională, Jurământul lui Hipocrate. Ceremonia începe la ora 14:00. 'După anii de studiu și formare, o nouă generați
Explozie în Sectorul 5/ Unul dintre bărbații răniți - intubat și ventilat mecanic, cu arsuri pe 80% din corp
Unul dintre cei doi bărbați răniți marți în urma exploziei unei butelii în Sectorul 5 se află la Spitalul 'Bagdasar Arseni' și prezintă arsuri pe 80% din suprafața corpului, fiind intubat și ventilat mecanic, au infor
Horațiu Moldovan: Susțin introducerea 'Educației pentru sănătate' ca materie obligatorie în școli
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan, a declarat marți că susține introducerea disciplinei 'Educației pentru sănătate' ca materie obligatorie în școli. 'Educația pentru sănătate este importantă și eu, ca președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, susțin și am susținut în toate demers
Neamț: Comunicarea cu pacientul și siguranța actului medical, discutate la Conferința Națională 'Prevenție, Comunicare, Malpraxis în sănătate'
Municipiul Piatra-Neamț va găzdui, în perioada 24-25 septembrie, cea de-a V-a ediție a Conferinței Naționale 'Prevenție, Comunicate, Malpraxis în sănătate', a declarat marți, pentru AGERPRES, medicul primar epidemiolog Daniela Florina Gafița, coordonator al evenimentului. Tema din acest an aduce în atenție importanța
Furtunescu (INSP): Vaccinarea, măsură esențială pentru sănătatea publică; crește interesul pentru vaccinul HPV
Vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de sănătate publică și contribuie anual la salvarea a milioane de vieți, a declarat Florentina Furtunescu, șef de secție la Institutul Național de Sănătate Publică. Potrivit acesteia, deși autoritățile asigură vaccinurile prevăzute în calendarul național, scăderea acoperirii va
Bacău: Spitalul din Buhuși accesează fonduri europene pentru a deveni independent energetic
Conducerea Spitalului 'Dr. Eduard Apetrei' Buhuși va depune, la sfârșitul acestei săptămâni, un proiect de finanțare europeană pentru eficientizarea energetică a unității sanitare, a declarat marți, pentru AGERPRES, managerul Constantin Poiană. Proiectul are o valoare de circa 1,7 milioane de lei și va asigura aproape &icir
INSP: 12.173 de cazuri noi de boală Alzheimer raportate anul trecut de medicii de familie
Un număr de 12.173 de cazuri noi de boală Alzheimer au fost raportate anul trecut de medicii de familie, însă numărul real al persoanelor afectate este probabil mult mai mare, întrucât numeroase cazuri rămân nediagnosticate sau sunt depistate în stadii avansate, informează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), cu ocazia
Neamț: Șase persoane, între care trei copii, s-au intoxicat cu ciuperci
Șase persoane din localitatea Oșlobeni, membri ai aceleiași familii, s-au intoxicat după ce au consumat ciuperci otrăvitoare, a anunțat, luni, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. Între acestea s-au numărat trei copii cu vârste de 4, 7, respectiv 9 ani. Părinții copiilor le-au povestit cadrelor medicale că au






