Raport CNCAV: Acoperirea vaccinală împotriva COVID-19 la nivel naţional - 41,85% din populaţia generală

Raportul publicat de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), care a coordonat vaccinarea anti-COVID în România şi şi-a încheiat activitatea în prima jumătate a anului trecut, arată că până la 2 februarie 2022 acoperirea vaccinală la nivel naţional a fost de 41,85% în rândul populaţiei generale.
Documentul, intitulat "ROVACCINARE Misiune îndeplinită 2020-2022", conţine peste 160 de pagini în care sunt prezentate datele privind vaccinarea anti-COVID în România, inclusiv grafice, fotografii, hărţi şi este prefaţat de mesaje transmise de preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi şefii CNCAV, medicii Valeriu Gheorghiţă şi Andrei Baciu.
Acoperirea vaccinală la nivel naţional a fost, la data de 2 februarie 2022, de 41,85% în rândul populaţiei generale, arată documentul.
Conform raportului, centralizatorul livrărilor de vaccin de la companiile producătoare de vaccinuri cuprinde 112 tranşe de vaccin primite de la producătorii autorizaţi, din care, pe fiecare tip de vaccin: 43 de la Pfizer, 26 de la Moderna, 20 de la AstraZeneca şi 23 de la Johnson&Johnson.
De asemenea, situaţia generală privind livrările şi stocurile de vaccin anti-COVID de la 27.12.2020 până la 10.02.2022, ora 12,00, prezentată în raport, arată că România a importat în această perioadă 31.813.299 de vaccinuri, dintre acestea 18.854.699 fiind produse de Pfizer.
Situaţia prezentată mai arată că la 10 februarie 2022 în stocuri se regăseau 7.197.102 vaccinuri, dintre care aproximativ 2.613.642 produse de Pfizer, 292.560 vaccinuri pediatrice, 1.615.950 vaccinuri produse de Johnson&Johnson, 1.573.280 de doze Moderna şi 1.101.670 doze AstraZeneca. Nivelul pierderilor este de 5,67%, adică 1.804.982 doze de vaccin.
Totodată, au fost revândute, până în martie anul trecut, 2.659.410 doze vaccin Pfizer şi 912.000 doze vaccin Moderna. România a donat, de asemenea, 100.620 doze Pfizer, 450.000 doze Moderna, 1.569.800 AstraZeneca şi 30 Johnson&Johnson.
În privinţa vaccinului Pfizer pediatric, dintre cele 330.000 de doze au fost distribuite 37.440 şi administrate 7.851, reprezentând 2% din cantitate.
Raportul mai menţionează că, de la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi până la sfârşitul anului 2021, au fost clasificate 19.716 cazuri ca reacţii adverse postvaccinare (RAPI), dintre care 17.567 (89,1%) au avut manifestări generale.
Din aceste cazuri, 16.621, reprezentând 84,3%, au fost raportate în sistemul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) şi 3.093, adică 15,7%, au fost raportate către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Din rândul cazurilor RAPI cu manifestări generale în baza documentelor medicale şi a investigaţiilor efectuate, cele mai
importate cazuri au fost diagnosticate astfel: manifestări aparat cardio-vascular - 10 cazuri cu miocardită, 4 cazuri cu pericardită şi un caz cu miopericardită; tulburări hematologice - 16 cazuri cu manifestări trombotice, un caz citoliză hepatică, un caz purpură
trombocitopenică; sistem nervos - 16 cazuri paralizie facială, 2 cazuri neuropatie senzitivă, un caz paraplegie flască şi un caz sindrom Guillain Barre; sistem imunologic - 424 cazuri cu reacţii alergice şi 12 cazuri cu şoc anafilactic.
Pentru cele 10 cazuri de miocardită, distribuţia pe grupe de vârstă este de: 4 cazuri la grupa de vârstă 15-19 ani, 2 cazuri la grupa de vârstă 20-24 ani, câte un caz la grupele de vârstă 30-34 ani, 35-39 ani, 40-49 ani şi 50-54 ani.
Raportul cuprinde şi o analiză preliminară a eficienţei vaccinării împotriva COVID-19 în România, menţionându-se că vaccinarea cu schemă completă scade de 14 ori riscul de deces în urma maladiei COVID-19, de 12 ori riscul de spitalizare şi de internare în ATI şi de 10 ori riscul de infecţie cu SARS-CoV-2.
De asemenea, documentul prezintă situaţia măsurilor întreprinse de autorităţi, documentele emise, precum şi comunicarea realizată în această perioadă şi eforturile de combatere a informaţiilor false despre vaccinurile şi vaccinarea împotriva COVID-19.
"Cu toate aceste eforturi depuse, fenomenul promovării informaţiilor false în grupurile şi de conturile din România nu a
putut fi stopat. Mecanismele interne de verificare a informaţiilor ale platformelor sociale nu sunt calibrate şi susţin generarea de
conţinut propriu, indiferent de natura şi veridicitatea acestuia. Cele mai multe informaţii false au fost promovate după anumite intervenţii ale unor medici în emisiuni difuzate de mainstream mass-media şi anumitor persoane publice fără expertiză în domeniul sănătăţii publice, cu preponderenţă la 3 televiziuni din România. O altă sursă inepuizabilă de informaţii false cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 este reprezentată de mai multe platforme web, majoritatea informaţiilor publicate pe subiectul vaccinării fiind false şi împotriva campaniei naţionale de vaccinare", se susţine în raport.
Totodată, în document se menţionează lipsa fondurilor pentru promovarea informaţiilor.
"În lipsa fondurilor, am căutat şi identificat diverşi parteneri care să susţină, pro bono, acţiunile noastre de promovare a informaţiilor, inclusiv de cooptare a voluntarilor SMURD care să acorde sprijin personalului vaccinator în centrele de vaccinare, în zona de triaj şi de monitorizare; voluntarii SMURD au asigurat o perioadă, în mod coordonat, şi activitatea de soluţionare a petiţiilor şi a cererilor primite din partea cetăţenilor ori a diverselor instituţii aparţinând mediilor public şi privat", menţionează sursa citată.
De asemenea, scopul acestor acţiuni a fost reprezentat de creşterea nivelului de încredere a populaţiei în acest act medical, prin promovarea acţiunilor de vaccinare a categoriilor socio-profesionale aflate în linia întâi (personal medical, poliţişti, pompieri, piloţi, militari etc.), promovarea periodică a statisticilor referitoare la numărul persoanelor vaccinate/ a dozelor de vaccin administrate pentru fiecare tip administrat în România, deschiderea conturilor oficiale #ROVaccinare în cele mai populare reţele sociale (Facebook, Instagram, TikTok şi YouTube).
Raportul se mai referă la documentele şi la cele 326 de instrucţiuni emise de CNCAV care cuprind procedurile de lucru, indicaţii privind organizarea transporturilor, recepţia vaccinurilor, managementul stocurilor, metodologia privind managementul dozelor de vaccin, derularea vaccinării în situaţii deosebite şi proceduri privind imunizarea bolnavilor cronici, a persoanelor nedeplasabile sau a femeilor gravide. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
INSP: 111.058 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 3 - 9 martie
Un număr de 111.058 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 3 - 9 martie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon este de 62. În ultima săptămână, nu a fost comunicat niciun dec
Mureș: A fost lansat proiectul 'Doctorii Clovni', pentru diminuarea temerilor copiilor față de procedurile medicale
Fundația Doctorii Clovni 'Piros Orr' din Ungaria și Asociația Nas Roșu au lansat la Târgu Mureș proiectul 'Doctorii Clovni', prin care își propun să ajute copiii să facă față cu bine unor proceduri medicale, fără a mai fi speriați. Primele obiective vizitate de echipa proiectului au fost Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) T&
Studiu: Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esențiale
Rata de vaccinare scade pentru două vaccinuri esențiale - ROR și pneumococic, iar printre cauzele identificate se numără dezinformarea din social media, desființarea vaccinării în școli și izolarea din mediul rural, arată studiul 'Bariere în calea vaccinării în mediul rural. Perspectivele medicilor de familie și ale asistenților medicali comunit
Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi
Societatea Română de Nefrologie a făcut un apel, joi, pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al Bolii Cronice de Rinichi (BCR), o afecțiune ce afectează viața a aproximativ 1 din 10 români. Potrivit statisticilor, în România, doar 10% dintre persoanele cu BCR sunt diagnosticate în
MApN: Trei pacienți români - transportați cu o aeronavă militară din România în Belgia și retur
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat miercuri o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Craiova - Bruxelles (Belgia) - Otopeni, transmite MApN. Potrivit sursei citate, la plecarea spre Bruxelles, avionul a transportat un pacient cu arsuri iar la întoarcere, două persoane c
Prahova: Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa
Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele unei probe prelevate în cadrul monitorizării permanente a sursei de apă, consumul apei de la robinet a fost interzis, noi probe fiind prelevate din mai multe zone ale unității sanitare. Managerul spitalului, Anca Miu, a declarat, miercuri,
Angel Tîlvăr: Spitalul Militar Craiova va avea o secție modernă de terapie intensivă
Spitalul Clinic de Urgență Militar 'Dr. Ștefan Odobleja' din Craiova va dispune, din această toamnă, de una dintre cele mai moderne secții de terapie intensivă din România, a anunțat, miercuri, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. Angel Tîlvăr a vizitat, miercuri, Spitalul Militar din Craiova, unde văzut pavilionul de medicină
'Provocarea Paracetamol', virală pe internet, este extrem de periculoasă și duce la consecințe severe (specialiști)
Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale atrage atenția asupra riscurilor dezinformării privind utilizarea paracetamolului sau a altor medicamente ce se eliberează fără prescripție medicală (OTC), după o 'provocare' cu paracetamol răspândită pe internet.
Alba: Peste două treimi din UAT-uri au asistenți medicali comunitari
Două treimi dintre unitățile administrativ-teritoriale din Alba, respectiv 52 din cele 78 de municipii, orașe și comune, dispun de asistență medicală comunitară, iar în cinci sunt și mediatori sanitari pentru romi. În prezent, rețeaua de asistenți medicali comunitari din județul Alba acoperă 52 de unități administrativ-teritoriale,
Ministrul Rafila subliniază importanța educării publicului privind medicamentele sigure
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat importanța educării publicului privind medicamentele sigure, menționând că oamenii le cumpără din surse nesigure din cauze de natură economică. 'Accesul la medicamente trebuie să fie accesul la medicamente sigure, iar serializarea ajută (...) la acest lucru, dar e o zonă pe care nu o ajută serializar
VIDEO Ministrul Rafila: Pacienții trebuie să primească medicamente de la spital
Pacienții trebuie să primească medicamente de la spital și pot solicita inclusiv în instanță plata lor, dacă au fost puși să și le cumpere, a atras atenția, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Pe de altă parte, el a punctat cu prilejul unei conferințe de presă că se lucrează la lista de medicamente critice care să poată primi s
VIDEO Sălaj: Spitalul Județean și-a triplat capacitatea de tratare a urgențelor, prin intermediul unui proiect european
Spitalul Județean de Urgență Zalău și-a triplat capacitatea de tratare a urgențelor, ajungând la circa 250 de pacienți pe zi, prin modernizările, extinderea și dotările realizate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de 24 de milioane de lei. ''Capacitatea de tratare a spitalului (Unității de
Bistrița-Năsăud: Cei cinci copii care au ingerat insecticid rămân internați; starea lor este stabilă
Cei cinci copii din localitatea bistrițeană Posmuș, care luni seara au fost transportați la spital după ce au băut apă dintr-o găleată în care fusese turnat insecticid, au rămas internați, dar
Buzău: Prelevare de cord, ficat, rinichi și cornee de la un donator, pentru pacienți cu vârste între 4-26 ani
O echipă de medici români și bulgari au efectuat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău o prelevare de organe de la un donator aflat în moarte cerebrală, cordul, ficatul, rinichii și cornee urmând să facă obiectul unor operații de transplant la pacienți cu vârste cuprinse între 4 și 26 de ani. Potrivit SJU, &
Iași: Institutul Regional de Oncologie, partener în proiectul Dr Laser pentru îmbunătățirea diagnosticării și tratamentului cancerului
Un grup de cercetare format la nivel național din institute de cercetare, firme private și de stat, și universități încearcă să obțină informații suplimentare despre hadronoterapie, un tip de tratament al cancerului care distruge într-o mai mare măsură celulele tumorale. Proiectul 'Aplicații medicale ale laserelor de mare puter