VIDEO Sălaj: Spitalul Județean și-a triplat capacitatea de tratare a urgențelor, prin intermediul unui proiect european
Spitalul Județean de Urgență Zalău și-a triplat capacitatea de tratare a urgențelor, ajungând la circa 250 de pacienți pe zi, prin modernizările, extinderea și dotările realizate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de 24 de milioane de lei.
''Capacitatea de tratare a spitalului (Unității de Primiri Urgențe - n.r.) a crescut de trei ori, aproximativ. Reușim să tratăm și să investigăm chiar și 250 de pacienți pe 24 de ore. Am ajuns să avem două linii de gardă în UPU, cu un număr între doi și patru medici pe linia de gardă. Urgențele de pediatrie sunt asigurate separat. Funcționează un laborator de radiologie, care este dotat cu un computer tomograf și cu un aparat ultramodern de radiografii cu raze X, care vin în sprijinul evaluării corecte și rapide a ceea ce înseamnă urgențe ce necesită astfel de investigații'', precizează, marți, într-o postare pe contul de Facebook al Consiliului Județean (CJ) Sălaj, directorul medical al unității spitalicești, doctorul Alexandru Iliescu.
Unitatea de Primiri Urgențe (UPU - SMURD) din cadrul Spitalului Județean de Urgență din localitate a fost extinsă, modernizată și dotată cu aparatură de ultimă generație, printr-un proiect european al CJ.
Potrivit administrației județene, proiectul a permis extinderea Unității de Primiri Urgențe de la 800 la circa 2.400 de metri pătrați, asigurând spațiul necesar compartimentelor Urgențe Adulți, Urgențe Pediatrie, Ortopedie, Ginecologie, Imagistică și multe altele.
Totodată, au fost achiziționate echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, în vederea soluționării celor peste 40.000 de cazuri care se adresează anual unității spitalicești.
Finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, proiectul are o valoare totală de peste 24 de milioane de lei. AGERPRES/(AS - redactor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Spitalul Județean de Urgență Zalău / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Investiție de 1,6 milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea Spitalului Târgu Bujor
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat, luni, începerea lucrărilor de demolare a vechii clădiri care găzduia Secția de Medicină Internă și Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, în locul acesteia urmând să fie construit un pavilion medical modern, în cadrul unei investiții cu fonduri europene &icir
Greva de avertisment din Sănătate s-a încheiat; SANITAS: Nu mai acceptăm promisiuni fără acoperire
Greva de avertisment în sistemul public de sănătate organizată luni de Federația SANITAS, pentru două ore, în semn de nemulțumire față de legea salarizării, s-a încheiat. În timpul gr
Iași: Medicii de la Spitalul 'Sf. Spiridon', apel pentru donarea de sânge; stocurile au ajuns la un nivel critic
Coordonatorul UPU-SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu, atrage atenția că stocurile de sânge au ajuns la un nivel critic în această perioadă de vară și face apel la persoanele sănătoase să doneze pentru a salva vieți. Diana Cimpoeșu atrage atenția că Spitalul 'Sf. Spiridon', unul dintre cele mai mari spitale din țară, consumă zilnic cantități
Grevă de avertisment în Sănătate; principala nemulțumire - legea salarizării
O grevă de avertisment de două ore este organizată luni în sistemul public de sănătate, principala nemulțumire fiind legea salarizării. Protestul are loc între orele 9:00 - 11:00. Potrivit Federației SANITAS, principalele revendicări se referă la salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze p
Sibiu: Tehnică fără incizii abdominale, folosită în premieră la Spitalul Județean
Medicul ginecolog Marian Codru de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu utilizează, în premieră în cadrul unității medicale, tehnica V-NOTES, o metodă de chirurgie ginecologică minim invazivă care permite efectuarea anumitor intervenții fără incizii abdominale și fără cicatrici vizibile, a anunțat, sâmbătă, spitalul, pe pagina de Faceb
Federația 'Solidaritatea Sanitară': Proiectul legii salarizării este nesatisfăcător și în noua sa variantă
Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România susține că proiectul legii salarizării publicat vineri de Ministerul Muncii, deși preia o parte dintre solicitările anterioare ale FSSR, menține prevederi care conduc la diminuarea drepturilor salariale ale unei părți importante a personalului. ''Spre deosebire de versiunile
Sporuri de până la 50% pentru personalul din sănătate (proiect salarizare)
În unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture și personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 pot primi un spor de 15% din salariul de bază, prevede proiectul actualizat al noii
CNAS: Aplicație cu indicatorii esențiali ai activității spitalelor, lansată vineri
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat, vineri, o aplicație ce poate fi accesată prin linkul https://cnas.ro/spitale/ și care oferă informații despre indicatorii esențiali ai activității spitalelor - numărul de paturi ocupate, pacienții tratați, durata unei internări. 'Aplicația oferă,
Cseke Attila: În prezent sunt în derulare investiții de 20 miliarde de lei în infrastructura spitalicească
Ministrul interimar al Sănătății, precum și al portofoliului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat vineri, la Alba Iulia, la inaugurarea noii secții de Psihiatrie Acuți a Spitalului Județean de Urgență (SJU), că în prezent în România sunt în derulare investiții de 20 de miliarde de lei în infrastructura spit
Bistrița-Năsăud: Greva de avertisment Sanitas, de luni în două dintre cele trei spitale din județ
Greva de avertisment a Sanitas, anunțată pentru 20 iulie, se va desfășura în două dintre cele trei spitale din județul Bistrița-Năsăud, respectiv la Bistrița și la Beclean, fiind adunate aproximativ 600 de semnături de susținere a acestui demers, a declarat vineri, pentru AGERPRES, liderul sindical județean Ioan Costin. ''Luni, &
Suceava: Bărbat rănit grav într-un accident de muncă la o stație de sortare a balastului
Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost grav rănit în urma unui accident de muncă produs la o stație de sortare a balastului din localitatea Dornișoara, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, bărbatul a suferit o amputație parțială
Federația SANITAS declanșează greva de avertisment în 20 iulie și greva generală pe termen nelimitat din 28 iulie
Reprezentanții Federației SANITAS din România au anunțat joi declanșarea grevei împotriva politicii economice și sociale a Guvernului, cu respectarea etapelor legale - grevă de avertisment în data de 20 iulie, urmată de greva generală pe termen nelimitat începând cu 28 iulie. Principalele revendicări ale federației se referă la sa
Suceava: O femeie a suferit arsuri pe 10% din corp după ce a fost lovită de un fulger
O femeie din localitatea Moldova - Sulița din județul Suceava a suferit arsuri pe aproximativ 10% din suprafața corpului, după ce a fost lovită de un fulger, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA), Dan Teodorovici. Potrivit sursei citate, în momentul apelului la 112 făcut de un martor, femeia era incon
Cluj: Premieră medicală în România la Spitalul de Recuperare - ablație a fibrilației atriale cu tehnologie de ultimă generație
O echipă medicală de la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca a realizat o premieră în România - ablație a fibrilației atriale utilizând cateterul Abbott Volt TM PFA, transmite Consiliul Județean (CJ) Cluj. 'În cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județea
MS: Proiect de ordin care schimbă modul de organizare al examenului pentru obținerea titlului de specialist, în transparență
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională un proiect de ordin care schimbă modul de organizare și modernizează examenul pentru obținerea titlului de specialist și care prevede că începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026 proba scrisă va avea subiecte unice la nivel național, pentru fiecare specialitate. 'Per





